Connect with us

EVENIMENT

Sfântul Ștefan, „cununa lui Dumnezeu”, celebrat în a treia zi de Crăciun. Tradiții și obiceiuri

Publicat


În 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, creștinii ortodocși îl celebrează pe Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români îi poartă numele.

Numele Ştefan vine de la grecescul Stephanos care înseamnă „coroana”, „ghirlanda” sau „cununa” cu care erau încununaţi învingătorii, postrivit Alba24.ro.

Cine a fost Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan era tânăr, frumos, bun orator și un remarcabil psiholog, un om cu o personalitate puternică. A predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin.

Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura”, din Roma.

Superstiții și tradiții de Sfântul Ștefan – ce nu ar fi bine să faci în această zi

În această zi, se crede că nu sunt recomandate drumețiile montane și deplasările în zone izolate. Deși tradiția spune că sfântul ne protejează, călătoriile „hai-hui” ar fi o sfidare la adresa sa. Fiind zi de sărbătoare, nu se face curățenie în casă și nu se spală haine.

Nu te certa cu nimeni, chiar dacă ai dreptate. Dacă nu te-ai împăcat în Ajunul Crăciunului cu cei cu care ai avut probleme tot anul, mai ai o șansă de Sfântul Ștefan. Reconcilierele sunt mai puternice și mai durabile dacă se fac în această zi.

O veche tradiţie, împlinită în ziua praznicului, se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.

Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.

Peste 500.000 de români își sîrbătoresc onomastica în 27 decembrie

Aproximativ 515.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 362.037 bărbaţi şi 152.558 femei.

Între prenumele masculine care derivă din cel al sfântului se numără: Fane – 489 de persoane, Fănel – 8.083, Fănică – 4.603, Istvan – 32.234, Ştefan – 309.900, Ştefănel – 3.497, Ştefănuţ – 3.227și Ştefănuş – 4.

La femei, cel mai întâlnit prenume este Stefania/Ştefania – 124.996, dar mai sunt întâlnite şi Fana – 297 de persoane, Fănica – 8.002, Fănuţa – 996 şi Ştefana – 18.267.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate