EVENIMENT
S-a pus pe fotbal. Boc nu-i iartă pe arbitri și laudă galeria Universității Cluj: Mă tot gândesc ce fain a fost meciul cu FCSB
Primarul Emil Boc e un mare fan al sportului și, mai mult, îi place să facă și comentarii pe subiect. După ce a „bătut toba” în tribune pentru Simona Halep, Emil Boc și-a cumpărat un abonament VIP la meciurile de pe Cluj Arena ale Universității Cluj și se află în tribune de câte ori poate. Și, ca orice fan, pare că a prins și „boală” pe arbitri, asta după ultimul meci dintre „U” și CFR Cluj.
Emil Boc nu a trecut peste greșelile de arbitraj la care a asistat din tribune la meciul din Superligă dintre Universitatea și CFR Cluj.
S-a pus pe fotbal. Boc nu-i iartă pe arbitri
„Mă tot gândesc ce fain a fost meciul cu Steaua (FCSB, n. red). V-am spus ca vine apa și pe valea noastră. Dar mă găndesc când o să se intre în normalitate România cu arbitrajul bazat pe sistemul VAR.
Citește și: Boc, despre derby-ul Clujului: CFR nu avea nevoie de cadouri. Al doilea penalty nu a existat, m-am uitat până la 4 dimineața
Am fost atât de supărat după meciul cu CFR, pentru că cel puțin al doilea penalty și liminarea care nu s-a făcut au fost atât de flagrante încât s-au văzut și de pe lună”, a spus primarul Emil Boc la postul de radio Napoca Live.
De altfel, a spus acest lucru după meci și a revenit cu o „înțepătură” și după partida de acum două zile dintre „U” și FCSB, când a postat pe facebook un video, iar la comentariu a scris: „Victorie de senzație a Universității Cluj, atmosferă superbă pe Cluj Arena, fair-play, arbitraj corect, victorie fără penalty-uri gratuite sau inventate!”.
Citetește și: Boc laudă victoria ”U” Cluj în meciul cu FCSB. ”De senzație. Arbitraj corect. Victorie fără penalty-uri inventate”
„Acest gen de atitudine scârbește oamenii și îi împiedică să mai meargă la stadion. Și am avut cea mai mare prezență pe un stadion din România”, a spus Emil Boc.
Emil Boc: Mă tot gândesc ce fain a fost meciul cu FCSB
La două zile de la meci, Emil Boc încă se bucură de victoria Universității în fața FCSB și, de data această a lăudat galeria.
„Vreau să felicit această echipă a Universității pentru că are tărie, caracter, forță și posibilitatea să stea cu fruntea sus în Liga Națională. Bravo galeriei pentru atmosfera absolut extraordinară. Le-am spus când am avut de spus cinsit și lăutărește. Acum pot să spun că este o galerie impecabilă, care face cinste orașului.
Simt tot mai mult că suntem aproape să ajungem ca la <<Barca>>, ca la Liverpool. Simt această energie pozitivă și acel <<vibe>> creat în jurul echipei Universității”, a spus primarul.
Emil Boc a mai spus că ține pumnii echipei CFR Cluj care joacă joi seara în Cupele Europene.
Le țin pumnii desară la CFR să câștige meciul, să meargă mai departe. Tot ai noștri sunt și cei de la CFR Cluj”, a mai spus Emil Boc.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






