CULTURA
S-a DESCHIS la Vad, în Cluj, Punctul de Memorie Colectivă din rețeaua România Remarcabilă
În comuna Vad din județul Cluj s-a deschis, sâmbătă, în sunet de coasă și miros de iarbă cosită, Punctul de Memorie Colectivă din rețeaua România Remarcabilă. Este primul centru cultural în mediul rural dintr-o serie pe care Centrul Cultural Clujean își dorește să o construiască în comunele din județul Cluj și din regiune.
Vizitatorii vor putea descoperi la fața locului o arhivă de mirosuri și sunete care păstrează vii meșteșuguri, tradiții și elemente din peisajul rural (sunetul de coasă, mirosul de fân, de iarbă cosită), o expoziție de țesături și obiecte folosite de oamenii locului din generație în generație și lucrarea artistului Alex Mirutziu, dezvoltată anul trecut în comuna Vad, lucrare care vorbește despre viața comunității și patrimoniul cultural specific locului.
„Punctul de Memorie Colectivă de la Vad e un loc de întâlnire și de descoperire a poveștilor de viața ale oamenilor din Vad. Credem că pe poveștile astea a crescut o lume, în care stăm și noi, cu toții. Este dedicat localității, dar, în același timp, vorbește și celor dornici să descopere satul și celor care au trăit și crescut laolaltă.
E important să ne întrebăm ce înseamnă că am crescut într-un anumit fel. Să ne întrebăm dacă astăzi, când suntem mai aproape sau mai departe de locul în care am crescut, nu încercăm să recreăm experiențe ca altădată sau gusturi de demult.
Suntem bucuroși de inaugurarea acestui Punct de Memorie Colectivă, iar meritele pentru asta sunt în aceeași măsură și ale comunității din Vad, căreia îi mulțumim că a avut încredere în noi.” – Crina Mareș, manager program România Remarcabilă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






