EVENIMENT
Suporteriță CFR Cluj: Pe vremuri, lucrurile erau mult mai CIVILIZATE. Rivalitatea cu cei de la „U” îmi lasă un gust AMAR
CFR Cluj, echipa care a dominat fotbalul românesc în ultimii ani, are alături de ea fani înfocați care o susțin în galerie meci de meci. Doi dintre aceștia au fost de acord să împărtășească pentru Cluj24 experiențele lor în calitate de fani ai campioanei României.
Tânărul suporter, care a dorit să-și păstreze anonimatul, este fan al feroviarilor de o perioadă mai scurtă de timp. „Am început să țin cu CFR din 2017. Înainte de asta nu pot să spun că eram foarte pasionat de fotbal, dar mergând alături de prieteni la meciurile acestora am devenit fanul lor, iar de atunci particip alături de galerie la fiecare partidă”, spune el.
De cealaltă parte, Ildiko Gabor, renumită printre fani și nu numai pentru loialitatea de care dă dovadă față de club, este un suporter cu vechime al CFR-ului: „De 18 ani particip la fiecare meci al celor de la CFR, atât la cele de acasă cât și la cele din deplasare. Nu ratez niciun meci”, spune ea.
Când a fost întrebată dacă are parte de vreun tratament aparte din partea suporterilor, ea a spus: „Unii bărbați se miră când văd o femeie că participă la meciuri de fotbal din galerie și uneori am parte de mici tachinări din partea acestora, dar prefer să le ignor”.
Ildiko este celebră și printre oamenii din conducerea clubului și jucători. „În urmă cu câțiva ani lucram la o casă de modă. Aici veneau cei de la CFR Cluj pentru a le confecționa costumele de la partidele din UEFA Champions League. Astfel, am avut ocazia de a interacționa cu oamenii de la club. Tot prin intermediul acestui loc de muncă, l-am cunoscut și pe Istvan Kovacs, care tot de la noi își cumpăra costumele”.
„După fluierul final, pur și simplu am plâns ca niște copii”
Fiind întrebați care a fost cel mai spectaculos meci la care au luat parte, suporterul din galerie a răspuns: „Cu siguranță cel cu Sevilla. Până în ziua de azi sunt de părere că am fi meritat să ne calificăm, asta dacă n-ar fi fost decizia eronată a arbitrului de la meciul retur din Spania”.
Ildiko a avut alt meci preferat: „Partida contra celor de la Manchester United din grupele Champions League. După fluierul final, pur și simplu am plâns ca niște copii alături de ceilalți suporteri de la stadion. Ziua următoare, în aeroportul din Manchester, m-am întâlnit cu Iuliu Mureșan (n.r. fostul președinte al celor de la CFR Cluj) și mi-a spus că am fost talismanul norocos al echipei”.
Rivalitate sau doar frustrare?
Cei doi fani ai CFR-ului au avut păreri asemănătoare legat de rivalitatea cu cei de la „U” Cluj. Ildiko a declarat: „Mi se pare o absurditate, fanii CFR-ului sunt mult mai civilizați, față de suporterii Universității care mereu au instigat la violență. Consider că acest lucru vine din frustrarea că niciodată nu vor ajunge la performanțele celor de la CFR.
Uite, pe vremuri, lucrurile erau mult mai civilizate. Fanii ambelor echipe mergeau împreună la meci și pe urmă discutau amical, nu ca și acum. Toate aceste acte de violență îmi lasă un gust amar”.
Celălalt suporter al alb-vișiniilor a avut un răspuns similar: „Încerc să-i evit pe cât posibil pe fanii celor de la „U”. Mereu au fost cei care au început conflictele între suporteri. Sper să retrogradeze”.
Daniel Cucu-Kovaci
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






