Connect with us

ACTUALITATE

Săptămâna Sănătății Emoționale – o mișcare pentru starea de bine în școlile din România

Publicat


Pentru că, în această perioadă, sănătatea emoțională este mai importantă ca oricând, în 24-28 mai, timp de cinci zile, peste 25.000 de cadre didactice și copii din ciclul primar și preșcolar, din toată țara, sărbătoresc „Săptămâna sănătății emoționale” – un eveniment dedicat stării de bine în clasă.

„Programul se desfășoară pe baza modelului lansat de Simona Baciu, este susținut de programul Profesori Fericiți pentru România și este dezvoltat și implementat împreună cu dascălii din întreaga țară.

De la o simplă provocare, la un adevărat fenomen

Invitată de doamna inspector Diana Bucuta la cercul pedagogic pentru profesorii din învățământul primar pentru a vorbi despre importanța stării de bine în această perioadă plină de emoții și provocări, Simona Baciu, fondatoarea programului Profesori Fericiți pentru România, a oferit un exemplu despre cum se poate aduce starea de bine în clasă – o săptămână “altfel”, dedicată sănătății emoționale a profesorilor și a elevilor.

Cei peste 700 de participanți au primit cu bucurie această idee, îmbrățișând-o imediat și dorind să o implementeze începând cu următoarea săptămână de școală. Acest model i-a inspirat și pe alți dascăli din țară.

„După această întâlnire, am început să primesc mesaje de la oameni frumoși din Sibiu care deja puneau în aplicare cu elevii lor exemplul nostru, dând astfel viață ideii unei săptămâni altfel. Ana Bordan, un învățător care nu știe să stea locului, a și creat un grup de Facebook pentru această inițiativă, în care profesori din toată țara își împărtășeau entuziasmul și dorința de a participa. Ca în basme, într-o noapte, erau deja peste 300 de membri în acest grup.

De atunci, numărul profesorilor care împărtășeau imagini din școlile lor sau care și-au exprimat intenția de a pune în aplicare această provocare a crescut exponențial.”, transmite Simona Baciu, fondatoarea programului Profesori Fericiți pentru România și autoarea cărții „Profesorul din tine”.

Reacțiile nu au întârziat să apară și fiecare profesor care s-a alăturat acestei inițiative a adaptat modelul evenimentului pentru clasa sa.

„500 de membri în 24 de ore. O medie de 20 de elevi la fiecare clasă. Cel puțin ZECE MII de copii impactați. Cine zice oare că profesorii nu sunt o forță? Și acesta este doar începutul!” – Diana Bucuta, inspector școlar pentru învățământ primar, Sibiu

Cinci zile dedicate Stării de Bine

Fiecare zi a Săptămânii Sănătății Emoționale are o anumită temă și un challenge pe care copiii și profesorii trebuie să îl îndeplinească. Astfel, elevii și preșcolarii vor avea oportunitatea de a-și recunoaște, controla și valoriza emoțiile în scop constructiv și benefic dezvoltării lor emoționale.

Luni – Ziua bucuriei unui nou început: poartă ceva verde pentru a da startul unei săptămâni a sănătății emoționale. Începeți dimineața cu recunoștință, împărtășind trei lucruri pentru care sunteți recunoscători.

Marți – Ziua supereroilor: poartă ceva care îți aduce aminte de supereroul tău preferat și descoperă care sunt superputerile tale. Discutați cu elevii voștri despre cum putem să ne folosim calitățile în munca în echipă și cum ne fac acestea să ne simțim.

Miercuri – Ziua sănătății fizice: poartă un tricou sport și discută despre importanța mișcării pentru sănătatea noastră. Studiile arată că, atunci când introducem scurte exerciții fizice în timpul unei ore, elevii se concentrează mai ușor, indiferent de materia predată.

Joi – Ziua emoțiilor colorate: îmbracă-te cât mai colorat și discută despre toate emoțiile pe care le simțim cu toții. Începeți ziua cu întrebarea: Cum vă simțiți astăzi? și lăsați-i să răspundă sincer. Astfel, îi învățăm să accepte și să gestioneze emoțiile în mod natural și sănătos.

Vineri – Ziua stării de bine: poartă haine amuzante pentru a te bucura de buna dispoziție pe care ți-o oferă. Puteți aduce umorul în clasă printr-o mulțime de jocuri de conectare, relaxare și stare de bine. Umorul aduce bucurie și creează o experiență emoțională pozitivă, pe care elevii o împărtășesc între ei, dar și cu profesorul.

„Nu mă așteptam să ne adunăm atât de mulți”

Majoritatea profesorilor au ales să sărbătorească Săptămâna Sănătății Emoționale în perioada 24-28 mai, iar unii au început cu o săptămână mai devreme sau urmează să organizeze acest eveniment în școala lor. Organizatorii sunt de părere că principiile Săptămânii Sănătății Emoționale, o săptămână „altfel” a emoțiilor, pot fi integrate în fiecare zi de școală, aducând astfel mai multă bucurie, entuziasm și conexiune între copii și profesorii lor.

„Sunt extrem de recunoscătoare pentru fiecare dascăl care a ales să se alăture inițiativei noastre. Recunosc, este o surpriză și pentru mine, pentru că nu mă așteptam să ne adunăm atât de mulți, într-un timp atât de scurt. Cu energia voastră, reușim să ne intensificăm forța de a merge mai departe, pe drumul nostru spre Starea de Bine”, a mai adăugat Simona Baciu. Puteți urmări cum decurge Săptămâna Sănătății Emoționale pe pagina de Facebook Profesori Fericiți pentru România”, se arată în comunicat.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Produs contaminat cu bacterii, retras de pe rafturile Auchan. Clienții sunt avertizați să nu îl consume

Publicat

Un produs contaminat cu bacterii este rechemat de Auchan România. Clienții care l-au achiziționat sunt avertizați să nu îl consume și să îl returneze.

Auchan Romania anunță rechemarea produsului „Pouce Pate cu ficat de pui 100g”, din cauza prezenței unor bacterii mezofile aerobe si anaerobe, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Clienții, avertizați să nu consume produsul

Persoanele care au achiziționat produsele de mai jos sunt rugate să nu le consume și să le returneze la Serviciul Clienți din magazinul Auchan de unde l-au cumpărat. Ei vor primi înapoi contravaloarea acestora. Prezentarea bonului fiscal nu este necesară.

Reprezentanții hypermarketului arată că este afecat doar lotul 08042027 cu termen de expirare 08.04.2027, celelalte loturi nu sunt afectate.

Produsul 5949084017274 POUCE PATE CU FICAT DE PUI 100G

Produsul a fost vândut inclusiv în dou locații ale magazinului din municipiul Cluj-Napoca, la Auchan Cluj Nord, pe Bulevardul Muncii și la Auchan Cluj Mall, de pe Strada Al. Vaida Voevod.

Citește mai departe

EVENIMENT

Sabău („U” Cluj), înainte de meciul cu Slobozia: Sperăm ca terenul să ne PERMITĂ să jucăm fotbal

Publicat

Ioan Ovidiu Sabău, U Cluj

Universitatea Cluj o va întâlni, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 16.45 la Clinceni, pe Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Antrenorul clujenilor, Ioan Ovidiu Sabău, și-a exprimat, printre altele, îngrijorarea legat de calitatea gazonului.

„Meci fizic, cu o echipa bine organizată, care va alerga mult. Sperăm ca terenul să ne permită să jucăm fotbal. Arată bine, am înțeles că este un joc sâmbătă dimineața, înainte de jocul nostru, sper să fi fost informat bine. Dimineața se joacă liga a II-a și noi jucăm după-amiază.

Să vedem cum vom aborda jocul. Indiferent, mi-a plăcut această săptămână, reacția jucătorilor, concentrarea, starea lor de spirit, analiza pe care am făcut-o, intervențiile lor. E clar că și ei sunt afectați și nu au digerat nici ei bine această înfrângere și jocul pe care l-am prestat la Iași.

Sabău („U” Cluj), înainte de meciul cu Slobozia: Sperăm ca terenul să ne PERMITĂ să jucăm fotbal

Jucătorii nu trebuie să-și piardă încrederea, pentru că noi am arătat bine. Nu am ajuns acolo întâmplător, pe primul loc. Am demonstrat și prin joc, prin punctele pe care le-am făcut, că merităm să fim acolo. Majoritatea oamenilor de sport, antrenori și așa mai departe, clar au spus că pe merit, suntem o echipă bună și suntem pe primul loc. Depinde de noi dacă vrem să continuăm, sau, atunci când lucrurile merg bine, nu mai reușim să ne reîncărcăm, să o luăm de la capăt, sa fim iarăși o echipă puternică, dinamică, să jucăm foarte repede, să alergăm, că nu se poate fără să alergi în sportul de performanță”.

„Eu azi am aflat de teren, dar am înțeles că se prezintă bine și putem să jucăm fotbal, că noi asta încercăm. Cred că și televiziunile și cei responsabili ar trebui să fie preocupați de cum arată un teren de fotbal și acolo ar trebui să se investească foarte mult, pentru că e foarte important ce privește publicul și spectatorii să nu privească mizerie, terenuri fără iarbă și așa mai departe. Ar trebui mult mai mult investit în terenurile de joc, unde să fie un joc de calitate, să putem juca fotbal”, a declarat Sabău.

 

Citește mai departe

CULTURA

Capul Sfântului Apostol Toma, adus prima oară la Cluj-Napoca din insula grecească Patmos. Clujenii, chemați să se închine

Publicat

toma

Capul Sfântului Apostol Toma, unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, părticele din moaștele Sfântului Luca al Crimeei și moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vr fi aduse la sfârșitul săptămânii la Cluj-Napoca și expuse la Parohia „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Mărăști din Cluj‑Napoca. Capul Sfântului Apostol Toma provine din insula grecească Patmos.

Delegația greacă, condusă de mitropolitul Pantelimon de Veria, Nausa și Kampania soseşte sâmbătă, 5 octombrie, iar moaștele vor fi expuse în biserică, spre închinarea credincioșilor, începând cu ora 17:00, până marți, 8 octombrie.

Duminică, 6 octombrie, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de mitropolitul Clujului, Andrei, și mitropolitul Pantelimon, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Moment istoric

„Prezența capului Sfântului Apostol Toma, ocrotitorul bisericii noastre, este un moment istoric, o ocazie rară și binecuvântată. El este simbolul celor care caută adevărul cu inima sinceră și găsesc credința în Hristos Cel înviat.

Îi așteptăm cu drag pe toți credincioșii să ni se alăture în rugăciune atât la slujbele speciale, cât și în momentele de reculegere din biserica noastră, care va fi deschisă nonstop în această perioadă”, a spus preotul paroh Marius Goga.

Apostolul Toma este unul dintre cei 12 apostoli ai luii Iisus Hristos.

Moaștele sunt aduse la Cluj-Napoca având binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Sfântul Apostol Toma este sărbătorit în 6 octombrie în calendarul ortodox.

Sursa: Radio Renașterea

Citește mai departe

EVENIMENT

Directorul Casei de Pensii Cluj: Sunt părinți care au cumpărat vechime în muncă pentru copii. Câte contracte sunt în județ

Publicat

De

Casa de Pensii Cluj

La Cluj există situații în care părinții au cumpărat vechime în muncă pentru copiii plecați din țară. Sunt bani bine investiți, având în vedere că vechimea se poate cumpăra de la vârstă de 18 ani, însă aceste contracte de asigurări sociale presupun costuri mari, pe care și le permit doar cei cu „dare de mână”.

Începând din luna septembrie a acestui an, Legea 360 a vent cu noi condiții pentru cei care doresc să cumpere vechime în muncă.

Directorul Casei de Pensii Cluj: Sunt părinți care au cumpărat vechime în muncă pentru copii. Câte contracte sunt în județ

„Cumpărarea de vechime” presupune, practic, încheierea unui contract de asigurări sociale.

”Contractul de asigurări sociale este un contract facultativ încheiat cu Casa de Pensii, de oricine dorește, în vederea completării venitului asigurat.

El a fost reglementat încă de pe Legea 19 din 2001. Înainte de ianuare 2018, vechimea dobândită ca urmare a încheierii acestui contract era folosită la orice categorie de pensie. Era stagiu de cotizare, indiferent de categoria de pensie pe care o solicita titularul”, a declarat pentru Cluj24.ro directorul Casei de Pensii Cluj, Mariana Nicoleta Sălciuan.

Citește și: Condițiile pentru pensia ANTICIPATĂ, potrivit noii legi. Directorul Casei de Pensii Cluj: Sunt mult mai “blânde”

Începând cu ianuarie 2018, odată cu modificarea Codului Fiscal, însă, vechimea realizată ca urmare a încheierii unui contract de asigurare se folosește exclusiv la pensie pentru limită de vârstă.

”Acesta este motivul pentru care, în cazul pensiei anticipate, pentru cel care are un contract de asigurare socială încheiat după data de 1 ianuarie 2018, acea perioadă nu constituie stagiu de cotizare contributiv.

Dar pot să existe persoane care să aibă încheiat contract de asigurare anterior datei de 1 ianuarie 2018, înainte de modificarea legislativă, care constituie stagiu de cotizare contributiv pentru pensie anticipată. De asemenea pentru pensie de invaliditate, în situația în care este contractul încheiat anterior datei de 1 ianuarie 2018”, a precizat Mariana Nicoleta Sălciuan.

Vechime în muncă se poate cumpăra de la vârsta de 18 ani

Sunt situații la Cluj în care părinți care au copii plecați în alte țări au cumpărat vechime în muncă pentru aceștia

„Părinții erau mai interesați să aibă copilul o vechime. Măcar la limită de vârstă să aibă o pensie, fiind singurul copil al lor. De aceea au vrut să aibă încheiat un contract de asigurare, să cumpere vechime, să aibă vechime pe viitor, pentru a putea să aibă un beneficiu la limită de vârstă”, a spus directorul Casei de Pensii Cluj.

Dar numărul celor care au încheiat contracte pentru copiii lor nu este mare și, în general, nu sunt foarte multe persoane care au cumpărat vechime în muncă la Cluj.

Până acum au încheiat astfel de contracte puțin peste 680 de persoane și asta pentru că suma e foarte mare.

Aceasta reprezintă, practic, 25% din minimul brut pe țară pe lună, iar o persoană fără venituri, care ar avea nevoie, nu și-o permite.

„De regulă, cine își cumpăra vechime pe veche Ordonanță 163, erau cetățenii români care erau plecați din țară, aveau stagiu de cotizare aici și nu făceau, cu toate vechimile adunate, 15 ani. Și atunci ei optau pentru varianta de a-și cumpăra un an, doi, trei sau cinci.

Sau au fost situații în care, cu toată vechimea, nu făceau stagiu complet de cotizare și își mai cumpărau o lună, sau mai multe, sau un an, în funcție de cât era nevoie să facă stagiu complet de cotizare pentru a beneficia de o categorie de pensie, în speță de pensie de limită de vârstă”, a declarat Mariana Nicoleta Sălciuan.

Dar cele mai întâlnite situații au fost ale celor care aveau reducere pe grupe de muncă și nu făceau stagiul complet de cotizare.

Condițiile pentru a cumpăra vechime în muncă conform noii legi

Posibilitatea de a cumpăra vechime în muncă a fost reglememntată de Ordonanța 163.

Aceasta, a explicat directorul Casei de Pensii Cluj, și-a încetat aplicabilitatea la data de 31 august 2024, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că a intrat în vigore Legea 360, care are prevăzut în cuprinsul ei posibilitatea cumpărării de vechime.

”Conform noii legi, poți să închei contract de asigurare și pe viitor, dar există niște condiții.

Vechimea se poate cumpăra pe o perioadă de maxim șase ani, iar suma minimă care trebuie înscrisă în contractul de asigurare este salariul minim brut pe țară ganatat în plată pentru luna și anul în care se încheie contractul de asigurare”, a explicat directorul Casei de Pensii Cluj.

Plata se poate face în tranșe lunare sau într-o singură tranșă direct la caseria Casei de Pensii Cluj sau prin virament, în contul instituției deschis la Trezorerie.

Persoana care încheie contractul de asigurare trebuie să îndeplinească și următoarele condiții:

  • să nu aibă vârsta standard de pensionare
  • perioada pentru care cumpără vechimea să nu se suprapună cu o altă perioadă în care a avut un contract de muncă sau un raport de serviciu, indiferent dacă era în România sau într-o altă țară cu care România are încheiate convenții de reciprocitate a stagiilor de cotizare
  • dacă avea PFA – pentru că sunt situații în care, fiind persoana fizică autorizată, în funcție de legislație și de veniturile realizate, persoana era obligată să-și plătească contribuția de asigurări sociale de stat.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax