Connect with us

EVENIMENT

Șoferiță prinsă băută la volan. Partenerul a vrut să o salveze, dar a fost dus la secție și sancționat

Publicat


Prădător sexual arestat la Cluj

O șoferiță din Gherla a fost prinsă băută la volan de polițiști, în urma unei acțiuni desfășurate în noaptea de 5 iulie. Incidentul a luat o turnură neașteptată după apariția partenerului ei, care a avut un comportament recalcitrant și a fost ulterior sancționat și internat într-o unitate medicală de specialitate.

În data de 5 iulie, în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au oprit pentru control, în municipiu, un autoturism condus de o femeie de 37 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, conducătoarea auto a fost sancționată contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicată și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Pe parcursul intervenției, la fața locului s-a prezentat o persoană de sex masculin, de 41 de ani, având o legătură apropiată cu femeia în cauză, care a adoptat un comportament recalcitrant față de polițiști.

Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost sancționat contravențional. Ulterior, persoana a fost internată într-o unitate medicală de specialitate.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate