Connect with us

ACTUALITATE

Scandal în jurul Centrului de Interes. Asociația Artiștilor CDI condamnă abuzurile comise de președintele Federației Centrul de Interes, profesorul universitar Florin Ștefan

Publicat


Asociația Artiștilor CDI, unul dintre cei doi administratori ai spațiilor din Centrul de Interes, condamnă abuzurile comise în ultimele luni de președintele Federației Centrul de Interes, profesorul universitar Florin Ștefan, și sesizează Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca cu privire la tentativa grupului constituit în jurul lui Florin Ștefan de a acapara finanțarea publică destinată întregii comunități artistice din Centrul de Interes.

Istoria murdară de la Fabrica de Pensule se repetă la Centrul de Interes

„Trista istorie a sciziunilor și sforăriilor de la Fabrica de Pensule se repetă, din păcate, la Centrul de Interes – cel mai mare spațiu din România dedicat artei contemporane.

Una dintre cele două entități care administrează atelierele și expozițiile de aici, și anume Federația Centrul de Interes, condusă de Florin Ștefan, se străduie să o submineze pe cealaltă, Asociația Artiștilor CDI, pentru a gestiona de una singură banii publici care sunt atrași la Centrul de Interes.

Aceste acțiuni au început după numai un an de la deschiderea hub-ului din fosta fabrică Tehnofrig.

Astfel, în 2018, Federația lui Florin Ștefan a înregistrat marca “Centrul de Interes”, iar apoi, în 2019, marca denumită „Centrul de Interes Artă & Permisiuni”, fără a se consulta cu artiștii și cu celelalte structuri care activau în acest spațiu.

La finele anului trecut, Federația Centrul de Interes a eliminat dintre membrii săi Asociația Baril, fără a-l înștiința pe președintele acesteia, Sorin Neamțu.

În fine, în 2020, Federația lui Florin Ștefan a înființat o nouă asociație, „Asociația Artiștilor din Centrul de Interes”, pentru a crea confuzie de nume și a bloca accesul la finanțări al Asociației Artiștilor CDI – celălalt administrator al spațiilor din clădire. (De Asociația Artiștilor CDI depind 23 de ateliere în care își desfășoară activitatea peste 40 de artiști, designeri si organizații.)

„Am sperat că Centrul de Interes va fi un spațiu multidisciplinar”

Toate aceste abuzuri au culminat cu îndepărtarea galeriei Sabot din spațiul în care a activat în ultimii trei ani. Precizăm că galeria Baril și galeria Sabot erau singurele galerii cu vizibilitate internațională din Centrul de Interes și, implicit, din Cluj, după ce galeria Plan B a decis, în 2018, să activeze doar la Berlin.

Noi, reprezentanții Asociației Artiștilor CDI și ai galeriei Sabot, am sperat că Centrul de Interes va fi un spațiu multidisciplinar, în care creativitatea să dialogheze cu arta pentru a genera inovație, experiment și noi căi de interacțiune cu publicul.

Pentru a exemplifica diferența de viziune dintre noi și gruparea lui Florin Ștefan, e suficient să spunem că noua asociație înființată de el a decis să primească în rândurile sale doar absolvenți de studii universitare de artă. Majoritatea provin din anturajul lui Florin Ștefan, fiind cadre universitare tinere și studenți meniți a-i consolida poziția de putere în Centrul de Interes și ascensiunea în Universitatea de Artă și Design din Cluj.

Din nefericire, ei nu fac decât să contribuie la scăderea calității programului de la Centrul de Interes: expoziții cu caracter marginal, străine de orice relevanță, în care artiștii sunt deopotrivă curatori, președinții și vicepreședinții sunt deopotrivă artiști, iar selecția participanților se face pe bază de „adeziune la noua asociație”.

Considerăm că banii publici de care beneficiază Centrul de Interes trebuie să fie administrați transparent și nu trebuie să servească intereselor unui grup abuziv.

Pentru a consulta cele câteva documente care susțin afirmațiile noastre de mai sus, vă rugăm să accesați acest link: https://drive.google.com/drive/folders/1ZfWVIkGnGCALSoJ-xADlXieJ2msu-ZjV?usp=sharing”, se arată în comunicatul Asociației Artiștilor CDI.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate