ACTUALITATE
Soțul Dianei Șoșoacă, acuzat că a LOVIT un polițist. Conflictul a avut loc la cabinetul de AVOCATURĂ al senatoarei
Soțul senatoarei Diana Șoșoacă, Dumitru-Silvestru Șoșoacă, a fost pus sub control judiciar într-un dosar de ultraj. Potrivit unor surse judiciare, acesta a lovit un polițist chemat să detensioneze un conflict iscat între Diana Şoşoacă și o echipă de televiziune.
Nu uita să dai like la pagina Cluj24
Scandalul a avut loc vineri, când Dumitru-Silvestru Șoșoacă ar fi reclamat că la sediul cabinetului de avocatură al Dianei Șoșoacă s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanșat un conflict.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 4.
Doar că și între soțul avocatei și echipajul de poliție a izbucnit un conflict, iar Dumitru-Silvestru Șoșoacă ar fi agresat unul dintre polițiști.
În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii situației de fapt.
Dumitru-Silvestru Șoșoacă a fost audiat, luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
„S-a solicitat (vineri, la ora 16.00 – n.r.) intervenția unui echipaj de poliție la un imobil de pe raza Sectorului 1 București. În momentul în care organele de poliție au ajuns la imobil, inculpatul a agresat unul dintre agenții de poliție, respectiv l-a împins, izbindu-l de perete, i-a pus o mână în gât, după care l-a tras de uniforma de poliție, cauzându-i suferințe fizice”, arată procurorii.
Pe numele inculpatului s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






