Connect with us

EVENIMENT

Sabău („U” Cluj), după meciul cu FCSB: Am jucat de la egal la egal. Sunt foarte MULȚUMIT de ce am la dispoziție

Publicat


Ioan Ovidiu Sabău, U Cluj

„U” Cluj a scos un egal, luni seara, pe terenul liderului, scor final 2-2. Ioan Ovidiu Sabău, tehnicianul Universității Cluj, s-a declarat mulțumit de nivelul etalat de echipa sa, scrie GSP.

„Am pregătit bine jocul, am avut curaj să jucăm. Am jucat de la egal la egal cu o echipă valoroasă. A fost un meci frumos, spectaculos, rezultatul este echitabil, chiar dacă jucătorii mei erau supărați pentru că au simțit că puteau câștiga.

Noi avem jucători de calitate, de valoare, cu multă experiență, chiar dacă mulți dintre ei nu au foarte multe minute. Pentru cum suntem noi astăzi (n.r. – face referire la faptul că nu toți jucătorii sunt la același nivel din punct de vedere fizic), sunt foarte mulțumit de cum am arătat.

Nu ne-am apărat, chiar am avut momente în care am dominat. A fost un meci spectaculos, cred că a fost un rezultat echitabil în final Jucătorii mei erau supărați și nemulțumiți la final (n.r. – din cauza scorului).

Cred că în scurt timp vom arăta și mai bine, după ce vor prinde minute și jucătorii care au venit mai târziu. Sunt foarte mulțumit de ce am la dispozție în acest moment”, a spus Sabău.

„Poate că Gorcea putea face în unele momente mai mult, dar i-am spus că am încredere în el, va avea susținerea mea.

Ce să mai zic de Nistor, de Chipciu, de Bic, de Vătăjelu… să nu uit pe cineva (n.r. – râde)… Sunt foarte mulțumit de ce am la dispoziție. Dan (n.r. – Nistor), când e pregătit, face diferența, este un lider, e acel liant de care avem nevoie, cum e și Alex (n.r. – Chipciu). Au început să se identifice cu această echipă, ceea ce înseamnă foarte mult” a mai declarat antrenorul clujenilor.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Descoperă noile colecții din Iulius Mall Cluj și strălucește în această primăvară!

Publicat

De

Iulius Mall Cluj

Primăvara aceasta poartă-te cu ce te prinde cel mai bine – zâmbetul pe buze – și accesorizează-l cu piese vestimentare din noile colecții pe care brandurile din Iulius Mall Cluj le-au pregătit.

Pentru un plus de inspirație, consultă catalogul online, unde fiecare element a fost ales cu grijă și având mereu în vedere ultimele tendințe. „Yes, it`s new”, și sezonul, și outfit-ul, și vibe-ul tău!

Accentele metalice și texturile lucioase par să fie vedetele sezonului, iar dacă în garderoba ta nu se regăsește nici o rochie de satin ori o pereche de cercei supradimensionați, brandurile din Iulius Mall Cluj te așteaptă cu oferte pe care nu le poți refuza.

Pentru zilele relaxante de primăvară, poți opta pentru reinterpretări moderne ale pieselor clasice, cum ar fi o jachetă din denim și un top cu croi lejer. Siluetele fluide și croielile asimetrice adaugă un strop de imprevizibil ținutelor tale și atrag toate privirile. Dacă ești în căutarea „acelei piese” speciale pentru garderoba ta, cu siguranță o vei găsi în Iulius Mall.

Sezonul acesta, încălțămintea retro revine și ocupă primele locuri în top-ul alegerilor, iar balerinii, modelele de loafers și sneakers vintage par să fie variantele câștigătoare. O tendință în plină ascensiune sunt gențile micro și cele sculpturale, care completează orice outfit și adaugă un plus de personalitate.

Consultă catalogul online pentru inspirație, vino în Iulius Mall Cluj și alege piesele de primăvară care se potrivesc cel mai bine stilului tău!

 

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Peste 2.200 de cereri într-o lună, la Cluj, pentru eliberarea noilor cărți electronice de identitate. Sunt gratuite

Publicat

De

Carte electronică de identitate

În perioada 20 martie – 20 aprilie 2025, în județul Cluj au fost depuse nu mai puțin de 2.219 cereri pentru eliberarea noilor cărți electronice de identitate, potrivit unei analize realizate de Consiliul Județean Cluj și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj.

Noua carte de identitate este gratuită și se eliberează începând cu vârsta de 14 ani.

Peste 2.200 de cereri într-o lună pentru eliberarea noilor cărți electronice de identitate

Începând cu 20 martie, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din județul Cluj, respectiv Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii și Florești au început preluarea fotografiilor, a amprentelor digitale și a documentelor necesare pentru emiterea noilor acte de identitate.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, distribuția cererilor pe localități este următoarea:

  • Cluj-Napoca – 848
  • DJEP Cluj – 579
  • Dej – 184
  • Turda – 184
  • Câmpia Turzii – 153
  • Florești – 128
  • Gherla – 80
  • Huedin – 63

Prima carte electronică de identitate în format actualizat din România a fost eliberată în 2 aprilie 2025, la sediul DJEP Cluj, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a chestorului de poliție Cătălin-Aurel Giulescu, director general al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul MAI, și a conducerii DJEP Cluj.

Programările pentru obținerea unei cărți electronice de identitate se fac exclusiv online, prin platforma Ministerului Afacerilor Interne.

Citește mai departe

EVENIMENT

AVERTIZARE de vreme rea la Cluj. Sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice și grindină

Publicat

De

Cod galben de ploi la Cluj

O vertizare de tip nowcasting a fost emisă de meteorologi pentru Cluj-Napoca, dar și alte localități din județ.

Avertizarea Cod Galben este valabilă marți, 22 aprilie, până la ora 21.30.

AVERTIZARE de vreme rea la Cluj

Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15 – 25 litri pe metru pătrat, descărcări electrice, și, izolat, grindină de mici dimensiuni.

Codul Galben este valabil pentru Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Huedin, Aghireșu, Baciu, Apahida, Gilău, Florești, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Săvădisla, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Bonțida, Iclod, Luna, Feleacu, Jucu, Căpușu Mare, Mociu, Sic, Chinteni, Gârbău, Călărași, Cămărașu, Căianu, Sânpaul, Fizeșu Gherlii, Cătina, Țaga, Suatu, Petreștii de Jos, Borșa, Bobâlna, Panticeu, Cornești, Așchileu, Dăbâca, Geaca, Vultureni, Recea-Cristur, Izvoru Crișului, Săndulești, Ciurila, Tureni, Aluniș, Pălatca, Aiton, Buza și Ploscoș.

Citește mai departe

EDUCATIE

George Simion (AUR): Angajamentul meu față de studenți: RESPECT, implicare și transparență

Publicat

george simion

România are nevoie de o generație tânără puternică, educată, susținută și ascultată. Iar când studenții acestei țări îți trimit o scrisoare – nu doar de intenție, ci de speranță și responsabilitate – ai datoria să răspunzi cu seriozitate și onestitate.

Așadar, am primit o scrisoare de angajament din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și o susțin pe deplin. Nu doar din respect pentru miile de tineri care cred în puterea educației, ci și pentru că am fost și eu acolo. În cămine. În biblioteci. Știu ce înseamnă să visezi, dar să nu te audă nimeni. Știu ce înseamnă să vrei să rămâi în România, dar să nu ai încredere că lucrurile se pot schimba.

George Simion (AUR): Angajamentul meu față de studenți: RESPECT, implicare și transparență

Mă angajez public ca, în calitate de președinte al României, să am un dialog permanent și sincer cu ANOSR și cu toți reprezentanții studenților. Vom construi împreună un calendar clar al măsurilor pentru învățământul superior, vom avea întâlniri regulate și vom pune educația unde îi este locul: în centrul strategiei de dezvoltare a țării.

Voi susține transparența în Administrația Prezidențială și voi desemna un consilier prezidențial dedicat educației și cercetării – un profesionist ales pe criterii meritocratice, care va lucra direct cu voi. Voi insista ca educația să fie inclusă în Strategia Națională de Apărare, pentru că o țară fără un sistem educațional solid este o țară vulnerabilă.

Știu că cererile voastre nu sunt doar pentru voi. Sunt pentru o țară mai bună. Pentru viitorul nostru. Pentru părinții voștri, care vor să vă vadă reușind aici, nu în altă parte. Pentru frații și surorile voastre mai mici, care vor învăța într-o Românie pe care noi o vom face demnă și suverană.

Îmi asum să transform aceste idei în realitate. Nu doar prin semnătură. Ci prin fapte. Cu respect. Cu seriozitate. Cu implicare.

Vă mulțumesc că aveți curajul să vă faceți vocea auzită. Și vă promit că și eu voi avea curajul să nu vă dezamăgesc. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

 

disclaimer aur

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate