ACTUALITATE
S-a introdus ordinul de plată multiplu electronic
Ordinul de plată multiplu electronic (OPME) a fost creat pentru a sprijini operatorii economici în comunicarea cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP) prin mijloace de transmitere la distanță. Finanțele au făcut progrese, astfel, acest ordin de plată poate fi utilizat de către instituțiile publice înregistrate în registrul entităților publice și de către operatorii economici și alte entități decât instituții publice pentru efectuarea de plăți din conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului prin care își desfășoară activitatea proprie.
Scopul utilizării acestuia este de a sprijini activitatea Instituțiilor Mici și Mijlocii și a celorlalți operatori economici prin facilizarea comunicării prin mijloace electronice de transmitere la distanță între MFP sau organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică.
Prin sistemul național de raportare Forexebug se completează și se depune acest ordin de plată, iar persoanele care nu sunt sau nu aparțin de instituțiile publice trebuie să aparțină Spaţiului privat virtual al MFP ca reprezentant legal, reprezentant desemnat sau împuternicit. Totodată, trebuie şi să corespundă cu cele aprobate în fişa specimenelor de semnături depusă la unitatea Trezoreriei Statului.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






