EVENIMENT
Școala de meserii din Florești începe construcția. Asociația Beard Brothers a strâns 300.000 de euro pentru proiect
Asociația Beard Brothers anunță oficial aprobarea construcției Școlii de Meserii din comuna Florești, județul Cluj, un obiectiv care este pe cale să prindă viață vine în urma unei campanii de fundraising care a strâns cu succes suma de 300.000 de euro.
”Noua școală este rezultatul anilor de colaborare, planificare și implicare. Aceasta va fi situată în comuna Florești, gata să devină o piatră de temelie în ceea ce privește predarea de diverse meserii.
Cu accent pe crearea unui mediu de învățare inclusiv, inovator și stimulant, Beard Brothers își propune să abordeze nevoia urgentă de resurse educaționale și practice necesare reconversiei profesionale în sfera de meserii.
După 11 ani de Beard Brothers, suntem siguri că ne-am învățat lecția și știm că ușor nu o să fie niciodată. Dar, în aceeași măsură, bucuria e tot mai mare cu cât greul e mai lung.
După 2 ani de muncă, avem autorizația de construire pentru Școala de Meserii, și să ne credeți pe cuvânt că ne-a dat o lacrimă de bucurie”, au arătat, miercuri, reprezentanții Beard Brothers.
Noua școală este amplasată lângă Liceul Teoretic ”Dumitru Tăuțan” din Florești.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







