ACTUALITATE
S-a lansat schema de DESPĂGUBIRE pentru HoReCa. Procesul se face ONLINE. Tot ce trebuie să știți, cu explicații VIDEO
Schema de despăgubire pentru HoReCa a fost lansată, a anunțat marți Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Procesul de aplicare este foarte simplu și în întregime online, a anunțat acesta.
Astfel, pentru a aplica este nevoie de maximum 3 documente:
- autorizația de funcționare din 2019 și 2020
- un raport de expertiză despre proveniența pe CAEN-uri a cifrei de afaceri pe care o poate furniza orice expert contabil sau auditor.
„Banii nu se vor da pe principiul primul venit, primul servit, ci vor fi dați pentru toată lumea. Dacă se depășește bugetul, vor fi împărțiți proporțional la toți. Deci nu există niciun stimulent să aplice cineva la începutul perioadei de aplicare și nici la final”, a precizat Claudiu Năsui.
Ministerul a pregătit și tutorial video pe care îl puteți vedea mai sus, pentru cei care aplică pentru despăgubiri.
Cererile se pot depune până în data de 20 iulie.
Sursa: Ministerul Economiei
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






