Connect with us

EVENIMENT

Rușii fug din țară de teama RECRUTĂRII în armată. UE, reuniune de urgență la nivel de ambasadori privind cererile de AZIL

Publicat


razboi ucraina captura video

Uniunea Europeană vreo să aibă o reacție coordonată, în cazul în care rușii vor reuși să părăsească țara în număr mare, având în vedere că Vladimir Putin i-a chemat pe rezeviști la arme.

Finlanda, țară a cărei graniță a fost luată cu asalt de ruși, a anunțat deja că va limita numărul de vize acordate cetățenilor din țara vecină.

Citește și: Mobilizare PARȚIALĂ în Rusia. Putin a semnat DECRETUL. Începe RECRUTAREA a 300.000 de rezerviști

Uniunea Europeană va organiza o reuniune specială, la nivel de ambasadori, pentru a stabili abordarea comună în gestionarea cererilor de azil din partea cetăţenilor ruşi care nu acceptă mobilizarea militară ordonată de preşedintele Vladimir Putin.

Rușii fug din țară, spre UE

Ambasadorii statelor Uniunii Europene se vor reuni luni într-o şedinţă extraordinară convocată în virtutea Mecanismului de reacţie la crize, anunţă Preşedinţia cehă a Consiliului UE.

„Tratăm cu seriozitate evoluţiile din Rusia şi Ucraina şi suntem determinaţi să avem o reacţie coordonată eficientă”, a declarat un purtător de cuvânt al Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, conform site-ului Tagesschau.de.

Proteste și cozi de mașini la graniță

În Rusia au izbucnit proteste ca reacţie la decizia preşedintelui Vladimir Putin de a mobiliza parţial rezerviştii militari.

Finlanda a anunţat limitarea emiterii de vize pentru cetăţenii ruşi, în contextul creşterii cererilor de acces după mobilizarea ordonată de preşedintele Vladimir Putin.

La rândul său, Polonia a transmis că nu va accepta accesul generalizat în grupuri mari al cetăţeni ruşi care părăsesc ţara, invocând raţiuni se securitate.

„Nu vom permite venirea generală a grupurilor de ruşi în Polonia, nici măcar dacă fug de mobilizarea militară”, a declarat Marcin Wasik, adjunct al ministrului polonez de Interne, argumentând că există riscul venirii unor persoane care au legături cu serviciile de securitate ruse.

Sursa: Mediafax

Foto: Arhivă




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Paul Cosma

    septembrie 25, 2022 la 7:30 am

    nu va lasati pacaliti! li s-a interzis viza turistica,deci acum ies din Rusia barbati apti de serviciu militar. si foarte multi…..la momentul potrivit vor face ce au facut turistii sovietici in Romania in decembrie 1989

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate