ACTUALITATE
Se modernizează Liceul Tehnologic Special „Samus” din Cluj cu bani europeni
Liceul Tehnologic Special „Samus” va fi modernizat cu fonduri europene. Mai exact, este vorba de creșterea eficienței energetice a clădirilor care intră în componența acestuia.
„Consiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P (Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice) anunțul de participare simplificat pentru executarea lucrărilor de construcții și instalații în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Creșterea eficienței energetice a clădirilor școală, atelier și sală de sport cu bază de recuperare de la nivelul Liceului Tehnologic Special Samus”, unitate de învățământ special aflată în subordinea forului administrativ județean.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a celor trei corpuri de clădire prin reabilitarea termică a anvelopei, a instalațiilor electrice, precum și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei.
Implementarea proiectului va conduce la scăderea semnificativă a consumului anual de energie primară atât din surse neregenerabile, cât și regenerabile, a nivelului anual specific al gazelor cu efect de seră aferent clădirilor școală, atelier și sală de sport cu bază de recuperare și, implicit, la reducerea costurilor de mentenanță și întreținere a acestora. De asemenea, prin realizarea acestui proiect vor fi asigurate condiții optime de studiu și practică pentru cei aproximativ 400 de elevi școlarizați în cadrul instituției de învățământ clujene.
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 8.698.974,71 lei iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 9 iunie a.c., ora 15:00”, se arată în comunicatul CJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






