EVENIMENT
Societatea de Termoficare Cluj: Putem să facem față proiectului de anulare a centralelor individuale de apartament
Reprezentanții Societății de Termoficare din Cluj, continuatoarea vechii Regii, susțin că pot să facă față racordării în număr mare a apartamentelor din municipiu la rețeaua publică.
Primarul Emil Boc a anunțat, săptămâna trecută, că nu va mai autoriza blocuri de peste 6 apartamente cu centrale individuale. Astfel, locatarii vor avea de ales între o centrală unică pe bloc care să funcționeze în regie proprie sau care să fie branșată la Societatea de Termoficare.
Dorin Racoți, unul dintre specialiștii societății, a declarat pentru Cluj24 că pe cartierele ”clasice” în care societatea de termoficare operează, sistemul a fost construit pentru suficientă capacitate de a racorda și noi consumatori.
Capacitatea este structurată acum pentru peste 80.000 de apartamente.
Între timp, foarte mulți clujeni au renunțat la sistemul centralizat, iar acum este deservită doar 30% din capacitate.
”Pentru viitoarele dezvoltări se va gândi o strategie centralizată astfel încât sistemul să facă față. Societatea are specialiștii necesari din 1991 încoace pentru a face față unor asemenea scenarii”, a spus Dorin Racoți.
Societatea de Termoficare are ca acționar unic Primăria Cluj-Napoca.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






