CULTURA
Scrisoarea pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului a PS Claudiu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Celebrăm din nou Sărbătoarea Nașterii Domnului! În ritmul frenetic ce caracterizează vremurile pe care le trăim, timpul pare să se comprime, accentuând senzația că nu de mult am sărbătorit precedentul Crăciun. Știm, însă, că dincolo de curgerea implacabilă a timpului, viața trăită în unitate cu Dumnezeu și între noi nu mai este doar trecere, ci devenire și împlinire. Ciclul liturgic propus de Biserică de-a lungul anului e menit să ne ajute să structurăm încontinuu ritmul nostru interior și, chiar dacă pare repetitiv, el ne conduce de fapt, atunci când îl asumăm cu adevărat, înspre un orizont tot mai înalt al trăirii și al înțelegerii spirituale. Crăciunul nu este așadar simbolul reîntoarcerii periodice a lui Cristos în lumea noastră, ci constituie prilejul de a redescoperi persoana Lui mereu vie și prezentă.
Praznicul Nașterii Domnului este astfel ocazia solemnă în care Sfânta Biserică adresează întregii omeniri mesajul unei speranțe, care nu poate fi sufocată de nimeni și de nimic: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a devenit unul dintre noi, rămâne cu noi și ne însoțește pe calea vieții noastre.
Iubiți frați și surori în Cristos,
În aceste timpuri dificile, Isus, Fiul lui Dumnezeu, născându-se într-o familie, ne aduce aminte cu și mai multă putere de importanța ei, redescoperită de mulți dintre noi, chiar dacă într-o manieră forțată de contextul actual, ca spațiu sacru în care încercările și suferințele își găsesc un sprijin, atunci când totul în jurul nostru pare să se năruie. Redescoperim, în același timp, Biserica, o Familie pentru noi toți, răscumpărați de Cristos și înveșmântați cu demnitatea de fiii și fiicele lui Dumnezeu. Privind la Pruncul din Betleem ne regăsim pe noi înșine, învăluiți de iubirea Maicii Sfinte și a Sfântului Iosif, ocrotiți de harul lui Dumnezeu pe căile acestei lumi, unde Irozii mai vechi sau mai noi caută să distrugă Viața, înveninând-o cu frică, neîncredere și lipsă de sens.
Crăciunul ne propune din nou rațiunea speranței noastre: Isus, Fiul lui Dumnezeu. El vine să aducă bucuria acolo unde tristețea încearcă să creeze brazde adânci, pace acolo unde neliniștea vrea să-și facă sălaș, viață veșnică acolo unde moartea încearcă să ne convingă că totul s-a încheiat.
Oricât de complicată ni s-ar părea perioada prin care trecem, avem întotdeauna o Stea care ne conduce prin negura vremurilor înspre Cristos. Bucuria magilor devine bucuria noastră, atunci când ne lăsăm conduși de Maica Sfântă înspre Isus. Prezența ei duioasă este o lumină ce alungă întunericul, un balsam ce vindecă rănile, un zâmbet ce alungă lacrimile.
Astăzi, când maternitatea este pusă sub semnul întrebării, avem în mod imperativ nevoie de o Mamă, care să ne aducă aminte că avem un Tată atunci când ni se spune că suntem ai nimănui, și un Frate atunci când lumea ne spune că avem în jurul nostru doar concurenți în loc de frați și surori. Avem nevoie ca Sfânta Familia să ne readucă aminte cine suntem cu adevărat: o familie, familia lui Dumnezeu.
O altă perioadă dificilă, cea a persecuției recente din România și felul în care Providența Divină ne-a eliberat din ghearele Irodului comunist, poate să inspire rugăciunea noastră de astăzi. Rugăciunea clasică, regăsită în Vechiul Testament, face apel la trecut pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu și în prezent, spunând de exemplu: Tu care ne-ai scos din robia Egiptului, Tu care ne-ai trecut prin Marea Roșie, Tu care ne-ai condus prin deșert, tot așa ajută-ne și pe noi acum! Similar, noi am putea spune: Tu care ai scos Biserica Greco-Catolică din persecuția comunistă și din mâna dușmanilor, Tu care ai transformat suferința și moartea Episcopilor martiri în fericire veșnică, ocrotește-ne și însoțește-ne acum cu harul Tău! Eliberează-ne de războiul cel dintre noi, de întunericul și frica ce ne împresoară!
Iubiți credincioși,
Sfântul Părinte Papa Francisc a invitat anul acesta Biserica Catolică la un parcurs sinodal, menit să ne ajute să descoperim feluritele daruri pe care Dumnezeu le-a lăsat în episcopiile din întreaga lume și maniera în care le putem pune împreună pentru a merge uniți, pe aceeași cale, pe urmele lui Cristos, însoțiți de Maica Sfântă, ocrotiți de Sfântul Iosif.
Ce înseamnă acest drum sinodal pentru mine? Înseamnă să descopăr în preoți, eu ca episcop, frații și colaboratorii mei. În călugării și călugărițele de pe teritoriul episcopiei, prieteni dragi care să inspire tinerilor și tinerelor idealuri eroice de viață creștină. În familiile noastre, locuri de formare pentru generațiile viitoare, exemple de viață, adevărate laboratoare ale iubirii creștine. În tineri și copii, vise și profeții ale lui Dumnezeu, gata să se împlinească pentru viitorul Bisericii și al țării. În suferinzi și sărmani, chipul lui Cristos ce așteaptă un pahar cu apă, un codru de pâine, un zâmbet, o mângâiere, o alinare. În cei pe care nu-i știu încă, noi daruri și minuni pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru timpurile ce va să vină. Cum să facem ca toate acestea să se împlinească? Să cerem toți împreună ajutorul Sfântului Iosif, visător într-o lume în care visul e pe cale să devină coșmar; ajutorul Mariei, un zâmbet acolo unde totul este plâns și suferință; ajutorul Pruncului Isus, bucurie, speranță și Viață, acolo unde tristețea, disperarea și umbra morții e pe cale să acopere existența noastră.
Non prevalebunt.„Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Sunt cuvintele Mântuitorului, este promisiunea făcută Bisericii Sale, deci nouă tuturor. Sărbătoarea Nașterii Pruncului Sfânt ne aduce aminte de acest legământ într-o maniera suavă, însă lupta spirituală este deja prezentă chiar acolo, în inima miracolului nașterii Fiului lui Dumnezeu. Ce speranță trebuie să inunde sufletele noastre însă, văzând că moartea este biruită de zâmbetul unui Prunc; ce pace, văzând iubirea Maicii Sfinte ce-l ocrotește pe Fiul lui Dumnezeu și pe fiecare dintre noi de puterea întunericului; ce liniște, atunci când contemplăm în Sfântul Iosif, ocrotitorul Eparhiei, păzitorul viselor noastre de coșmarul unei lumi ce se destramă.
Cu adevărat, bucuria pătrunde sufletele noastre, fiindcă suntem parte a familiei lui Dumnezeu: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? […] sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8, 35.38-39).
Vă asigur pe toți de apropierea mea sufletească, vă binecuvântez și vă încredințez ocrotirii Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Iosif. Pruncul Dumnezeiesc să se nască în sufletele noastre, în familiile noastre, în Episcopia noastră, aducând tuturor minunatele Sale daruri!
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Campionatul Mondial al Măcelarilor de la Paris, câștigat de Franța.Au participat, în premieră, și măcelarii de elită ai României

Echipa Măcelarii de Elită a României a participat, în premieră, în perioada 28-31 martie la World Butcher’s Challenge, Campionatul Mondial al Măcelarilor la Paris, unde s-a întrecut cu alte 14 echipe.
Festivitatea de premiere a avut loc, marți seara, și a început cu premierea ucenicilor, categorie la care a participat clujeanul Paul Cordea, care nu a prins podiumul, câștigător fiind un măcelar francez.
Tot un francez a câștigat trofeul pentru cel mai tânăr măcelar.
Câștigătoare și campioană mondială a fost desemnată echipa gazdă, Franța, locul 2 a fost ocupat de Germania, iar pe locul 3 s-a clasat Australia.
Participarea, pentru prima oară, a echipei României a fost posibilă grație demersurilor lui Cosmin Moldovan, CEO al Carmangeriei Moldovan din Cluj-Napoca, acesta fiind și jurat al World Butcher’s Challenge.
De altfel, ”măcelarii de elită” ai României s-au antrenat la Cluj-Napoca pentru campionatul de la Paris.
EVENIMENT
Categoriile de pensii care se acordă în sistemul public. NU mai trebuie depuse copii după documente

Obligativitatea prezentării sau depunerii de către beneficiari a copiilor documentelor prevazute de legislația din domeniul de activitate al caselor teritoriale de pensii a fost eliminată.
Astfel, potrivit prevederilor Legii nr.9/2023, fotocopierea gratuită a documentelor originale este asigurată de Casa de Pensii Cluj.
Categoriile de pensii care se acordă în sistemul public
Conform noi legislații, care a intrat anul trecut în vigoare, există mai multe categorii de pensii care se acordă în sistemul public. Atenție! O persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie în sistemul public.
Categoriile de pensii care se acordă în sistemul public:
- pensia pentru limită de vârstă;
- pensia anticipată;
- pensia de invaliditate;
- pensia de urmaş.
Dreptul la pensie, se acordă, la cerere, în condiţiile prevăzute de lege, arată reprezentnații Casei de Pensii.
Astfel, pensia se acordă în următoarele cazuri:
- persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cât și celor asigurate voluntar;
- elevilor, ucenicilor şi studenţilor care au capacitatea de muncă diminuată din cauza bolilor profesionale sau accidentelor de muncă survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale;
- persoanelor care, la data solicitării drepturilor de pensie, nu mai au calitatea de asigurat;
- urmaşilor persoanelor susmenționate, respectiv copiii şi soţul supravieţuitor.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Caritate în modă: o nouă ediție ReClothing la Cluj-Napoca, pentru o cauză nobilă

Patru zile de târg și peste 1.000 de articole vestimentare care își așteaptă noii proprietari vor fi prezente la Iulius Mall Cluj-Napoca în perioada 1-4 aprilie. Proiectul ReClothing aduce o nouă ediție anul acesta, împreună cu o nouă cauză caritabilă, îmbinând moda sustenabilă cu faptele bune.
Anul acesta, vânzările se vor duce către asociația Gabrielle, care este alături de femeile care suferă de orice formă de cancer.
La târg puteți găsi și haine de brand, în condiții excelente, de la tricouri și sacouri, la rochii de ocazie, pantofi sau accesorii.
“Ideea a pornit undeva în 2021, eu am o pasiune foarte mare pentru haine, dar mi-am dat seama de partea de risipă și de cât de mult risipesc oamenii, dar și de obiceiurile pe care eu le am.
M-am uitat în jurul meu, am discutat cu alte persoane, am consultat statisticile, care sunt foarte îngrijorătoare, am spus ca se pot face niște pași în direcția asta. În ultimii 3 ani și jumătate am salvat undeva la 15 tone de haine, iar la târgul acesta am reușit să strângem în jur de 550 de kilograme de haine”, declară Ioana Pîrlea, inițiator ReClothing
Hainele, fapte bune
Întrebată de unde se strâng aceste sute de kilograme de haine, Ioana ne-a informat că înaintea târgului se realizează o campanie de colectare, care se desfășoară tot în mall, tocmai pentru a implica oamenii și comunitatea și pentru a încerca să îi educe: “Principalul scop este să educăm oamenii, și să le arătăm că hainele pot să fie fapte bune pentru planetă și pentru comunitate”.
Ioana explică unde se vor duce banii strânși din această campanie: ,,Asociația Gabrielle susține femeile ce se luptă cu orice formă de cancer, și este fondată de o tânără care a trecut prin această boală, iar acum vrea să ajute alte femei prin diverse metode, iar banii vor merge către un fond gratuit de peruci pentru femeile care nu își permit acest tratament.”
Industria textilă este a doua cea mai poluantă industrie, după cea petrolieră, așadar inițiativele precum ReClothing ne arată că fiecare pas mic contează. Prin implicare, educație și susținerea unor cauze caritabile, poți contribui la un viitor mai sustenabil, în care moda nu înseamnă doar consum, ci și responsabilitate.
Târgul are o durată de 4 zile, de pe 1 până pe 4 aprilie, și se află în incinta Iulius Mall.
Andreea Paparuș
EVENIMENT
VIDEO. ”Șepcile Roșii”, către CFR 1907 Cluj: Hoții strigă hoții! UDMR acuză că ”elemente șovine” de la ”U” au bătut un maghiar

Suporterii ”U” Cluj din grupul ”Șepcile Roșii” acuză fanii CFR 1907 Cluj din ”Peluza Vișinie” că ei au început cu violențele, cărora le-au căzut victime întâi suporteri dinamoviști, iar scandalul de duminică după derby-ul clujean, când trei tineri au fost bătuți de uiști, a fost provocat de ”frânari” care au furat anterior un steag al ”U” și fulare de la niște copii, susținători ai Universității.
”Parșivitate demnă de Peluza Vișinie. Ca de obicei, <<hoții striga hoții!>>. Nu vrem să explicăm sau să aducem scuze niciuneia dintre situațiile care umplu știrile de azi.
Oferim doar și partea cealaltă, care completează adevărul. Mai jos vedeți imagini cu acțiunile și urmările lor, efectuate de victimizații membri ai Peluzei Vișinii, din ultimele 2 săptămâni, inclusiv de aseara”, arată Șepcile Roșii aici.
UDMR Cluj: Ură etnică
Pe de altă parte, președintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, susține că ”elemente şovine din tabăra U au snopit în bătaie un tânăr maghiar după ce au auzit că vorbea în limba maghiară”.
”Sunt indicii temeinice că avem de-a face cu o infracțiune motivată de ură etnică! Solicit autorităților să-i pedepsească pe făptaşi, aplicând dispozițiile Codului Penal!
Pe de altă parte, am senzația că autoritățile închid ochii de multe ori în fața acțiunilor violente ale unor ultrași U numai pentru faptul că ei sunt fanii Universității. Este inadmisibil aşa ceva la Cluj!”, a precizat Csoma.