ACTUALITATE
Se PRELUNGEȘTE starea de alertă cu încă 30 de zile. Vezi ce RESTRICȚII rămân în vigoare
CNSU a aprobat luni Hotărârea nr. 101/8 noiembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă în România, începând cu data de 9 noiembrie.
Conform acesteia, rămân în vigoare toate restricțiile adoptate în 25 octombrie – masca rămâne obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, accesul la mai multe activități se face doar pe baza certificatului verde, magazinele, restaurantele, sălile de fitness pot funcționa doar până la ora 21.00, iar circulaţia persoanelor nevaccinate și netrecute prin boală în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00, este interzisă.
Cei nevaccinați pot circula noaptea doar în anumite situații (deplasare la/de la locul de muncă, urgențe medicale etc.) pe baza unei declarații pe proprie răspundere.
Persoanele vaccinate/trecute prin boală care circulă după ora 22:00 trebuie să poată prezenta certificatul verde, pe hârtie sau format electronic.
Accesul în mall-uri sau în magazinele nealimentare se va face în continuare doar pe baza certificatului verde, la fel în clădirile publice, instituții oficiale sau în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.
„Se menține interdicția desfășurării activităților recreative și sportive în aer liber”
În hotărârea CNSU se propune ca organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.
Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Se menține interdicția desfășurării activităților recreative și sportive în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
Anexa cu restricțiile la Hotărârea CNSU
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






