Connect with us

Editorial Opinii

SUA : Alegeri prezidenţiale sau revoluţie colorată?

Publicat


Se scrie şi se vorbeşte mult despre America în ultima vreme. Ceva foarte important pare să se întâmple acolo, ceva care depăşeşte, poate, de departe confruntarea dintre Donald Trump şi Partidul Democrat, dintre suveranişti/naţionalişti/protecţionişti/suprematişti albi şi progresişti/Deep State/globalişti/Black Lives Matter.

Francezii au susținut apariția noului stat american

Revoluţia Americană care a dus la crearea SUA a ajuns în faza de maturitate în anii 1789-1791. În 1789 a fost ales primul preşedinte, George Washington.

Revoluţia Americană a fost simultană cu Revoluţia Franceză, începută brutal la 1789. Franţa a fost, de altfel, principalul susţinător al noii republici americane.

Aminitirile francezului Talleyrand despre America

Unul dintre cei mai mari diplomaţi ai tuturor timpurilor, francezul Talleyrand, s-a găsit, începând din 1794, pentru doi ani, în noua republică americană. Fugise din Franţa, anticipând Teroarea, mai întâi, în 1792, în Anglia şi apoi în America.

Observaţiile lui despre americani şi America pot surprinde şi astăzi:

  • „Nu-mi mai vorbiţi despre o ţară (SUA – n.n.) în care fiecare om pe care l-am întâlnit era dispus să-mi vândă câinele lui.”;
  • „Statele Americii fac o ţară în care, dacă există 32 de religii, găseşti doar un singur fel de mâncare, şi acela prost.”;
  • „Faţă de America, Europa trebuie să fie mereu foarte atentă şi să nu furnizeze nici un pretext de acuze sau de represalii”;
  • „America creşte în fiecare zi. Şi va deveni o putere colosală. […] În ziua în care America va pune piciorul în Europa, pacea şi securitatea vor dispărea de pe continent pentru multă vreme” (Talleyrand en verve – mots, propos, aphorismes, Horay, Paris, 2002).

Oportunitățile continentului american au fost observate de Talleyrand

Şi tot Talleyrand se exprimă aparent banal, doar că o face acum 226 de ani : „Există aici mai multe mijloace de a face avere decât oriunde altundeva” (op. cit.).

El însuşi, sărăcit de Revoluţia Franceză, dar viitor mare om politic al epocii, se pune pe speculaţii şi afaceri în cei doi ani ai săi de exil în America.

Miza alegerilor din SUA este foarte mare

Alegerile din SUA, cele mai importante din lumea occidentală, vor avea loc peste o lună şi câteva zile. În condiţiile marii crize economice în defăşurare, agravată şi de criza sanitară, America are nevoie cel puţin de stabilitate politică, pentru că, oricum, o mare unitate de vederi e imposibilă.

Stabilitatea se obţinea până nu demult destul de simplu : câştigau alegerile ori republicanii (GOP – Grand Old Party), ori democraţii (sau liberalii – Liberals), iar învinşii îi recunoşteau temporar, patru ani, pe învingători.

În 2020, după Russiagate, Impeachment, Black Lives Matter, acest deziderat simplu pare de nerealizat.

Ambasadorul României la Washington îl susține pe Trump

Şi în România, ca în orice protectorat american, avem simpatizanţi fanatici ai actualului preşedinte Donald Trump, dar avem şi simpatizanţi, mai discreţi, dar mai puternici şi mai numeroşi, ai democraţilor, nu neapărat ai lui Joe Biden.

Un susţinător discret al democraţilor este chiar ambasadorul nostru la Washington, George Maior, fost director al SRI. La fel, cea mai mare parte a PNL şi USR fraternizează mai degrabă cu Partidul Democrat, cu Joe Biden, decât cu prea conservatorul Donald Trump sau cu Partidul Republican care îl susţine.

Boris Johnson și Vladimir Putin îl susțin pe Donald Trump

Dintre liderii europeni importanţi, nici Emmanuel Macron, nici Angela Merkel, nici premierul Italiei, Giuseppe Conte, şi nici Papa Francisc nu par a fi adepţi ai trumpismului.

Dimpotrivă. Singurul susţinător important din Europa al lui Donald Trump se arată a fi premierul britanic, Boris Johnson.

Şi, foarte probabil, şi Rusia lui Putin ar prefera o realegere a lui Donald Trump, care nu a pornit nici un nou război, cum ar fi făcut, se spune, Hillary Clinton dacă ar fi ajuns la Casa Albă. Chiar un război prin proxy cu Rusia.

Chinezii inclină spre un succes al lui Joe Biden

China, în schimb, mare putere mult mai înclinată spre globalism, ar fi favorabilă unui succes al lui Joe Biden şi al democraţilor, şi ei mult mai aplecaţi spre globalism. În plus, Donald Trump a început un război hibrid de amploare cu China : Huawei, 5G, taxe vamale mărite, Taiwan, Hong Kong.

Votul prin corespondență, noutatea alegerilor prezidențiale din America

Dar marea noutate, marea schimbare datorată şi pandemiei va fi amplificarea votului prin corespondenţă. Cei mai mulţi americani care vor vota prin poştă sunt democraţi.

„47 % dintre alegătorii care prevăd să voteze cu Biden zic că vor vota, probabil, prin corespondenţă, după un sondaj USA Today/Suffolk University publicat miercuri. E mai mult decât dublul celor 21 % dintre alegătorii care-l susţin pe Trump şi care spun că vor vota, probabil, prin corespondenţă.

Republicanii sunt dornici să voteze

Sondajul arată că 56 % dintre republicani intenţionează să voteze în ziua scrutinului, faţă de 26 % dintre democraţi. Dacă toate voturile ar fi numărate şi făcute publice în acelaşi timp, nu ar fi o problemă.

Dar majoritatea rezultatelor pe care le vom obţine în seara alegerilor vor proveni din votul direct în urne, iar majoritatea voturilor prin poştă nu vor fi numărate decât mai târziu.

În acest moment, toată lumea ar trebui să vadă că lucrurile nu au cum să se termine bine” (Michael Snyder – „Nous faisons face à l’élection la plus chauchemardesque de l’histoire américaine moderne”, mondialisation.ca, 17 septembrie 2020).

Număratul voturilor se va prelungi până la 20 ianuarie

Număratul voturilor prin corespondenţă se va prelungi foarte mult, poate dincolo de 20 ianuarie, când noul preşedinte ar trebui să fie înscăunat la Casa Albă.

Cum republicanii votează masiv în persoană, direct, primele rezultate îi vor fi favorabile lui Donald Trump.

Care poate face marea greşeală de a se declara prematur învingător. Contestaţia democraţilor va fi imediată şi foarte puternică.

Criza prezidențială ar putea determina mișcări de stradă în SUA

Aşa poate începe haosul, revoluţia colorată (cu violenţe organizate, cu intervenţia premeditată a militarilor, cu lovitură de stat etc.), contrariul stabilităţii de care SUA, în criză economică dar şi socială, are atâta nevoie.

Numirea unui judecător conservator la Curtea Supremă în locul recent dispărutei judecătorare Ruth Bader Ginsburg, o democrată, îi poate fi într-adevăr de mare ajutor lui Donald Trump.

Curtea Supremă a SUA va hotărî noul președinte

Raportul de forţe la Curtea Supremă a SUA ar fi atunci de 5 la 4 în favoarea republicanilor, ceea ce ar putea conta decisiv la desemnarea noului preşedinte. Care, aproape sigur, se va hotărî la Curte, după lungi şi aprige controverse. Dacă SUA va mai avea un preşedinte ales democratic…

Alte pericole ce pot cauza o criză la nivel mondial

Observatorii internaţionali semnalează şi alte posibile pericole. China poate ataca Taiwanul, protectorat american, în timpul crizei prezidenţiale din SUA. Iranul poate face acelaşi lucru în Emiratele Arabe, noul aliat al Israelului.

Iar Rusia îşi poate rezolva definitiv problemele de la graniţele sale, cu Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia şi poate chiar cu România la Marea Neagră.

SUA se va afla în situaţia de a nu putea avea o replică promptă. Sub presiune vor fi şi aliaţii săi cei mai fideli, Israelul şi Arabia Saudită, care numai de inamici nu duc lipsă. Se mai poate adăuga şi o criză a tuturor Burselor care au fost dopate cu lichidităţi ficţionale.

Un eventual lockdown va afecta Franța și Marea Britanie

Tot pentru ultimele luni ale lui 2020 se anunţă de peste tot un nou val de Covid-19, cu un nou lockdown la cheie. Ţările cele mai afectate azi par a fi Franţa şi Marea Britanie.

Nu e clar dacă avem de-a face cu o criză sanitară sau mai degrabă una de management politic. Acest straniu, atipic al doilea val va veni, probabil, după alegerile americane (3 noiembrie), dar poate înaintea alegerilor parlamentare din România. Consecinţele economice şi politice sunt uşor de imaginat.

Rezultatul alegerilor pot provoca destabilizarea Statelor Unite

Va fi o mare diferenţă în politica americană dacă Trump va fi reales sau dacă, dimpotrivă, vor câştiga democraţii, cu Joe Biden şi Kamala Harris ? Răspunsurile vin din partizanatul politic dreapta-stânga în care se înscrie fiecare.

Grave vor fi, în schimb, incapacitatea sistemului american actual de a-şi alege un preşedinte recunoscut de toată lumea şi instabilitatea în care vor intra Statele Americane. Care riscă să nu mai fie deloc Unite.

Ce crede Paul Craig Roberts despre viitorul democrației americane

Paul Craig Roberts, un foarte consistent comentator al actualităţii politice americane, a adus deja destule „dovezi despre complexul militaro-securitar, care, folosind media şi pe democraţi, intenţionează să transforme alegerea preşedintelui din noiembrie într-o revoluţie colorată […].

Democraţia americană e pe cale de a se sfârşi pentru totdeauna, iar mass-media din lumea întreagă va anunţa evenimentul ca fiind răsturnarea victorioasă a unui tiran” („America’s Color Revolution”, paulcraigroberts.org, 12 septembrie 2020). Tot el scria, cu două zile mai devreme, pe 10 septembrie, un articol intitulat „Statele Unite şi Constituţia lor mai au două luni de trăit” („The United States  & Its Constitution Have Two Months Left”).

Democrațiile din Franța și din America sunt în criză

Pentru cine urmăreşte simultan evoluţia evenimentelor din Franţa şi din America, asemănările în privinţa decăderii democraţiei pot fi uluitoare.

Recent, ministrul Sănătăţii din Franţa, Olivier Véran, sub impulsul preşedintelui Macron, a impus restricţii sanitare nejustificat de severe în ţară, mai ales în sudul Franţei.

Comentatorii independenţi vorbesc pe şleau despre o răzbunare nesăbuită împotriva doctorului Didier Raoult din Marsilia.

Cele două mari democraţii care au avut revoluţii de modernizare concomitente par să „sfârşească” în haos tot împreună. Printr-un parcurs sinuos de criză generală, vine acum să li se alăture şi cea de-a treia mare democraţie clasică, Marea Britanie…

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”. Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Editorial Opinii

OPINIE/ Mircea Bertea – Școala online și votul de duminică

Publicat

Nu sunt adeptul afirmațiilor de genul: S-au ținut și se țin școlile închise ca să se poată vota duminică fără probleme, de parcă problemele la votare au fost și sunt create de școli (!?),  după cum nici nu pot respinge categoric ideea unui oarecare adevăr, cel puțin colateral, ”adevăr” alimentat, culmea, tot politic, al acestor afirmații.

Mă întreb și vă întreb și pe dumneavoastră, însă, de ce secțiile de votare sunt amplasate la noi în scoli și nu în primării sau în sediile de partide, în căminele culturale, în casele de cultură? Sau în cinematografe, teatre, în hotelurile și restaurantele acum goale din cauza pandemiei. Ar mai salva astfel cât de cât sectorul Horeca de la falimentul iminent care-i pândește dacă pandemia continuă. De ce sunt amplasate secțiile de votare gratuit în școli, de vreme ce partidele au primit și primesc de la guvern bani mult prea mulți pentru o țară săracă ca a noastră, în timp ce în țările cu democrație consolidată și cu bugete de mii de ori mai mari ca al țării noastre campaniile electorale și costurile alegerilor sunt suportate majoritar de candidați și de partidele pe care le reprezintă?

De ce școala se oferă gratuit politicului care a adus-o (cu mici excepții datorate comunităților locale, însă) la sapă de lemn și care continuă să o neglijeze și-n vremurile grele ale pandemiei de azi?! Vi se pare o întrebare răutăcioasă sau nepotrivită? Dacă da, v-aș întreba de ce.

De ce să organizezi alegeri în școli (alegerile fiind tocmai momentul culminant al legitimării democratice a politicului în cel mai pur sens al cuvântului!), dacă Legea nr. 1/2011, cu infinitele modificări și completări ulterioare, legea organică a Educației Naționale, afirmă fără echivoc la articolul 3, litera n) că școala românească de azi este fundamentată pe și trebuie să promoveze  ”principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice”(s.n., MB), deși se organizează alegeri în școli, forme nedisimulate ale politicului, și se predă și religie, chiar ca disciplină de trunchi comun ?! Și poate chiar mai clar la art. 7(1), unde scrie negru pe alb că: ”În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios”.

Citiți și recitiți cu atenție acest alineat al legii educației noastre naționale în și pentru secolul 21 și veți observa că, atât prin conținut semantic, cât și prin elementele de relaționare sintactică, se sugerează ideea că activităţile de natură politică şi prozelitismul religios încalcă normele de moralitate şi pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.

E drept, se menționează, doar dacă acestea se întâmplă în spațiul școlar. Deși nu se spune și când se întâmplă ceea ce spun aceste rânduri că se întâmplă cu efectele menționate, bănuim că, pentru a salva aparențele, e vorba de zilele lucrătoare. Și nu de ziua de duminică, rezervată mersului la biserică și alegerilor. De parcă nici credința noastră strămoșescă și nici alegerile (a se citi politica) nu ar avea nicio legătură cu lucrativul, cu economia și cu bunăstarea țării.

Și, ca să fie și cireașă pe tortul demagogiei juridice din legea comentată, la articolul 5, alineatul (1) se mai meționează că ”În domeniul educației și al formării profesionale prin sistemul național de învățământ, dispozițiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea, se aplică dispozițiile prezentei legi.”

Ați ghicit, nu se precizează însă dacă legea e valabilă și sâmbăta și duminica. Adică, atunci când școlile sunt închise. Exact ca acum la noi în pandemie.

Veți spune că citesc textul legii educației cum vreau eu. Adevărat și nu prea. Ca viața noastră, mai bună, dar, de fapt, mai mult rea. De parcă politicienii legiferează și acționează după cum vrem noi. Noi cei care-i alegem. Și le dăm mandatul nostru. Și, prin el, puterea și legitimitatea gândului nostru bun.

Încă de pe vremea înflăcăratelor mișcări revoluționare de la 1848, George Barițiu spunea că educația poporului e cea dintâi obligație a patrioților. Am mai putea spera că azi, la atâția ani de la aceste vremuri înălțătoare, aleșii noștri să fie încă patrioți? Și să știe că numai din profesori buni ies elevi și cetățeni buni? Și parlamentari buni? Dacă au fost la școală, desigur. În zilele lucrătoare, nu în weekend. Și că școala transmite cunoștințe din care trebuie să se dezvolte virtuți, atitudini, valori? Pentru cei ce merg la școală, cu pasiune și credință. Cu credința că vor reuși și că, prin ei, vom reuși și noi.

Vechii greci spuneau că dacă zeii doreau să pedepsească pe cineva îl făceau profesor. Și se pare că și politicienii noștri sunt ca vechii greci. Desigur, doar în privința credinței despre profesori. Deși ei, profesorii, nu cer pensii speciale. Și dacă ar cere, cine să le dea?

Cred că de vină e votul dat duminica. În zi de odihnă și de biserică. Zi în care ne relaxăm și suntem darnici și milostivi, confundând deopotrivă mersul la biserică cu sfințenia și promisiunea deșartă a politicianului cu angajamentul curat și cinstit. Pentru a descoperi în ziua imediat următore, o zi lucrătoare, că, de fapt, am rămas tot la marele nostru clasic Caragiale și la celebrul ”curat murdar” al pandemiei noastre sanitare și morale.

Și, totuși…, să mai încercăm o dată. Să fim optimiști. Poate va fi o altfel de duminică. O duminică și în sufletul nostru de om și de cetățean. Și deopotrivă în ființa patriei greu încercate de toate pandemiile lumii. Plus ale noastre pandemii istorice.

 

 

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE/ Mihai Moldovan: Unirea și teama de destrămare

Publicat

De mii de ani în Transilvania,de 14 ani în UE, de 102 în România. Arheologii si istoricii demonstrează cu relativă exactitate de câți ani este estimată viață în Transilvania, dar am ales aceste cuvinte în titlu, pentru că în decembrie 2018 pe strada ”în oglindă” din Centrul Clujului (str. Iuliu Maniu cred – ironică potriveală ), în zona Agape (împinge tava, mai cu ștaif) am văzut afișul (discret postat) al unei manifestări culturale maghiare De 100 de ani în România și de 1000 de ani în Transilvania.

Organizatorii au avut oare motive să îl posteze discret ? Noi nu am aflat…. Nu am apucat să ne punem prea multe întrebări fiindcă întâmplător, la o școală clujeană, tot centrală, cu pretenții (de fițe ar spune unii), am descoperit că trei elevi aleși la întâmplare nu știau câți ani au trecut de la Marea Unire, când toate canalele media te sufocau cu Centenarul.

Am schimbat repede subiectul să nu ajungă de notorietate. Îl trecem sub tăcere în continuare.

Să creezi o școală românescă unde există elevi care să nu știe ce s-a întâmplat la 1 Decembrie la Alba Iulia, și în ce an, este o bucurie la care nici un Horthy nu ar fi visat. Apropo de bucurie, una dintre cele mai spectaculoase filmări neregizate din istorie este bucuria populară la revenirea lui Horthy la Cluj, în 1940, care se poate vedea pe rețelele din internet.

”Da ce măi, noi ne-am dezrobit de la japonezi sau marțieni?”

Motive de bucurie ar fi destule încă/însă. Cumpărăm gaze, benzină, motorină din Ungaria de unde se vede că nu contează ce ai în pământ (ei nu au), ci în cap sau în fruntea țării.  Li s-a cedat gratis Moștenirea Gojdu și ”Codex Aureus” (cea mai scumpă carte din lume) și au primit se spune și de câte două ori, foarte multe imobile, păduri și terenuri.

Aici nu avem ce să comentăm fiindcă Justiția Română si structuri ale statului român le-au retrocedat. Își permite cineva să nu aibă încredere în aceste instituții? Cine își permite, să caute imaginile din Mehedinți când o procuroare ia o fetiță de păr (în anul 2020) o târăște pe stradă ca pe un sac de cartofi și o dă la înfiat. A rămas procuror (nu șstim) și zicem că este mai bine a ne abține să nu avem încredere în Justiție.

Ar fi cuvenit și să nu îl pomenim pe Horthy de Ziua Națională a României. Totuși, bunicul care nu a învățat conceptul de politically correct  întreba: ”Da ce măi, noi ne-am dezrobit de la japonezi sau marțieni? Ori japonezii vor tot mai multe proprietăți?”

Un prieten maghiar este un prieten adevărat

S-a dus săracul, tot trăncănind și nu am apucat să îl adaptez la termenul de politically correct. Ce-i drept, nici nu prea aveam curajul. Fusese trimis pe front de statul maghiar având 6 copii acasă. Câtă teamă că nu îi va putea revedea și crește. Un țăran ardelean obișnuit, nu un martir. Avea prieteni maghiari extraordinari. Și noi, și e la rang de sentință vorba că un prieten maghiar este un prieten adevărat. Le respectăm valoarea.

Martiri au fost românii civili masacraţi, cu sadism, în multe locuri din Transilvania la momentul Marii Uniri.

Marea Unire nu a fost o simplă horă, ci a fost o sărbătoare sub amenințarea morții. Amintim doar masacrul din noiembrie 1918 de la Beliş când 50 de moţi, au fost împuscaţi şi aruncaţi apoi în var nestins. La 5 decembrie 1918, în județul Someș, la Târgu Lăpuş, în centrul localității, erau adunaţi români în straie de sărbătoare, aşteptând întoarcerea delegaţilor de la Alba Iulia să  le comunice hotărârea luată acolo.

Au fost mitraliaţi şi omorâţi 112 (unele surse) oameni printre care şi copii. Un tânăr sublocotenent român  a fost schingiuit în public, iar trupul lui batjocorit şi după moarte. Sub tortură nu a încetat să strige ”Trăiască România Mare!”. L-au bătut în cuie de viu pe poarta școlii.

Sacrificiu pentru Marea Unire

Acei strămoși acolo,  la Beliș sau în atâtea locuri din Transilvania și din toată România nu s-au mai întrebat şi nu au pus la îndoială dacă înfăptuirea Unirii a meritat sau nu.  Au fost martiri, și-au dat viața pentru Marea Unire și acest sacrificiu nu se poate demitiza sau ignora.

De la Unire au persistat diferite temeri că această realizare nu ar putea dăinui, temeri amarnic concretizate în 1940 când am pierdut definitiv Basarabia, Bucovina de Nord, Herța, Cadrilaterul și o treime din Transilvania  (singura care a fost realipită – precizări pentru unii tineri).

Împărțirea României s-a mai încercat și în prima perioadă a comunismului când un economist, Valev, a propus un plan de formarea Complexelor economice socialiste interstatale în care România era practic desființată și funcționa pe aici o zonă de aprovizionare cu materii prime a celorlalte țări socialiste mai avansate.

Ideea complexelor nu a prins atunci, dar meteahna a ne stoarce de materii prime a rămas.

În România există două economii

Poate evenimentele din 1990 sunt prea aproape să se certifice că  la momentul Revoluției s-a încercat și destrămarea țării. Cert este că am trecut prinp erioade de convulsii, iar acum pe alocuri previziuni sumbre reapar.

Cunoscutul economist și publicist, Ilie Șerbănescu, anticipează că dezastrul economic va fi după pandemie atât de mare încât: „România va fi împărțită de marile puteri”.

”În România există două economii. Una este economia străină, care are toate pârghiile strategice și toate avantajele. Și, foarte important, n-are decât o singură treabă: să facă profit… Pentru  că ea nu suportă armată, servicii secrete, ordine publică, sector bugetar, pensii, sănătate, educație.

Toate astea le suportă economia ailaltă. Toată povara e pe asta. Care sunt niște întreprinderi de trei parale, din care să dea Dumnezeu să nu, dar eu cred că cel puțin 100.000 vor dispărea”, mai susține Ilie Șerbănescu.

Teama privind distrugerea școlii românești

Ce se poate întâmpla poate fi foarte grav, dar să nu vedem totul în negru, sunt oameni de valoare în stat, care sperăm să neutralizeze răul. Teama cea mai mare totuși nu ar trebui să vină din restructurări. Foarte mulți dintre cei afectați vor avea puterea de a redeschide alte firme și a se adapta.

Teama cea mai mare vine din afectarea negativă a sistemului de educație, să nu spunem distrugerea școlii românești.

Termenul și cartea ieșeanului Mircea Platon, Deșcolarizarea României, sunt dureros de nimerite. Să iei credite, să aduci experți de doi bani să îți bulverseze un sistem de învățământ tradițional, dar serios și valoros, alimentează o teamă care poate deveni cronică despre posibilitatea de a ne transforma din popor în populație.

Atâta timp cât continuăm să îi învățăm pe elevi pe note ”că în familie copilul are dreptul de a fi respectat și a depune reclamații” , ”că din păcate noi suntem siliți să dăm bacalaureatul la română din niște autori învechiți” etc. această educație așa zis centrată pe elev va obține o populație pentru care 1 Decembrie, înseamnă nu o zi, ci chiar două zile libere.

Eroii noștri – niște expirați

Acum mulți, prea mulți pot anvizaja și achiesa la oportunitatea implementată de a declara două zile libere pentru a ne putea focusa pe telefon, TV, Netflix, Internet ( a se vedea un scurt, dar fabulos articol ”Neologismele” de Andrei Pleșu). O spun din expertiză deși-s extra job.

Popular am spune ”că prostul nu e prost destul dacă nu e si fudul” și obligatoriu cu neologisme nelecturate, auzite, displeite.  Nu știți încă ce înseamnă displeit? Dar sună cool, fany? Parfum? Și mai grav când nu se știe ce este 1 Decembrie a fost  să îți răspundă un elev: Ce mă entere? A fost. Eroii noștri – niște expirați. Doar bloggerii…

Daunele pe care le produce prezentului și viitorului un sistem de învățământ deficitar, în permanentă și nebunească reformă, cu un corp profesoral puternic afectat valoric, cu accentuarea sistemului  on –line  total ineficient și este nociv (a se vedea cartea Demența Digitală de prof. univ. Manfred Spitzer sau cărțile lui Mircea Platon) este cea mai mare teamă și cea mai stringentă problemă care ar trebui rezolvată.

Pentru că iubim școala și ne este dor de ea. Ne este dor de dascăli și elevi fericiți. Unde sunt? Pentru că iubim România!

Pentru că știm că peste 800.000 de tineri soldați români s-au jertfit în Primul Război Mondial și alte sute de mii de martiri, zeci de ani.

Sănătate tuturor! Hai România !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ Mircea Bertea – Despre natura firescului…

Publicat

Cuvinte aproape uitate: Patrie și patriotism

Țara se pregătește de sărbătoare. De sărbătoarea Sfântului Andrei și de sărbătorirea Zilei Naționale.

Sărbători întâmpinate cu o oarecare îngrijorare, pentru că Țara e bolnăvioară și, parțial, în carantină. Nu vor mai fi procesiunile de la malul Mării Negre sau vor fi cu totul altfel, nu vom mai participa la defilări emoționante și nici la fastuoase jocuri de artificii. Steagurile tricolore vor flutura singuratice pe stâlpii străzilor de la orașe și sate, la balcoanele apartamentelor sau la porți de case. Fanfarele vor suna doar a amintire.

Pandemia a scos sărbătorile din firescul lor, după cum ”reformele” învățământului și manualele alternative au scos poeziile despre Țară și Neam și celebra propoziție ”Ana are mere.” din abecedare, înlocuindu-le cu ”texte europene”, traduse prost și neadecvate spiritualității noastre. Nu mai este indicat și nici ”cool” să vorbim despre Patrie și patriotism.

Nu mai recităm emoționant și emoționați până la lacrimi la clasele de primar și gimnaziu ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, nu mai vorbim despre sentimentul patriotic în literatura română, de la întemeietori, la Nichita Stănescu sau Marin Sorescu. Învățăm doar să argumentăm, străduindu-ne să înțelegem ce este aceea testare PISA și de ce suntem mereu la ea codași, având, în subliminal convingerea că, în realitate, tot românu-i fruntea…

Și totuși, sentimentul Patriei și patriotismul n-au pierit. Ele există, chiar dacă nu sunt susținute cu evidență de școală. Ființa neamului le duce mai departe prin tradiție și sentimente trăite, chiar dacă mai rar exprimate public.

Suntem ceea ce iubim

Suntem ceea ce iubim. Nu putem inventa sentimente. Le putem doar descoperi și exprima. Le putem apropia de suflet și de inimă sau le putem lăsa să piară în uitare. Nu putem trăda pământul, locul în care ne-am născut și am crescut sau creștem, după cum nu putem iubi cu abstracțiuni.

Patriotismul nu este ceva conjunctural, nu ține de conjunctură. Patriotismul este însăși viața, sufletul vieții Țării noastre. El ființează simbiotic cu ideea de Patrie, de Patria noastră. O idee profund morală și o culme istorică a însuflețirii zonei etice naționale. În acest sens, Patria ubi bene e un slogan doar pentru cotropitori și imperii.

Dacă într-adevăr suntem ceea ce iubim, atunci, nu doar la Întâi Decembrie, ci în fiecare clipă dovedim că suntem suflet în suflet neamului nostru, că suntem Tara spirituală care, la rândul ei, e sublimarea Țării de pământ și de piatră. De dor și de jale. Și de speranță. La fiecare 1 Decembrie, chiar prin simpla arborare a drapelului național, îi preamărim pe cei ce-au scris istoria României Mari cu jertfa de sine și de neam.

O lecție care trebuie în continuare învățată

Cu certitudine, viitorul patriei și al patriotismului va coincide cu viitorul nostru însuși. Lecția aceasta trebuie învățată până la capăt. Să ne pregătim, așadar, cu convingerea că, dacă suntem într-adevăr ceea ce iubim, globalizarea, deși ar putea încerca, nu va putea șterge niciodată sentimentul de apartenență la Patrie. Dimpotrivă, îl va potența, pentru ca apoi, să-l renască înmiit, din izvoarele de reziliență subterană ale ființei noastre naționale. De fiecare 1 Decembrie dovedim astfel o firească reînnodare a legăturii cu înaintașii, cu convingerea fermă că ”Patria suntem noi toți și ceva mai mult.

Toată datoria teribilă care vine de la cei care au întemeit-o.” (N. Iorga). Și cu conștiința devenirii noastre spre aceeași vie și pioasă amintire pentru urmași. Cu credința că peste timp poate cineva își va aduce aminte de noi, cei risipiți în acestă țărână, și, din dragoste, va înfige plugul mai adânc. Fără mască, mănuși sau biocide. Cu mâinile goale, bătătorite, apăsând cu îndârjire pe coarnele plugului scăldate de lumina soarelui. De lumina soarelui și a conștiinței de Țară și Neam. Numai astfel, de 1 Decembrie al fiecărui an, împodobiți cu stegul Patriei, ne vom putea polei privirea cu stelele ei.

Din casele noastre și din sufletul nostru, un gând pios pentru sărbătorile ce vin!

Mircea Bertea

*Prof. dr. MIRCEA  BERTEA este directorul Colegiului Naţional Pedagogic “Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj, Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare Paris, Expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură.

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE/ Lovitura de stat oligarhică din Occident

Publicat

Ce se întâmplă cu noi ? Dar ce se întâmplă cu lumea, mai ales cu cea din care facem parte şi noi, mai pe la margine, UE, NATO şi, în primul rând, America ? Nu înţelegem mare lucru şi pe plaiurile noastre sunt prea puţini cei care ne luminează. Parcă toţi scriitorii noştri, istoricii, filosofii, ziariştii-vedete din ultimii 30 de ani, atât de guralivi, de sofisticaţi, de narcisici până mai ieri, par să fi trecut de partea propagandei totalitare şi nici nu se mai văd, nici nu se mai aud. Unde sunt soroşiştii noştri consacraţi – Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, C.T. Popescu, Mircea Cărtărescu, viitorul nostru Nobel, premiu obţinut în sfârşit de Sistemul incapabil ?

La fel, marile agenţii de presă, marile ziare şi principalele televiziuni din SUA şi din Occident repetă mecanic aceleaşi lozinci, aceleaşi contraadevăruri ticăloase sau invenţii toxice, insolente, agresive cu orice informaţie sau opinie care nu se potriveşte cu naraţiunea oficială, cea agreată de elite. Toţi ceilalţi sunt “complotişti”, “conspiraţionişti”, “iresponsabili”, ar trebui trimişi în lagăre de reeducare. “Occidentul s-a aruncat singur la gunoi “, spune Paul Craig Roberts.

Dezvăluirile uluitoare despre marea fraudă electorală din cea mai importantă democraţie occidentală, din SUA, pun cruce tuturor bunelor sentimente şi iluziilor în legătură cu minunata democraţie care ar trebui să le fie impusă tuturor. Democraţia a murit în Occident – o cred unii şi o spun mulţi. Trăiască oligarhia occidentală ! De altfel, democraţia a durat puţin : în Atena lui Pericle, în Florenţa renascentistă (republica versus principe) şi în Occident începând cu 1870-1880 şi până în 1940, după unii, sau până în 1980-1990, după alţii. În ultimii 30 de ani, nimeni nu a vrut să-i vadă lunga şi greaua suferinţă. Acum îi constatăm decesul.

Prima şi cea mai gravă probă a morţii democraţiei o dă media mainstream, până mai ieri doar prostituată, azi fascist-neomarxistă. Manipularea, propaganda simplistă a Big Media din America şi din Europa de Vest în legătură cu coronavirusul, cu epidemia, cu tratamentele şi vaccinurile (ignorând recomandările savanţilor şi medicilor) şi, în sfârşit, cu acoperirea alegerilor americane din 2020 o fac la fel de odioasă, dacă nu şi mai şi, ca surata ei din Uniunea Sovietică din anii ’50 sau ca presa din Germania hitleristă.

Începând din februarie-martie 2020, vorbind despre SARS-Cov-2, şi terminând cu alegerile americane din noiembrie, până azi, Big Media din Vest a fost goarna dogită dar o, cât de violentă şi penibilă !, prin care oligarhii din fostele democraţii occidentale (cu nimic mai puţin mizerabili decât oligarhii discreditaţi din Rusia şi din China) şi-au susţinut interesele financiare, iar înainte şi după 3 noiembrie, candidatul propriu la preşedinţia SUA, precum şi preferaţii din celelalte alegeri simultane (Camera Reprezentanţilor, Senat, locale).

A doua probă majoră incontestabilă a decăderii democraţiei occidentale o constituie chiar fraudele de proporţii la alegerile recente din SUA. Singura soluţie democratică pentru SUA după un asemenea furt ar fi pur si simplu anularea alegerilor şi reluarea lor, o situaţie prevăzută de Constituţie. Se va ajunge oare acolo ? Depinde de Curtea Supremă, dar pare puţin probabil. Ce s-a furat (« scoate, drace, ce-ai furat ! ») nu se mai poate pune la loc, iar integritatea alegerilor e, volens-nolens, compromisă.

Dacă e declarat până la urmă preşedinte Joe Biden, dictatura oligarhică mondială (care nu e, în fapt, chiar mondială) se va instala repede în SUA, dar şi în UE, foarte dependentă de SUA, şi în alte regiuni ale lumii, dependente de imperiu la rândul lor. Oligarhii americani, împreună cu cei din Europa vestică, au totul de partea lor : CIA, Wall Street, City-ul londonez, Big Tech şi Silicon Valley, Big Pharma, media mainstream, Partidul Democrat şi, mai ales, marile lor averi. Dacă va fi declarat câştigător Donald Trump (de fapt, chiar el e câştigătorul real !), nu va avea de partea lui decât poporul, « deplorabilii », şi o parte, cea patriotică, din armată, care ţine să salveze democraţia americană şi idealurile tradiţionale ale Americii.

Poate trebuie să amintim că Donald Trump are la bază o solidă instrucţie militară, cu şcolile aferente. Dar mai poate salva Donald Trump democraţia, împreună cu susţinătorii săi, majoritari în America, împotriva unui sistem atât de puternic şi de întins ?

Dominion, Smartmatic, Scytl, CIA, George Soros, Bill Gates, Fundaţia Clinton, Nancy Pelosi, Dianne Feinstein, Barack Obama etc., etc. Aceleaşi sisteme şi softuri folosite azi acasă în alegerile americane au fost folosite pentru falsificarea alegerilor în aşa-zisele « revoluţii colorate », în schimbările bruşte de regim începând cu Venezuela lui Hugo Chavez în 2004. Pe harta Scytl (de pe site-ul firmei – scytl.com) apar 34 de ţări.

Firma s-a ocupat pe toată planeta, inclusiv în România (probabil tot în 2004 pentru Băsescu), de « eficientizarea » şi « ameliorarea securităţii » operaţiunilor privind « democraţia participativă ». Ţările europene puse pe harta clienţilor firmei Scytle sunt : Elveţia, Bosnia, Austria, Germania, Finlanda, Norvegia, România, Franţa, Marea Britanie, Islanda, Portugalia, Spania.

Cum a pregătit oligarhia occidentală lovitura sa de stat care e pe cale să reuşească ? Şi cu ajutorul cui ? Nu i-ar fi dat prin minte oricui ! Cu ajutorul unei organizaţii globaliste care teoretic ne vrea binele, e chiar filantropică : OMS ! Nu mai puţin de 194 de state au ratificat Regulamentul Sanitar Internaţional (RSI – 2005) al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Regulamentul prevede : « În caz de criză sanitară majoră, toate statele membre se angajează să respecte toate dispoziţiile emanând de la Consiliul Mondial şi să facă în aşa fel încât dispoziţiile să primeze asupra legilor şi codurilor juridice ale statelor. »

Cum au putut renunţa la propria lor suveranitate atât de uşuratic şi de iresponsabil 194 de state ? Acest instrument constrângător de drept internaţional a intrat în vigoare la 15 iunie 2007. Regulamentul este publicat de OMS şi se poate descărca. Iar OMS este – începând din acest an, după retragerea finanţarii SUA – total controlat de Bill Gates şi David Rockefeller, principalii sponsori, descrişi de France Soir ca « eugenişti şi malthusieni » (FB, France-Soir, Gérard Delépine – « Le Conseil Mondial de l’OMS dicte très officiellement la conduite sanitaire des pays signataires dont la France », 6.11.2020, reluat şi de foarte frecventatul site planete360.fr).

Dar să revenim la moartea democraţiei, la fraudarea alegerilor din SUA şi din restul lumii, la lovitura de stat (de imperiu) a oligarhilor (împotriva popoarelor, a suveranităţilor naţionale). De ce a ţinut morţiş Klaus Iohannis să aibă alegeri parlamentare pe 6 decembrie ? Pentru că are toată încrederea în sistemele de vot Dominion, Smartmatic, Scytl şi altele asemenea, care îi pot obţine « guvernul său » indiferent de participarea la vot şi de ce votează românii care totuşi se deplasează la birourile de vot în epidemie ?!

Nu contează că, foarte probabil, bisericile vor fi închise de Crăciun (cum au fost şi de Paşti), că toate comerţurile au fost puse la pământ, cu excepţia celor aparţinând multinaţionalelelor (oligarhilor). Cum au fost puse la pământ şi şcoala, cultura, sporturile, turismul, transporturile aeriene şi celelalte. La fel ca Joe Biden, Klaus Iohannis e sigur de rezultatul alegerilor. Joe Biden declara, înainte de votul din 3 noiembrie din SUA, că dispune de cea mai cuprinzătoare întreprindere de fraudat alegerile din istorie. Klaus Iohannis l-a felicitat cu grăbire pe Joe Biden.

După dezvăluirile din SUA se mai întreabă cineva cum au fost aleşi, de două ori fiecare, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis ? Sau e, în sfârşit, clar, cu mare întârziere, cine şi de ce i-a arestat pe deputatul Ion Stan, pe ministrul de Finanţe Decebal Traian Remeş (ambii decedaţi prematur), Sorin Roşca Stănescu (ziarist şi scurtă vreme senator PNL), Adrian Severin, pe Adrian Năstase, Liviu Dragnea (amândoi preşedinţi PSD) şi pe atâţia alţii ? Ca şi grămada de dosare fabricate, cele ale lui Valer Marian sau Dan Radu Ruşanu (PNL), de exemplu ? Şi atâtea alte nenorociri ? Sau cum a fost promovată mediocra, arivista Laura Codruţa Kövesi procuror general european ? Nu are dreptate Ilie Şerbănescu să scrie despre România ca despre o nefericită colonie ?

După rezultatul alegerilor americane vom şti dacă oligarhii occidentali au reuşit lovitura lor planetară şi dacă ficţiunea lor criminală, numită « guvern mondial », merge mai departe. Deocamdată, un judecător din Pennsylvania a blocat certificarea rezultatului alegerilor din stat, care sunt atacate în justiţie de Rudy Giuliani şi echipa de avocaţi a lui Donald Trump, iar Curtea Supremă l-a invalidat pe guvernatorul democrat al New York-ului, Andrew Cuomo, care instituise restrângeri aberante ale numărului de participanţi la slujbele religioase… (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate