Connect with us

ACTUALITATE

“Sacrificaţi-vă pentru ţară, nu sacrificaţi ţara pentru voi”. In Memoriam Doina Cornea – Vocea libertății de la Cluj

Publicat


Doina Cornea

Doina Cornea una dintre cele mai puternice și lucide voci ale rezistenței românești împotriva dictaturii comuniste, care s-a făcut auzită de la Cluj, ar fi împlinit astăzi 96 de ani.

Născută la Brașov în data de 30 mai 1929, a devenit un simbol al opoziției față de regimul Ceaușescu.

In Memoriam Doina Cornea, dizidenta anticomunistă a Clujului

Doina Cornea a trăit și s-a stins din viață la Cluj-Napoca, fiind activă și după căderea regimului comunist în societatea civilă și implicată în diverse organizații și inițiative care promovau democrația și statul de drept.

Doina Cornea a crescut într-o familie simplă, cu rădăcini în satul Ileni din județul Făgăraș și în Apahida, lângă Cluj. Copilăria și adolescența i-au fost marcate de multiple mutări, urmându-și tatăl, Iacob Cornea, prim-pretor, prin Săcele, Râci și Reghin. A studiat în limba germană și maghiară, apoi la liceul românesc „Unirea” din Târgu Mureș, iar după război a absolvit Facultatea de Filologie la Cluj, devenind profesoară de limba franceză.

A fost dată afară de la UBB după ce a trimis o scrisoare deschisă la Radio Europa Liberă

Între 1952 și 1958, Doina Cornea a predat la Zalău, unde s-a căsătorit și a devenit mamă. Din 1958 a revenit la Cluj, ca asistentă la Facultatea de Filologie a UBB. Deși o intelectuală rafinată și un cadru didactic respectat, a refuzat să se supună compromisului ideologic.

Nu s-a înscris în Partidul Comunist, iar acest refuz i-a închis orice cale spre avansare profesională. A rămas asistentă universitară până în 1983, când a fost concediată pentru că a avut îndrăzneala de a trimite o scrisoare deschisă, difuzată de Radio Europa Liberă – o chemare către cei care „nu au încetat să gândească”.

Doina Cornea, una dintre cele mai incomode figuri pentru regimul comunist

De acolo a început un drum periculos și solitar: cel al opoziției deschise împotriva dictaturii. Scrisorile sale către Ceaușescu, către lideri internaționali, chemările la trezire morală și civică, au făcut din Doina Cornea una dintre cele mai incomode figuri pentru regim. A fost supravegheată, intimidată, arestată, agresată fizic și psihic. A plătit scump pentru curajul de a spune „nu” fricii, dar nu a cedat.

Arestată împreună cu fiul ei pentru că sprijinit revolta muncitorilor din Brașov

În noiembrie 1987, după revolta muncitorilor din Brașov, Doina Cornea a distribuit manifeste în sprijinul lor. A fost arestată împreună cu fiul ei, Leontin Horațiu Iuhas, și a suportat cinci săptămâni de detenție, urmate de un arest la domiciliu până în decembrie 1989. În toată această perioadă, copiii i-au fost sprijin – fiul în țară, fiica, Ariadna, în străinătate, care a dus lupta mamei în fața cancelariilor occidentale și a organizațiilor pentru drepturile omului.

A fost urmărită permanent de Securitate până la 21 decembrie 1989. De altfel, a participat la manifestațiile de la Cluj din 21 decembrie 1989.

A rămas un reper moral și după Revoluție

După Revoluție, în 26 decembrie 1989, a ajuns la București, membră în CFSN – structura provizorie care preluase puterea. Dar când a înțeles că vechile metehne se mențin și că idealurile Revoluției erau înșelate, a demisionat public în ianuarie 1990, demonstrând încă o dată integritatea și luciditatea care au definit-o.

În anii care au urmat, a fost activă în societatea civilă, implicată în diverse organizații și inițiative care promovau democrația, statul de drept și memoria adevărată a comunismului. A fost decorată și recunoscută, dar a rămas o prezență modestă, fără ambiții de putere, fidelă principiilor ei.

Din 2008, după un accident vascular cerebral, s-a retras din viața publică. Doina Cornea a încetat din viață în noaptea de 3 spre 4 mai 2018.A fost înmormântată, cu onoruri militare, în Cimitirul Central din Cluj.

Doina Cornea rămâne în memorie ca de un model de verticalitate și de demnitate. Într-o vreme în care cuvintele erau cenzurate, ea a vorbit. Într-o vreme în care frica era lege, ea a rezistat. Iar într-o societate care avea nevoie disperată de repere morale, ea a devenit una.

Doina Cornea a devenit, postmortem, Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca în anul 2022. Printre cele mai importante distincții primite de Doina Cornea se numără: Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000); Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Ofiţer (2000); Ordinul de Cavaler al Sfântului Silvestru Papă (Vatican, 2003); Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Comandor (2009) și Crucea Casei Regale a României (2009).

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate