Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi, care la Crăciun Îl aşteaptă pe Domnul Hristos să-i tămăduiască de toate suferinţele şi să-i mântuiască: bucurie sfântă!

”Din iubire faţă de noi, Domnul Hristos se coboară la Crăciun pe pământ să ne vindece de boli şi să ne mântuiască”

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!” (Ioan 3, 16).

Iubiţi credincioşi,

Din cauza păcatului, lumea se prăbuşise. Din Raiul cel de sus, din Ierusalim, ajunsese în Ierihonul cel de jos al păcatului. Ne spune Sfântul Apostol Pavel că „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea… şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5, 12). Prin neascultarea lui Adam, „s-au făcut păcătoşi cei mulţi” (Romani 5, 12).

Tot Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin Domnul Iisus Hristos suntem cu toţii mântuiţi. „Căci prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi” (Romani 5, 19).

Lucrul acesta are loc la plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Colindul, preluând învăţătura de credinţă, spune: „În grădina Raiului / Şade-Adam cu Eva lui / Şi-şi plângeau păcatele / Şi-şi boceau durerile”.

Iubiţi fraţi şi surori,

Cea mai sugestivă prezentare a lucrurilor mântuitoare ne-o face Domnul Iisus Hristos în pilda „Samarineanului milostiv”. Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care după ce l-au jefuit şi l-au dezbrăcat, l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea, şi un levit, ajungând în acel loc şi văzându-l a trecut pe alături. Iar un samarinean, trecând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a pansat rănile, a turnat pe ele untdelemn şi vin şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la casa de oaspeţi şi a avut grijă de el. A doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei, l-a încredinţat ei pe bolnav, şi i-a spus că tot ce va cheltui îi va restitui când se va întoarce (Luca 10).

Aţi înţeles că Ierusalimul reprezintă Raiul şi Ierihonul iadul. Calea de la Ierusalim la Ierihon este imaginea istoriei universale. Omul căzut între tâlhari este chipul umanităţii. Preotul şi levitul reprezintă culturile şi religiile omenirii care n-au putut aduce mântuire. Samarineanul este chipul Domnului Iisus Hristos care, la plinirea vremii, S-a întrupat pentru izbăvirea din suferinţă şi din păcat a făpturii mâinilor Sale . Lucrul acesta minunat a avut loc pe la anul 750 de la întemeierea Romei.

În Simbolul de credinţă mărturisim că El, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” . Pe vremea aceea, la Roma era împărat Octavian Augustus, iar în Iudeea, rege Irod cel Mare. Atunci când Domnul era răstignit pentru noi şi a noastră mântuire, Pilat din Pont era guvernator al Iudeii.

Dreptmăritori creştini,

Casa de oaspeţi în care Domnul Hristos îşi face lucrarea este biserica. Cu Sfintele Taine ne tămăduieşte de rănile pricinuite de păcat. Prin Cuvântul Său ne ajută să înţelegem lucrurile. Pe bună dreptate, Simion Mehedinţi spune că „un popor ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus” .

Evanghelia, pe lângă multe altele, ne îndeamnă să punem în lucrare faptele milei creştine, care au consecinţe veşnice. Domnul Hristos spune: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Lui, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 31-36). Aceşti împlinitori ai faptelor milei creştine vor merge în fericirea veşnică.

La biserică învăţăm să fim buni şi milostivi. Şi fiind aşa vom ajunge în Ierusalimul cel de sus. Ioan Alexandru, intelectual cu profunde preocupări duhovniceşti, scrie în poezia Epitaf: „Pentru că s-a uitat cu milă / La un căluţ snopit în bătăi / Pentru că unei bătrâne ce se / Aruncase în lac fugind de azil / I-a întins un cuvânt de salvare / Pentru că-n sanctuarul inimii sale / L-a iertat pe cel mai aprig vrăjmaş / Pentru toate acestea şi mult mai mari/ Decât acestea pe care nimeni nu le-a ştiut / Pentru că le făptuise la nevedere/ El n-a murit, ci numai doarme / Până la înviere”  .

Învăţăm la biserică că faptele noastre bune ne urmează şi-n eternitate. Şi de aceea, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta să fie anul îngrijirii bolnavilor. Sfântul Ioan Teologul îi fericeşte pe acest fel de oameni: „Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor în Domnul… odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13).

Iubiţi credincioşi,

Am spus că Domnul Hristos Îşi face lucrarea Sa în biserică. La Sfânta Liturghie, El, în prima parte, ne învaţă, iar apoi în a doua parte preotul slujitor invocă Duhul Sfânt, şi prescura şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cei pregătiţi se împărtăşesc, iar Sfintele Taine, care sunt hrana mântuirii, ne dau sănătate sufletului şi trupului.

Sunt multe locurile din Scriptură care ni-L prezintă pe Domnul Hristos ca Doctorul cel Mare. Sunt multe minunile pe care continuă să le facă cu cei bolnavi până la sfârşitul veacurilor. Şi chiar în situaţiile numai de El ştiute, când unora nu li se împlinesc cererile, suferinţa este dusă mai uşor cu ajutorul Lui.

Vă relatez un caz cunoscut de către mulţi clujeni. Valentin Penţa era student la medicină în ultimii ani. De loc era din Cesari, comuna Ţaga, s-a îmbolnăvit de poliomielită. Internat la contagioase, era îngrijit de asistenta Serafima care fusese călugăriţă şi, printre alţii, de către viitoarea stareţă de la Bârsana, Filoteia Olteanu, care-i era nepoată. Era aşezat pe un pat care se balansa, pentru că altfel nu putea respira. În această situaţie a trăit 21 de ani, mutându-se la Domnul în decembrie 1978, pe când eram preot în primul an.

Era un om foarte credincios, şi la patul lui s-a format un adevărat pelerinaj. L-a vizitat şi Înaltpreasfinţitul Justinian. Mergeam la el şi, în loc de a-l ajuta noi pe el, ne folosea el mai mult pe noi. Îi plăcea să-i cântăm priceasna „Iisuse-al meu, prieten bun”.

Fenomenul a deranjat autorităţile şi, când a murit, pentru că i-am dus un buchet de flori, am fost luat la întrebări. Mi-a rămas de la el o cugetare, în consens cu pastorala: „Suferinţă, suferinţă, numai cei ce au trecut prin tine, ştiu cum tu prefaci spinii în trandafiri şi scaieţii în buchete de roze”. Aşa şi-a încheiat viaţa, iubindu-L pe Doctorul cel Mare.

Iubiţi fraţi şi surori,

Samariteanul Milostiv, Doctorul cel Mare, care coboară la Crăciun printre noi, are pentru noi o iubire absolută. Neamul omenesc este un şir nesfârşit de bolnavi care aşteaptă tămăduirea. Pe pământ, un doctor îl cercetează pe un bolnav un an, doi, o viaţă întreagă dacă se poate, însă Hristos, Doctorul cel Mare, îl tratează pe bolnav de-a pururi.

Mântuitorul Iisus Hristos, care îl iubeşte nemărginit, va face lucrul acesta. În El totul e iubire: El ne învaţă „că Dumnezeu e iubire, că Dumnezeu ne este Tată şi noi suntem fiii Lui, că relaţia dintre noi şi Dumnezeu nu este ca relaţia dintre rob şi stăpân, ci ca relaţia dintre fiu şi părinte… între Hristos şi credincios se stabileşte o relaţie de comuniune, prin care Hristos se sălăşluieşte în noi, ne face fii ai lui Dumnezeu după har şi ne dă putere să mergem pe urmele Lui şi prin împreună-lucrarea harului divin cu efortul uman să ne transformăm după asemănarea Lui” .

Casa de oaspeţi, în care ne întâlneşte El, este biserica, loc atât de iubit de înaintaşii noştri. Traian Dorz se întreabă retoric: „Ce sfinţi ţi-au măiestrit fiinţa, / Din ce divini stejari şi brazi, / Că tu ne-nveşniceşti credinţa, / Şi dragostea ne-o ţii şi azi” . Prezenţa la biserică duminica, şi mai ales la Paşti şi la Crăciun, era considerată ca absolut necesară.

Vremurile s-au secularizat, mulţi oameni nu mai respectă această sfântă tradiţie, dar noi milităm pentru ea.

În spiritul sărbătorilor Crăciunului, urându-vă vă spunem: „Acum te las, fii sănătos, / Şi vesel de Crăciun, / Dar nu uita când eşti voios, / Creştine, să fii bun” .

† ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului