EVENIMENT
Scandalul din IPJ Cluj, din cauza unor neînţelegeri între Bode şi PNL Cluj? Ministrul de Interne exclude varianta
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a respins orice fel de implicații politice în cazul scandalului de la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. Fostul șef al IPJ Cluj, Mircea Rus, este acuzat de abuz în serviciu și a fost schimbat din funcție de MAI în septembrie.
În urma scandalului de la IPJ Cluj s-a speculat că ar exista „probleme” între Lucian Bode, care este și secretarul general al Partidului Național Liberal, și conducerea PNL Cluj.
Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a declarat vineri că este exclusă implicarea politică în cazul de la IPJ Cluj, precizând că are o relaţie foarte bună cu conducerea PNL Cluj.
Bode: „Este o mare mizerie și o minciună”
El a răspuns unor acuzaţii potrivit cărora problemele ar fi apărut în urma unor neînţelegeri dintre el şi filiala PNL Cluj.
„Este exclus să amestecăm aceste lucruri, să ducem aceste lucruri în zona politică. În primul rând că nu se amestecă zona politică cu tot ce înseamnă funcţionarea Poliţiei Române.
În al doilea rând, nu există niciun scandal, dimpotrivă, am o relaţie foarte bună cu organizaţia Cluj, cu domnul preşedinte Daniel Buda, cu domnul primar Emil Boc, cu preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe şi cu toţi liderii de la Cluj. Deci este o mare mizerie şi o mare minciună pe care o dezmint aici în faţa dumneavoastră”, a spus Bode.
Citește și: MAI știa de „afacerea” Mircea Rus, fostul șef al IPJ Cluj. Lucian Bode: „Aveam elemente concrete când l-am schimbat din funcție”
Comisarul-șef Mircea Rus, fostul șef al IPJ Cluj este acuzat de DNA de abuz în serviciu și a fost pus, vineri, sub control judiciar.
Citește și: VIDEO. Fostul șef al IPJ Cluj, Mircea Rus, a ieșit liber de la DNA. A fost plasat sub control judiciar pe 60 de zile
Sursa: Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






