Connect with us

EVENIMENT

Tânărul „Hulk” ar putea juca la Cluj: CFR vrea un fundaş român de la AC Milan! A rupt legătura cu Naţionala după acuze de blat

Publicat


andrei coubis fundas ac milan transfer cluj

CFR Cluj e aproape să-l transfere pe fundaşul Andrei  Coubiș (21 de ani), titular şi vicecăpitan în echipa de tineret a lui AC Milan, Milan Futuro. Născut la 29 septembrie 2003 în Italia, este component al academiei rosso-nere din 2019, iar sezonul trecut a jucat 37 de partide oficiale în serie C şi în Cupa Italiei, a marcat un gol şi a dat două assist-uri.

Echipa a retrogradat însă la finalul campionatului în Serie D. Coubiş joacă în centrul apărării, dar poate evolua şi pe postul de fundaş dreapta. Întrebat la conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Braga despre transfer, Dan Petrescu nu a negat şi nici nu a confirmat informaţia Cluj24, dar a părut surprins de întrebare: „Nu e momentul să vorbim acum despre transferuri. Şi dacă vine cineva, nu ne poate ajuta în cele două meciuri. Dar avem nevoie de jucători”, a spus Dan Petrescu.

Hulk rumeno

Deşi foarte tânăr, Coubiș are în spate o revenire după o accidentare, o ruptură de ligamente încrucișate, care l-a ținut o lungă perioadă departe de teren, mai exact 448 de zile, după spusele lui, între 2023 şi 2024.

Andrei Coubiş (1,89 m) a revenit mai puternic după accidentare, în special din punct de vedere fizic, iar transformarea sa a fost observată de fanii italieni, care l-au alintat „monstrul Coubis”, „Colosso”, „Grande Cubo” sau „Hulk”, după personajul din universul Marvel.

Potrivit presei din Italia, AC Milan a respins mai multe oferte anul acesta pentru Coubiș şi era considerat ne-transferabil. Vice-căpitanul lui Milan Futuro fi fost dorit de Dan Șucu la Genoa în aprilie 2025, dar şi Bari, Reggiana și Salernitana.

andrei coubis hulk fundas ac milan transfer cfr cluj

Acuzat de blat de staff-ul Naţionalei, a renunţat la România

Andrei Coubiș, care a jucat pentru România la U19 şi U20, a decis să refuze definitiv convocările la naționalele României după un incident petrecut la Campionatul European U19 din Slovacia (vara anului 2022), când a urcat în camera colegilor săi italieni de la AC Milan – și a stat acolo aproximativ o oră. Staff‑ul României l-a acuzat că ar fi mers să „aranjeze” rezultatul meciului direct cu Italia, deși discuția fusese pur privată, între buni prieteni, nota Prosport în 2023, într-un interviu cu Gheorghe Coubiş, tatăl jucătorului. După acest moment, a fost exclus din primul „11” în acel meci și introdus doar spre final, deși era convins că va fi titular. 

Deşi de-atunci a fost căutat de FRF de mai multe ori, încercând să-l convingă să rămână, Coubiș s‑a simțit profund trădat: a perceput lipsa de susținere din partea staff‑ului, a criticat metodele rudimentare de antrenament și diurna derizorie de doar 10  euro pe zi,  iar când a cerut două tricouri ca suvenir (pentru el și agentul său), i s‑a cerut să plătească 100  euro, semnale clare că nu era apreciat și prețuit, se mai aminteşte în articolul citat. Toate acestea l-au făcut să declare că „nu mai vrea să audă de România” și să accepte convocarea în echipa U20 a Italiei, preferând să-și urmeze cariera în „Azzurri”. 

sursa fotografii: Andrei Coubis instagram.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate