Connect with us

ACTUALITATE

Stațiile de transport în comun vor avea acoperiș verde în Piața Gării din Cluj. Investiție de 30.000 euro

Publicat


După modelul stațiilor de pe strada Bună Ziua, Primăria Cluj-Napoca amenajează stațiile de transport în comun din Piața Gării. Acestea vor fi în număr de șase și vor avea acoperiș verde.

Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitație pentru servicii de proiectare pentru obiectivul de investiții „studiu de fezabilitate și proiect tehnic pentru modernizarea unor stații de transport în comun”, valoarea estimată fiind de 55.000 lei. Ofertele se pot depune până în 29 iunie.

„Fiecare stație cu acoperiș verde este formată dintr-o structură metalică galvanizată și vopsită, acoperișul și pereții posteriori se vor realiza din sticlă securizată, fără vitrină publicitară, se va monta o bancă pentru șezut, iar drenarea și colectarea apelor de pe acoperișul verde se va face prin stâlpii structurii metalice”, se arată în caietul de sarcini. La stația de la Gară se va menține spațiul pentru dispecerat și biroul abonamente-ticketing.

Primăria se află în așteptarea studiului de fezabilitate. Aceste șase stații fac parte din proiectul de optsprezece stații cu acoperiș verde pe care municipalitatea îl are deja în derulare. Contractul a fost atribuit în luna mai în urma unei licitații firmei Metalgan din Slatina, pentru suma de 486.000 de lei. Două stații din cele 18 au fost amenajate deja pe strada Bună ziua în cadrul proiectul integrat de modernizare a acestei străzi.

Locațiile nu au fost încă stabilite, dar este cunoscut faptul că amenajarea unei astfel de stații costă 5000 de euro.

Karla Fanea



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Aeroportul Internațional Cluj va evalua sisteme avansate care îmbunătățesc fluxul de pasageri sau manipularea bagajelor

Publicat

De

Aeroportul Internațional Cluj

Aeroportul Internațional Cluj colaborează cu SITA pentru a redefini inovația și sustenabilitatea aeroportuară. Astfel, la Cluj vor demara proiecte transformatoare în eficiența operațională, experiența pasagerilor și tehnologiile aviatice verzi.

Împreună cu SITA, liderul global în tehnologia transportului aerian, aeroportul din Cluj a încheiat o colaborare strategică prin semnarea unei Scrisori de Intenție (en.Letter of Intent – LOI).

Aeroportul Internațional Cluj va evalua sisteme avansate care îmbunătățesc fluxul de pasageri sau manipularea bagajelor

”Această inițiativă comună reprezintă un angajament de pionierat necesar în contracararea provocărilor tehnologice și de mediu cu care se confruntă aeroporturile, dar care pune bazele unor progrese semnificative în eficiența operațională și practicile sustenabile din domeniu”, au transmis reprezentanții aeroportului.

Proiecte pilot la Cluj

Scrisoare de intenție deschide calea pentru o serie de proiecte pilot, care vor permite Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj să testeze soluțiile avansate oferite de SITA în condiții reale. Aceste testări sunt concepute pentru a valida tehnologii care simplifică procesele aeroportuare și creează o experiență fluidă pentru pasageri. Prin aceste proiecte inițiale, Aeroportul Internațional Cluj va putea evalua sisteme avansate care îmbunătățesc fluxul de pasageri, manipularea bagajelor și eficiența energetică, sprijinind tranziția aeroportului către operațiuni sustenabile.

„Pe măsură ce industria aviației se confruntă cu cereri fără precedent pentru soluții mai inteligente și mai sustenabile, această cooperare cu Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj ne permite să aducem inovația direct în prim-planul operațiunilor aeroportuare,” a declarat Sergio Colella, Președinte pentru Europa, SITA.

„Împreună, nu doar că anticipăm viitorul călătoriilor aeriene, ci îl și creăm activ, prin proiecte care vor demonstra cum tehnologia poate transforma fiecare etapă a călătoriei pasagerilor. De la reducerea timpilor de așteptare până la diminuarea impactului asupra mediului, colaborarea noastră își propune să stabilească noi standarde care să servească drept model pentru aeroporturile din întreaga lume”, a spus și David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.

Soluții practice pentru eficiența aeroportului

Un element central al colaborării este cercetarea și dezvoltarea personalizată peisajului operațional unic al Aeroportului Cluj. Prin abordarea unor provocări specifice, SITA și Aeroportul Cluj își propun să co-dezvolte soluții practice care să îmbunătățească eficiența aeroportului și să alinieze operațiunile la obiectivele globale de sustenabilitate. Colaborarea include, de asemenea, ateliere comune pentru schimb de cunoștințe despre tehnologii emergente și tendințe, asigurându-se că ambele părți rămân în avangarda progreselor din domeniile procesării pasagerilor, tehnologiilor mobile și biometriei.

„În primul rând, doresc să felicit SITA pentru recenta deschidere a unui nou centru de tehnologie în Cluj-Napoca, România, dedicat avansării viitorului transportului aerian prin inovație de vârf. Apreciem alegerea lor de a stabili un centru global de cercetare aici și dorim să profităm de această oportunitate pentru a colabora cu unul dintre cei mai importanți lideri în tehnologia transportului aerian, deoarece Aeroportul Internațional Cluj are printre prioritățile sale strategice investiții în soluții tehnologice inovatoare, care vor face industria noastră mai rezilientă și mai sustenabilă în anii care urmează”, a spus David Ciceo.

Responsabilitatea față de mediu este o prioritate majoră, atât SITA, cât și Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj sunt angajați să reducă amprenta ecologică a operațiunilor aeroportuare. Inițiativele de sustenabilitate includ dezvoltarea potențială a tehnologiilor aviatice verzi și a programelor de responsabilitate socială corporativă, stabilind un standard pentru practicile ecologice în industria aviației.

Despre SITA

SITA este furnizorul de soluții IT pentru industria transportului aerian, oferind soluții pentru companii aeriene, aeroporturi, aeronave și guverne. Tehnologia noastră facilitează călătoriile aeriene mai fluide, sigure, securizate și sustenabile.

Cu aproximativ 2.500 de clienți, soluțiile SITA îmbunătățesc eficiența operațională în peste 1.000 de aeroporturi, livrând totodată beneficiile avioanelor conectate către utilizatorii a peste 18.000 de aeronave la nivel global. De asemenea, SITA oferă soluții tehnologice care ajută mai mult de 70 de guverne să găsească echilibrul între securizarea granițelor și asigurarea unor călătorii fără întreruperi. Rețeaua de comunicații conectează fiecare colț al globului, iar SITA gestionează 45% din schimbul de date al comunității de transport aerian.

În 2023, inițiativa Science Based Targets (SBTi) a aprobat obiectivele SITA de reducere a emisiilor pe termen scurt și lung. Aceste obiective, bazate pe date științifice, sunt esențiale pentru ghidarea acțiunilor climatice ale companiei, vizând reducerea eficientă a emisiilor de gaze cu efect de seră. SITA dezvoltă, de asemenea, soluții care ajută industria aviației să își atingă obiectivele de reducere a emisiilor de carbon, inclusiv reducerea consumului de combustibil și creșterea eficienței operaționale.

În 2024, SITA a achiziționat Materna IPS, lider în gestionarea pasagerilor, pentru a crea cel mai puternic portofoliu de soluții pentru pasageri, destinat aeroporturilor și călătoriilor digitale. Ulterior, SITA a achiziționat ASISTIM, pentru a oferi un serviciu complet de gestionare a Centrelor de Control al Operațiunilor de Zbor pentru companiile aeriene. Compania a lansat și SmartSea, pentru a oferi industriei maritime acces la aceeași tehnologie avansată care transformă transportul aerian. Această lansare face parte din extinderea SITA în domeniile croazierelor, căilor ferate și Mobilității Aeriene Urbane, precum vertiporturile.

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat de 35 de ani din Florești, REȚINUT după ce a produs un accident în Cluj. Avea și permisul ANULAT

Publicat

Femeie găsită moarta la Tureni

Un bărbat de 35 de ani din Florești, a fost reținut de polițiști după ce a produs un accident în Cluj. Acesta avea și permisul anulat.

„În cursul zilei de astăzi, 11 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 35 de ani, din comuna Florești, după ce acesta ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs la data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 21.00, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu.

Bărbat de 35 de ani din Florești, REȚINUT după ce a produs un accident în Cluj. Avea și permisul ANULAT

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul ar fi condus autoturismul, deși avea permisul de conducere anulat ca urmare a unor fapte penale anterioare comise la regimul rutier.

Mai mult, bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar, fiind cercetat pentru două infracțiuni similare săvârșite în luna octombrie 2024.

Cu toate acestea, la data de 6 decembrie, bărbatul ar fi condus un autoturism în municipiul Cluj-Napoca, unde nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi derapat, părăsind partea carosabilă.

Totodată, bărbatul nu a rămas la locul accidentului, fiind identificat de polițiști în urma verificărilor.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii faptei”, a comunicat IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa din Alba este noul STAREȚ al Mănăstirii Nicula

Publicat

iustin miron

Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa, județul Alba, este noul stareț al Mănăstirii Nicula, acesta urmând să fie instalat în funcție în 29 decembrie. Părintele Miron va ocupa funcția în urma decesului fostului stareț, Nicolae Moldovan.

Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa din Alba este noul STAREȚ al Mănăstirii Nicula

„Părintele Iustin Miron a fost numit stareț al Mănăstirii Nicula din Cluj dar va fi instalat doar pe 29 decembrie”, a declarat pentru Cluj24 Cornel Coprean, purtător de cuvânt al Mitropoliei Clujului.

Slujba de instalare a noului stareț de la Nicula va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, un apropiat al părintelui Iustin de pe vremea când era episcop și arhiepiscop de Alba-Iulia.

Citește mai departe

EDUCATIE

Încep înscrierile pentru COMPETENȚE la examenul de BAC 2025. Când are loc susținerea probelor

Publicat

De

Program bacalaureat 2025

O săptămână vor avea la dispoziție candidații să se înscrie pentru susținerea probelor de competențe la BAC. Atenție, potrivit Inspectoratului Școlar Cluj, acest anunț este valabil și pentru absolvenții din promoțiile anterioare.

Probele se vor susține începând cu finalul lunii ianuarie a anului viitor.

Încep înscrierile pentru COMPETENȚE la examenul de BAC 2025. Când are loc susținerea probelor

Potrivit IȘJ Cluj, în perioada 16 – 20 decembrie 2024, se înscriu pentru competențe toți candidații, inclusiv cei din promoții anterioare. Susținerea probelor de competențe pentru toți candidații înscriși va fi în perioada 27 ianuarie 2025 – 7 februarie 2025.

”În cazul în care candidații din serii anterioare au de susținut doar probe scrise, în perioada 16 – 20 decembrie 2024 depun doar solicitarea de recunoaștere a probelor de competențe”, au transmis reprezentanții IȘJ Cluj.

Calendarul examenului de bacalaureat

Calendarul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025 este următorul:

  • 16 – 20 decembrie 2024 – Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat
  • 27- 29 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29 – 31 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3 – 5 februarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5 – 7 februarie 2025 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025 – Susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la probele în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025
  • 2 – 6 iunie 2025 – Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 11 iunie 2025 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 13 iunie 2025 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 16 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 20 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00—18.00)
  • 23 – 24 iunie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor finale.

Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax