CULTURA
Scrisoarea Pastorală de Crăciun a mitropolitului Clujului, IPS Andrei Andreicuț

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi, care la Crăciun Îl aşteaptă pe Domnul Hristos să-i tămăduiască de toate suferinţele şi să-i mântuiască: bucurie sfântă!
”Din iubire faţă de noi, Domnul Hristos se coboară la Crăciun pe pământ să ne vindece de boli şi să ne mântuiască”
„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!” (Ioan 3, 16).
Iubiţi credincioşi,
Din cauza păcatului, lumea se prăbuşise. Din Raiul cel de sus, din Ierusalim, ajunsese în Ierihonul cel de jos al păcatului. Ne spune Sfântul Apostol Pavel că „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea… şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5, 12). Prin neascultarea lui Adam, „s-au făcut păcătoşi cei mulţi” (Romani 5, 12).
Tot Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin Domnul Iisus Hristos suntem cu toţii mântuiţi. „Căci prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi” (Romani 5, 19).
Lucrul acesta are loc la plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Colindul, preluând învăţătura de credinţă, spune: „În grădina Raiului / Şade-Adam cu Eva lui / Şi-şi plângeau păcatele / Şi-şi boceau durerile”.
Iubiţi fraţi şi surori,
Cea mai sugestivă prezentare a lucrurilor mântuitoare ne-o face Domnul Iisus Hristos în pilda „Samarineanului milostiv”. Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care după ce l-au jefuit şi l-au dezbrăcat, l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea, şi un levit, ajungând în acel loc şi văzându-l a trecut pe alături. Iar un samarinean, trecând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a pansat rănile, a turnat pe ele untdelemn şi vin şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la casa de oaspeţi şi a avut grijă de el. A doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei, l-a încredinţat ei pe bolnav, şi i-a spus că tot ce va cheltui îi va restitui când se va întoarce (Luca 10).
Aţi înţeles că Ierusalimul reprezintă Raiul şi Ierihonul iadul. Calea de la Ierusalim la Ierihon este imaginea istoriei universale. Omul căzut între tâlhari este chipul umanităţii. Preotul şi levitul reprezintă culturile şi religiile omenirii care n-au putut aduce mântuire. Samarineanul este chipul Domnului Iisus Hristos care, la plinirea vremii, S-a întrupat pentru izbăvirea din suferinţă şi din păcat a făpturii mâinilor Sale . Lucrul acesta minunat a avut loc pe la anul 750 de la întemeierea Romei.
În Simbolul de credinţă mărturisim că El, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” . Pe vremea aceea, la Roma era împărat Octavian Augustus, iar în Iudeea, rege Irod cel Mare. Atunci când Domnul era răstignit pentru noi şi a noastră mântuire, Pilat din Pont era guvernator al Iudeii.
Dreptmăritori creştini,
Casa de oaspeţi în care Domnul Hristos îşi face lucrarea este biserica. Cu Sfintele Taine ne tămăduieşte de rănile pricinuite de păcat. Prin Cuvântul Său ne ajută să înţelegem lucrurile. Pe bună dreptate, Simion Mehedinţi spune că „un popor ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus” .
Evanghelia, pe lângă multe altele, ne îndeamnă să punem în lucrare faptele milei creştine, care au consecinţe veşnice. Domnul Hristos spune: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Lui, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 31-36). Aceşti împlinitori ai faptelor milei creştine vor merge în fericirea veşnică.
La biserică învăţăm să fim buni şi milostivi. Şi fiind aşa vom ajunge în Ierusalimul cel de sus. Ioan Alexandru, intelectual cu profunde preocupări duhovniceşti, scrie în poezia Epitaf: „Pentru că s-a uitat cu milă / La un căluţ snopit în bătăi / Pentru că unei bătrâne ce se / Aruncase în lac fugind de azil / I-a întins un cuvânt de salvare / Pentru că-n sanctuarul inimii sale / L-a iertat pe cel mai aprig vrăjmaş / Pentru toate acestea şi mult mai mari/ Decât acestea pe care nimeni nu le-a ştiut / Pentru că le făptuise la nevedere/ El n-a murit, ci numai doarme / Până la înviere” .
Învăţăm la biserică că faptele noastre bune ne urmează şi-n eternitate. Şi de aceea, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta să fie anul îngrijirii bolnavilor. Sfântul Ioan Teologul îi fericeşte pe acest fel de oameni: „Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor în Domnul… odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13).
Iubiţi credincioşi,
Am spus că Domnul Hristos Îşi face lucrarea Sa în biserică. La Sfânta Liturghie, El, în prima parte, ne învaţă, iar apoi în a doua parte preotul slujitor invocă Duhul Sfânt, şi prescura şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cei pregătiţi se împărtăşesc, iar Sfintele Taine, care sunt hrana mântuirii, ne dau sănătate sufletului şi trupului.
Sunt multe locurile din Scriptură care ni-L prezintă pe Domnul Hristos ca Doctorul cel Mare. Sunt multe minunile pe care continuă să le facă cu cei bolnavi până la sfârşitul veacurilor. Şi chiar în situaţiile numai de El ştiute, când unora nu li se împlinesc cererile, suferinţa este dusă mai uşor cu ajutorul Lui.
Vă relatez un caz cunoscut de către mulţi clujeni. Valentin Penţa era student la medicină în ultimii ani. De loc era din Cesari, comuna Ţaga, s-a îmbolnăvit de poliomielită. Internat la contagioase, era îngrijit de asistenta Serafima care fusese călugăriţă şi, printre alţii, de către viitoarea stareţă de la Bârsana, Filoteia Olteanu, care-i era nepoată. Era aşezat pe un pat care se balansa, pentru că altfel nu putea respira. În această situaţie a trăit 21 de ani, mutându-se la Domnul în decembrie 1978, pe când eram preot în primul an.
Era un om foarte credincios, şi la patul lui s-a format un adevărat pelerinaj. L-a vizitat şi Înaltpreasfinţitul Justinian. Mergeam la el şi, în loc de a-l ajuta noi pe el, ne folosea el mai mult pe noi. Îi plăcea să-i cântăm priceasna „Iisuse-al meu, prieten bun”.
Fenomenul a deranjat autorităţile şi, când a murit, pentru că i-am dus un buchet de flori, am fost luat la întrebări. Mi-a rămas de la el o cugetare, în consens cu pastorala: „Suferinţă, suferinţă, numai cei ce au trecut prin tine, ştiu cum tu prefaci spinii în trandafiri şi scaieţii în buchete de roze”. Aşa şi-a încheiat viaţa, iubindu-L pe Doctorul cel Mare.
Iubiţi fraţi şi surori,
Samariteanul Milostiv, Doctorul cel Mare, care coboară la Crăciun printre noi, are pentru noi o iubire absolută. Neamul omenesc este un şir nesfârşit de bolnavi care aşteaptă tămăduirea. Pe pământ, un doctor îl cercetează pe un bolnav un an, doi, o viaţă întreagă dacă se poate, însă Hristos, Doctorul cel Mare, îl tratează pe bolnav de-a pururi.
Mântuitorul Iisus Hristos, care îl iubeşte nemărginit, va face lucrul acesta. În El totul e iubire: El ne învaţă „că Dumnezeu e iubire, că Dumnezeu ne este Tată şi noi suntem fiii Lui, că relaţia dintre noi şi Dumnezeu nu este ca relaţia dintre rob şi stăpân, ci ca relaţia dintre fiu şi părinte… între Hristos şi credincios se stabileşte o relaţie de comuniune, prin care Hristos se sălăşluieşte în noi, ne face fii ai lui Dumnezeu după har şi ne dă putere să mergem pe urmele Lui şi prin împreună-lucrarea harului divin cu efortul uman să ne transformăm după asemănarea Lui” .
Casa de oaspeţi, în care ne întâlneşte El, este biserica, loc atât de iubit de înaintaşii noştri. Traian Dorz se întreabă retoric: „Ce sfinţi ţi-au măiestrit fiinţa, / Din ce divini stejari şi brazi, / Că tu ne-nveşniceşti credinţa, / Şi dragostea ne-o ţii şi azi” . Prezenţa la biserică duminica, şi mai ales la Paşti şi la Crăciun, era considerată ca absolut necesară.
Vremurile s-au secularizat, mulţi oameni nu mai respectă această sfântă tradiţie, dar noi milităm pentru ea.
În spiritul sărbătorilor Crăciunului, urându-vă vă spunem: „Acum te las, fii sănătos, / Şi vesel de Crăciun, / Dar nu uita când eşti voios, / Creştine, să fii bun” .
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
VIDEO. Boovie, festival de trailere după cărți la Cluj. Participă peste 1500 de elevi și profesori din țară și străinătate

Cluj-Napoca este gazda ediției aniversare a Festivalului de book-trailere Boovie, la care sunt așteptați peste 1500 de elevi și profesori din țară și străinătate. Festivalul internațional de book-trailere Boovie, aflat la a X-a ediție, are loc între 14 și 17 iulie și se desfășoară sub sloganul „Never Let Go”.
Construit ca un festival, Boovie propune o nouă metodă de abordare a cărților, prin transformarea lor în book-trailere de către echipe formate din elevi, coordonate de un profesor.
Se adresează atât elevilor de liceu, cât și celor de gimnaziu și prespune formarea unei echipe de 6-11 membri, realizarea integrală a unui trailer după citirea romanului suport (scenariu, regie, interpretare, montaj etc.), evaluarea trailerului de către un juriu de specialitate, care stabilește câștigătorii.
Potrivit organizatorilor, în competiție s-au înscris 602 de echipe, însumând 6148 de participanți. Dintre acestea, 538 de echipe au finalizat procesul de înscriere și au trimis book-trailerele care au fost evaluate pe parcursul mai multor etape, iar ultima rundă de jurizare va avea loc în timpul festivalului, care se va încheia cu Gala Boovie și decernarea Marilor Premii ale juriului.
Finala, în Piața Unirii

Juriul de Gală, format din Marius Manole, Medeea Marinescu, Diana Buluga, Crăița Nanu și Horea Avram, va acorda Marele Premii în data de 16 iulie, la ora 20:00, în Piața Unirii, atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu, pentru următoarele categorii: actorie, regie, scenariu, coloană sonoră originală, imagine, scenografie, montaj și editare.
Cel mai bun trailer al ediției va fi recompensat cu Marele Premiu Boovie, în valoare de 1000 de euro.
”Pe parcursul celor patru zile de festival, le propunem participanților peste 40 de evenimente – ateliere cu scriitori, regizori, actori, scenografi, formatori, mini-conferințe & proiecții de film, toate menite să le îmbogățească orizonturile. Marius Manole, Medeea Marinescu și Diana Buluga, membri ai Juriului de Gală, vor avea întâlniri inspiraționale cu elevii, în care vor vorbi despre carieră, alegeri și puterea artei de a conecta oameni, o ocazie rară de a învăța direct de la unii dintre cei mai apreciați actori din România.
Abia așteptăm să râdem împreună cu Mircea Bravo și Cristi Ilișuan, duo-ul creativ din spatele unuia dintre cele mai urmărite proiecte de comedie din online-ul românesc.
Suntem bucuroși să îi avem alături pentru o întâlnire cu participanții, în care vor povesti despre tot ce înseamnă munca în echipă în spatele unui proiect de success”, arată organizatorii.
Discuții cu scriitori
Pasionaților de literatură, ediția din acest an le oferă ocazia de a dialoga direct cu două voci distincte și apreciate ale peisajului romanesc contemporan: Florin Bican, poet, prozator, traducător, aflat pentru a doua oară la Boovie și Alex Moldovan, îndrăgitul autor al aventurilor Olguței, cel mai cunoscut roman al seriei fiind în lista Boovie, la secțiunea Junior.
În zona de film, participanții vor lucra alături de profesioniști care transformă ideile în imagini și emoții: Ana Maria Comănescu, regizoare de film (Horia, HBO); Elena Călinoiu, scenaristă; Ioan Pop-Curșeu și Ligia Smarandache (Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj), specialist în cromatica filmului și, respectiv, scenograf și designer vizual.
Teatrul, ca spațiu viu de expresie și joc, va fi explorat alături de Andrei Mărgineanu, actor de film și teatru; Bianca Buzilă, regizoare de teatru și trainer în storytelling vizual; Raul Buzilă, facilitator ateliere de dezvoltare personală prin teatru de improvizație; Alina Mișoc, actriță activă în spațiul teatral independent din Cluj; Ioana Lazăr, actriță și fondatoare a trupei REFRACT și Diana Sabău, facilitator SuperTeach.
Pentru cei pasionați de dramaturgie și scriere de text, vin cu know-how și provocări creative Ioana Toloargă, regizoare și dramaturg și Raluca Sas-Marinescu, regizoare, profesoară și facilitator de dramaturgie colaborativă, două voci importante din teatrul contemporan.
Ora de cinema – proiecții speciale
Dimensiunea de dezvoltare personală este prezentă prin doi vechi prieteni ai festivalului – Cătălin Isbașe, trainer certificat internațional și fondator SEVIR Signature Group și Ovidiu Bădescu, profesor fondator For Life. Lor li se alătură două facilitatoare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca — Alexandra Călugăr, doctor în psihologie și Mara Dezmirean, doctorand în științele educației, care vor susține ateliere centrate pe dezvoltarea emoțională.
Zona de media va fi acoperită de două personalități cu experiență în domeniu, Bogdan Roșca-Zasmencu, manager Radio Cluj și gazdă TV, dar și Mihnea Măruță, jurnalist și autor bestseller, care vor aborda subiecte de actualitate, precum informarea corectă & impactul rețelelor asupra adolescenților.
Ora de Cinema revine la Boovie #10 cu trei proiecții speciale, fiecare fiind urmată de o discuție cu publicul, moderată de Crăița Nanu. Pe ecranele de la Cinema Victoria vor rula ,,Poveste fără sfârșit” (r. Wolfgang Petersen, 1984) – pentru gimnaziu; ,,La Scuola” (r. Daniele Luchetti, 1995) – pentru liceeni și o selecție de 11 scurtmetraje internaționale din competiția ,,3 minuti a tema fisso”, organizată de Bellaria Film Festival, al cărui selecționer de film, Cesare Barbieri, va intra la final într-un dialog cu spectatorii. De asemenea, avem bucuria de a proiecta și filmul românesc ,,Horia” (r. Ana-Maria Comănescu, 2023), proiecție urmată de o discuție cu regizoarea și scenarista filmului, una dintre trainerii ediției #10, Ana-Maria Comănescu.
Festivalul este organizat de către Asociația Grow Up Project și Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret” Focșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, al căror ajutor ne-a limpezit multe drumuri.
Ce este Boovie?
Festivalul Boovie, inițiat acum zece ani de profesoara de limba și literatura română Carmen Ion, s-a născut din dorința de a inspira elevii să-și exploreze și să-și depășească limitele impuse de mediul școlar tradițional. Născut în Focșani, festivalul s-a extins organic, ajungând anul acesta la Cluj-Napoca, datorită popularității și numărului impresionant de participanți. De la început, Boovie s-a definit ca un festival „altfel”, unde cărțile sunt reinterpretate creativ și transformate în book-trailere de către echipe de elevi de gimnaziu și liceu, sub îndrumarea unui profesor coordonator.
De la alegerea cărții până la produsul final, elevii parcurg un drum extraordinar, asumându-și diverse roluri, ocupându-se de decor, recuzită, montaj, editare și chiar de crearea coloanei sonore.
Rezultatul final este un trailer al cărții realizat exclusiv de ei, reflectând lectura, discuțiile intense, selecția detaliilor și capturând emoțiile esențiale ale poveștii!
CLUJ24 TV
VIDEO. Simina Bejenaru: Service Learning nu e despre a preda altceva. E despre a învăța altfel. Cu sens. Cu impact. Cu suflet

Trăim într-o perioada în care reforma educației din România e mereu la știri, mereu în promisiunile comunității politice și academice. În acest episod, explorăm o inițiativă care trece de la vorbe la fapte: Service Learning. De ce învață copii? Cum aplica elevii abilitățile pe care le dobândesc în sala de clasă? În podcastul Memento Talks de pe Cluj24, Octavian Ghișa o are invitată pe Simina Bejenaru, profesoară și membru al Asociației Selegro – una dintre cele mai active voci în promovarea Service Learning-ului în România.
Dincolo de concepte teoretice, Bejenaru vine cu exemple, convingeri și un mesaj clar: „Educația fără aplicabilitate e irelevantă.”
Service learning
„Nu doar le dai peștele, ci îi înveți să pescuiască. Îi înveți că pot să se ridice singuri”, spune Bejenaru.
Service Learning e prin definiție o legatura dintre curriculum și nevoile reale ale comunității. Metodologia oferă un sens practic învățării, transformând astfel fiecare materie în unelte pentru a face bine.
Elevii astfel sunt încurajați să simtă că pot schimba ceva – fiind mai motivați prin înțelegerea aplicabilității unui subiect. Matematica ne învață cum sa ne facem un buget, româna cum să scriem cereri, biologia cum putem întreține un spațiu verde și așa mai departe.
Proiectele coordonate promovează documentarea tradițiilor prin istorie orală, construirea de spații sociale, ecologizarea, campanii pentru educație digitală în medii defavorizate și multe altele.
Cine se implică?
„Dacă aștepți reforme de sus, se pierd pe drum. Service Learning pornește de jos, de la firul ierbii. Din clasă”, precizează Simina Bejenaru.
Copii cresc cu astfel de proiecte inclusiv de la grădiniță.
Orice dascăl cu o dorință și curajul de a ieși dintr-o programa rigidă poate sa aducă o schimbare prin simpla legare a lecției de o nevoie locală. Nu e nevoie de aprobări ministeriale, ci implicarea activă a profesorilor, părinților și a comunității.
Viitorul Educației
„Ne-am mai deșteptat în ultimii ani. Am învățat de la alții, am adaptat idei bune. Dar Service Learning e o speranță reală. Și n-ar trebui pierdută”, afirmă profesoara în legătură cu starea educației din România.
Deja există rețele internaționale, competiții europene, manuale și cursuri de formare. Tot mai multe școli – de stat sau private – prind curaj. Și, poate cel mai important, tot mai mulți copii descoperă că vocea lor contează: „Am văzut oameni din sistemul educațional susținând ideea, chiar dacă nu o numesc Service Learning. Îi încurajez să meargă mai departe. Să sprijine, să mediatizeze, să aprecieze aceste inițiative la adevărata lor valoare”
O reflecție despre ce aduce acest episod: o nouă perspectivă și o invitație la retrospectivă. Schimbarea nu vine peste noapte, dar frontul sau e ajutat de oricine simte că are o voce în comunitatea sa.
EVENIMENT
Alin Tișe a pierdut funcția de prim-vicepreședinte al PNL. Daniel Buda a pierdut conducerea Curții de Arbitraj a partidului

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a pierdut, sâmbătă, la Congresul partidului, funcția de prim-vicepreședinte al PNL, acesta clasându-se pe locul 6 dintre cei 9 candidați liberali, cu 418 voturi.
Tișe a candidat pentru una dintre cele 4 funcții de prim-vicepreședinte, ocupate după vot de Nicoleta Pauliuc, Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Ciprian Ciucu.
De asemenea, și președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a pierdut conducerea Curții de Arbitraj a PNL, pe care a condus-o până acum.
Pentru această funcție, Buda a candidat alături de alți 2 membri ai partidului – Costică Lupușoru – PNL Bacău şi Ciprian Dobre – PNL Mureș, ultimul fiind ales președinte.
Ilie Bolojan a fost ales președinte al PNL cu 976 de voturi
EVENIMENT
Osanalele lui Papahagi de la Cluj pentru Bolojan și sfaturi pentru Nicușor Dan, să-i ia consilieri pe prietenii săi
