ADMINISTRAȚIE
Se modernizează drumurile din Valea Ierii, o zonă turistică importantă a Clujului. CJ a emis cetrificatul de urbanism
Consiliul Județean Cluj anunță că a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de modernizare a drumurilor care fac legătura între localitatea Valea Ierii, reședință a comunei, și satele aparținătoare Cerc și Plopi.
Sunt vizate, astfel, două drumuri de interes local care în momentul de față se află într-o stare avansată de degradare, circulația desfășurându-se anevoios.
Se modernizează drumurile din Valea Ierii, o zonă turistică importantă a Clujului
Cele două drumuri locale se află, din punct de vedere administrativ, în administrarea Primăriei comunei Valea Ierii. Având în vedere starea lor actuală, autoritatea locală a luat decizia demarării, cât mai urgente, a proiectului de reabilitare, potrivit reprezentanților CJ Cluj.
„Susținem acest proiect local care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale locuitorilor din Valea Ierii. Desigur, creșterea capacității de circulație pe drumurile din interiorul acestei comune din Munții Apuseni are un impact direct și asupra turismului montan, cu efecte benefice în ceea ce privește dezvoltarea micilor afaceri de profil”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Principalele lucrări constau în modernizarea structurii rutiere, inclusiv prin turnarea unui strat de asfalt, înlocuirea podețelor neconforme, asigurarea scurgerii apelor, dar și amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale.
Foto: Primăria Vale Ierii
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






