Connect with us

ACTUALITATE

România economică interbelică: de când până când și cum a fost?

Publicat


1918: marea întâlnire cu marea clipă a istoriei

Românii au fost binecuvântați cu două zile gemene 30 Noiembrie și 1 Decembrie. Prima dată amintește de Sfântul Andrei, ocrotitorul României, Apostolul care a propovăduit creștinismul în Dobrogea și a botezat primii creștini, locuitori pe pământ românesc.  A fost dat, ca, peste secole, în 1918, românii să-și întregească Țara printr-o triplă unire a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Au fost fapte de importanță covârșitoare prin care românii și țara lor s-au afirmat în istorie și au depășit, atunci, pasiunile și asperitățile la marea întâlnire cu marea clipă a istoriei!!!

Solidaritatea românească de atunci, mai mult sau mai puțin activă, evidentă și congruentă cu realitatea europeană și internațională, a devenit funcţionlă după Primul Război Mondial, când se resetau și se reconfigurau frontiere, state și teritorii. Într-un efort și o înțelegere realistă a stărilor și faptelor timpului și printr-o înțeleaptă orientare și poziționare externă, elitele politice românești au știut să mobilizeze energiile românilor pentru întregirea edificiului statal românesc.

De atunci și până astăzi au fost, și cred că vor mai fi păreri pro și contra, referitoare la evenimentele din 1918, la ce s-a întâmplat, a durat și nu a durat, la ceea ce a fost și nu a fost benefic și funcțional. Rămân faptele și realitățile, bune și mai puțin bune, împlinite și neîmplinte, perfectibile și imperfectibile, la fel ca peste tot în lume și la toate popoarele.

Realismul și onestitatea ne obligă pe toți la cumpătare și introspecție lucidă, indiferent că suntem pro sau contra faptelor care s-au petrecut de peste un secol în această parte a Europei și nu numai. În această manieră trebuie să abordăm, să reconstituim și să prezentăm actele istorice din 1918 și urmările lor.

Cuvintele lui lui Tacitus sine ira et studio, deși exprimate în secolul I d.Hr., sunt valabile și astăzi, deși de-a lungul timpului au fost eludate și/sau răstălmăcite și, de multe ori, trecutul a fost instrumentum regni, adică mijloc de guvernare și argumentare pentru prezentul politic, social, economic, cultural etc.

Consecințe economice

Cu gândul curat al unei prezentări echilibrate și obiective, fără festivisme și abordări triumfaliste, o să încerc să surprind unele consecințe economice ale Marii Uniri și câteva repere din istoria vieții economice românești interbelice. Opțiunea pentru o astfel de temă vine dinspre profesia mea de istoric al economiei, dar și dinspre universul tematic contaminat și necontaminat de mituri, capcane, complexe, etichete, clișee și prejudecăți, care conduc, inevitabil, spre identități și alterități în reconstiuirea și prezentarea trecutului și înțelegerea prezentului.

2018 a fost anul Centenarului Marii Uniri. Faptele sărbătorite atunci se află, inevitabil, prin destinul cronologic, în proximitatea unor evenimente premergătoare sau posterioare Marii Uniri.

În 2016 s-au marcat 100 de ani de la intrarea României în Războiul pentru întregirea României (Costin Kirițescu), în 2019 s-au împlinit 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, dar și un secol de la Tratatul de pace de la Saint Germain  (10 septembrie 1919), prin care s-a recunoscut unirea Bucovinei cu România. Anul acesta, 2020,  se împlinesc 100 de ani de la recunoașterea de jure, prin tratatul de la Trianon, a unirii Transilvaniei, Bantului, Crișanei, Maramureșului și Sătmarului cu Regatul României (4 iunie 1920).

Tot în 1920, cu o mică prelungire până în iulie 1921, s-a înfăptuit unificarea monetară, premisă și etapă esențială în definirea economică și indentitară a României.

Dificultatea încadrării cronologice a perioadei interbelice

O simplă abordare semantică ne conduce spre explicarea cuvintelor interbelic, interbelică, interbelici și interbelice. Este o construcție lingvistică care are în centrul ei cuvântul belic, de la latinescul bellicus, care se referă la război, în timp ce inter înseamnă între. De aici explicația între două războaie, cu trimitere predilectă la perioada dintre cele două războaie mondiale.

S-a discutat mult despre reperele cronologice a perioadei interbelice. Într-o abordare simplistă și fără pretenții explicative și analitice s-a apelat la două repere: 11 noiembrie 1918, când s-a semnat armistițiul dintre Antantă și Puterile Centrale, și 1 septembrie 1939, când Germania hitleristă a atacat Polonia.

Este o încadrare convențională, așa cum au mai fost și vor mai fi în explicația istorică, o abordare relativ comodă care are și nu are acoperire în universul cronologic al secolului al XX-lea.

De altfel, în unele dicționare, enciclopedii, sinteze și lucrări speciale de cronologie, perioada interbelică este considerată o prelungire a epocii moderne sau debutul epocii contemporane. Rămân, desigur deschise, întrebările: ce este modern și ce este contemporan?  La un consens în această ordine de idei nu s-a ajuns și nu se va ajunge, poate, niciodată. Conveționalul acoperă realul și dezvoltă, inevitabil, subiectivul.

Investigația istorică ne spune că a existat o perioadă premergătoare antentatului de la Sarajevo (28 iunie 1914), căruia i-a căzut victimă moştenitorul tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz-Ferdinand și soția sa, antentat care a condus la declanșarea Primului Război Mondial.

Războaie și conflicte militare

În această perioadă premergătoare au fost incluse războiul ruso-japonez din 1904, conflictele civile și revoluțiile din 1908 din Rusia și Turcia, și războaiele balcanice din 1912-1913, precum și unele conflicte și războaie coloniale de la începutul secolului XX.

După  11 noiembrie 1918 au fost numeroase, și, din păcate, la fel de sângeroase războaie și conflicte militare care „împing” perioada interbelică spre 1923, 1930 și chiar 1939. Să ne amintim de prelungirea Marelui Război,  prin conflictele și revoluțiile bolșevice din Ungaria, Bavaria și mai ales Rusia, de războiul civil din Irlanda și Rusia, marea tragedie din Balcani și Imperiul Otoman, care până la pacea de la Lausanne (24 iunie 1923) a îndoliat mii de familii, a dislocat populații, a distrus identități și realități materiale, etnice și sociale.

Nu trebuie uitate războaiele ruso-polonez (1920-1921), greco-turc (1919-1922), ocuparea Ruhrlui de către Franța (1923), războiul civil din Spania (1936-1939), războaiele din Extremul Orient, de pe continentul african, și de agresiunile naziste, fasciste și sovietice din Europa anilor 1930-1940.

În fapt, a fost o întrepătrundere a celor două mari conflagrații mondiale, așa cum după Al Doilea Război Mondial omenirea a trecut, din păcate prin experiența războiului rece, care de multe ori a devenit cald sau foarte cald!!!

Marea Unire din 1918 între dileme, întrebări și realități

Marea Unire din 1918 s-a realizat cu relativă repeziciune, pe măsura dezintegrării imperiilor vecine și organizării adunărilor plebiscitare de la Chișinău (27 martie/9 aprilie 1918), Cernăuți (15/28 noiembrie 1918) și Alba Iulia (18 noiembrie/1 decembrie 1918).

Marele Război, care a bulversat omenirea între 1914-1918, a condus la reorganizări politice și teritoriale prin dispariția marilor imperii  și apariția sau consolidarea statalității pentru Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Yugoslavia şi România. Unele dintre acestea au refuzat/respins și s-au adaptat cu dificultate la noua arhitectură politică și teritorială. „Gustul înfrângerii”, pentru unii, s-a suprapus cu „gustul victoriei” pentru alții.

De aici numeroasele întrebări și neadaptări, iluzii și deziluzii. De aici acceptări și respingeri, de aici triumfalisime și tragisme care au marcat istoria anilor interbelici și postbelici, chiar până astăzi. Ele nu au lipsit, într-o tabără sau alta, atunci când „filmul a bătut viața” sau când „viața a fost alta decât filmul”.

Să ne aducem aminte cum au perceput și s-au adaptat, mai precis nu s-au adaptat învinșii la noua realitate politică și teritorială. Locuitorii marilor imperii care au dispărut la 1918, făceau parte din state puternice și reprezentative în arhitectura politică, teritorială și economică a timpului. Au conservat aceste sentimente, îndeosebi elitele, dar și oamenii de rând din „națiunile” considerate, până atunci, „recepte”, precum și unii oameni din așa-zis popoare „supuse”.

Mii de kilometri de graniță

A fost greu să se înțeleagă dificultățile economice și pecuniare, dislocările teritoriale și odată cu acestea noile frontiere care au restricționat circulația oamenilor, mărfurilor și banilor în spații care până atunci erau ușor de străbătut.

Pe bună dreptate, economistul John Maynard Keynes atrăgea atenția în lucrarea Consecințele economice al păcii (1919) că prin prăbușirea imperiilor și prin trecerea de la 22 la 29 de state europene au apărut două mii de kilometri de graniță, cu secționările lor teritoriale, cu bornele,  pichetele, foișoarele, cu punctele lor de control și trecerea a frontierei, cu vămilor lor.

De la complexe economice multistatale și bicefale s-a ajuns la cele federale  și mononstatale, cu discrepanţe și disparității teritoriale, uneori, greu de atenuat și conciliat. Și România, a trecut și a trebuit să facă față acestor noi provocări, care nu au fost puține și, uneori, nu au putut fi depășite sau nu s-a vrut să fie înțelese și depășite.

Tradiție și conservatorism

Căutările identitare, opțiunile și încercările de dezvoltare exprimate și aplicate în societate și economie au fost, în principal, între tradiție și conservatorism, pe de-o parte, și europenitate și modernizare, pe de altă parte.

Desigur, nu exista un purism în cele două opțiuni, care s-au influențat reciproc și au generat curente și doctrine economice și politice precum doctrina conservatoare, doctrina neoliberală, doctrina țărănistă, doctrina marxistă (social-democrată și comunistă).

Unele dintre acestea erau active, în spațiul gândirii economice și sociale, în viața politică, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea.

În spațiul acestor curente și doctrine economice s-au conturat și au fost dezbătute, explicate și aplicate, atât cât a fost cu putință mai multe teme, considerate importante, și necesare societății românești: caracterul economiei româneşti; legătura dintre resursele naturale şi programele de dezvoltare; rolul şi importanţa statului în viaţa economică; interdependenţa dintre principalele ramuri economice; rolul statului în politicile de înzestrare militară și de apărare; rolul cooperaţiei în activitatea socială şi economică; relaţiile dintre social şi economic, dintre economic şi politic; eficienţa şi maniera de funcţionare a democraţiei faţă de viaţa economică; raportul dintre capitalul autohton şi cel străin; participarea şi ponderea diferitelor ţări la circuitele economice regional-zonale, europene şi mondiale etc.

România economică interbelică: o încercare cronologică

România interbelică poate fi cuprinsă cronologic, prin aceiași manieră convențională, între 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, și 22 iunie 1941, când s-a intrat în Al Doilea Război Mondial.

Dar, așa cum se spune și astăzi „existau mai multe Românii”:  politică, socială, culturală, militară și desigur economică. Chiar dacă această explicație a fost și este mai mult simbolică,  nu putem să o ocolim atunci când încercăm să radiografiem realitățile  românești dinte cele două mari conflagrații.

Domeniile prin care se obiectivează realitățile istorice sunt interdependente și aproape imposibil de departajat în explicația teoretică.  În consecință, nu o să putem disocia o Românie de alta, pentru simplul motiv că omul este o ființă socială care nu se poate sustrage sau izola de societate sau în societate și de tot ceea ce există în marea colectivitate umană. Implicarea și raportarea pot fi mai directe, mai active și mai aplicate sau mai pasive și neutrale. Indiferent de relația omului cu oamenii putem detecta, cu  anumită îngăduință subiectivă, „bornele”  cronologice ale economiei interbelice.

Unificarea monetară

Prima bornă economică pot fi anii 1920-1921, când s-a realizat unificarea monetară, prin trecerea de la pluralismul monetar antebelic și belic la o singură monedă, leul. A fost un proces complex și complicat, care a necesitat politici și acțiuni curajoase, menite să înlăture „haosul monetar care există la noi ca o consecință fatală a întrupării României Mari”, cum se preciza într-un raport al BNR din anul  1920.

Din cele mai vechi timpuri, o economie nu poate exista fără însemne monetare care  să îndeplinească triplul rol de măsură a valorii, mijloc de circulaţie şi mijloc de plată.

În anii imediat postbelici, reforma monetară a fost o necesitate economică care a contribuit la configurarea economiei românești interbelice. Acțiunea a generat, însă, multe pasiuni și tensiuni cu reverberații mai mult sau mai puțin faste pentru România și locuitorii ei. Într-un text viitor o să încerc  o abordare mai extinsă.

România economică interbelică a existat până în 1940, când complexul economic național s-a spart, din cauza cedărilor teritoriale din vara acelui an. Unele elemente și factori coezivi economici au existat și după acel fatidic an.

Din punct de vedere al proprietății, al relațiilor și activităților productive și comerciale, al economiei de piață, trăsăturile economice interbelice au existat până în 1947 și 1948 când, prin stabilizarea monetară și apoi prin naționalizarea principalelor mijloace de producție din 11 iunie 1948, s-au făcut pași semnificativi spre  nouă realitate și activitate economică socialistă.

România economică interbelică: între imaginar și real

Am optat pentru acest subtitlu datorită părerilor mai mult sau mai puțin avizate despre economia românească dintre cele două războaie mondiale. După 1989, s-au scris multe pagini, s-au făcut filme şi documentare, emisiuni de radio şi tv cu o vădită tendinţă mistificatoare.

S-a ajuns la sintagme foarte percutante şi atrăgătoare, cum ar fi: „România interbelică: bujorul Europei”, „România interbelică, grânarul Europei”,  „leul românesc – o monedă oricând convertibilă în aur”, „Bucureştii – micul Paris” şi altele.

Acestea sunt mai mult clişee, la fel de dăunătoare ca şi cele folosite pentru economia postbelică: „economie neperformantă”, „economia sărăciei”, „economie hipercentralizată” etc. Nu intru în mobilul acestor afirmaţii. Cert este că între perioadele respective este dificil de făcut comparaţii, iar riscurile unor incoerenţe interpretative sunt inevitabile. Şi din punct de vedere teritorial, demografic şi al sistemelor politice, realităţiile sunt diferite.

Perioada interbelică, una de dezvoltare

Desigur, peste tot în istorie există continuităţi şi discontinuităţi, relizări și (ne)împliniri.  După opinia mea, perioada interbelică a fost, indiscutabil, o perioadă de progres şi dezvoltare, dar şi una de crize, dezechilibre şi incertitudini economice.

A fost, de asemenea, o perioadă a disparităţilor economice şi sociale, o perioadă a confluenţelor şi a coabitărilor între tradiţie şi modernitate, o perioadă a incertitudinilor şi căutărilor, o perioadă a reformelor şi activităţilor legislative şi instituţionale menite să poziţioneze societatea românească pe traseele modernităţii şi modernizării.

Comparativ însă cu alte ţări din apropierea noastră sau cu Europa Occidentală, economia şi societatea românească nu au reuşit, decât secvenţial, să se situeze pe primele poziţii. O imagine veridică o întâlnim încă din lucrările perioadei interbelice.

Politici, realizări, neîmpliniri și deziluzii economice interbelice

În anii imediat postbelici, politicile economice s-au organizat spre unificarea instiuțională, legislativă, fiscală și administrativă; unificarea monetară și relansarea bancară; asigurarea resurselor umane și pregătirea capitalului uman; implementarea reformei agrare și modernizarea agriculturii; dezvoltarea și modernizarea industrială; amenajare și infrastructură teritorială, rutieră, navală și aeriană; politici în domeniul turismului și al dezvoltării stațiunilor balneare; politici sociale și îmbunătățirea condițiilor de muncă, alimentație, igienă și sănătate; relații economice externe active în spațiul european și mondial.

De subliniat că, în perioada interbelică, în România s-a înfăptuit cea mai mare reformă agrară din Europa, dar finalizarea sau desăvârșirea/terminarea ei NU a fost realizată nici în 1940.

Unele fenomene negative și mișcări în spațiul proprietății agrare s-au prelungit până după Al Doilea Război Mondial, iar efectele s-au regăsit și în timpul economiei socialiste și după aceea. Situația s-a repercutat asupra producției și poziției agriculturii în Europa și în lume.

Deși avea un potențial agricol semnificativ, România  se plasa pe locul 22 din 24 la cereale (locul 21 la grâu, iar la porumb locul 10). 36,9% din gospodăriile țărănești nu aveau nici o vită de muncă, iar inventarul agricol, realizat în 1939, ne indică că un plug revenea la 2,1 gospodării sau la 7,2 hectare, o semănătoare la 75,2 gospodării sau 252,1 ha., o mașină de treierat la 117,2 gospodării sau la 329,9 hectare cultivate cu cereale.

Deși majoritatea populaţiei (peste 80%) trăia în mediul rural, produsele alimentare, deşi ieftine, erau asigurate din economia naturală, iar repartiţia consumului era inegală.

Unele alimente, zahăr, ulei rafinat industrial, mezeluri, cafea, pâine albă, orez, măsline etc. erau delicatese pentru marea majoritate a populaţiei şi erau rezervate zilelor de sărbătoare.

Penurie alimentară

Au existat şi perioade de penurie alimentară, imediat după Primul Război Mondial sau în timpul crizei economice. De subliniat că astfel de situaţii au fost mai rare în timpul regimului antonescian, cu toate restricţionările specifice războiului.

Trebuie spus că s-au iniţiat ample lucrări de amenajări teritoriale, că reţelele rutiere şi feroviare s-au extins şi modernizat, că au apărut importante citadele ale industriei grele şi extractive, că a existat o semnificativă reţea bancară şi comercială, că au fost dezvoltate relaţiile economice externe şi multe altele.  În majoritatea localităţilor, inclusiv în capitală şi în marile oraşe ale ţării, apa curentă şi canalizarea, reţelele electrice şi telefonice erau la dispoziţia unui număr restrâns de persoane.

Micul Paris era doar mic

Spaţiul locativ, la sate şi oraşe, era preponderent insuficient (1-2 camere), fiind ocupat de 8-10 persoane, cu dotări minime de viaţă şi igienă. Micul Paris era, după opinia mea, destul de mic şi de privilegiat. Un indicator semnificativ este cel al gradului de instrucţie şcolară şi pregătire socio-profesională: 54,3% din populaţie era analfabetă, ceea ce plasează România, la sfârşitul perioadei interbelice, pe primul loc în Europa. Din păcate, doar la acest indicator suntem pe primul loc în Europa!!!

Mai trebuie să amintim că în 1930 pondera populație salariate, sector public și privat era de 6,62%. Chiar dacă admitem că datele statistice nu au cuprins ”munca la negru”, că spre sfârșitul perioadei interbelice a crescut numărul muncitorilor, micilor meseriași și producători, precum și a funcționarilor publici,

NU putem vorbi de asemănări cu alte țări din proximitatea noastră sau din alte zone europene. Perioada interbelică a fost şi perioada marilor afaceri şi afacerişti.

Este suficient să-i amintim pe celebrii, încă din epocă, Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Alexandru Constantinescu, zis „Porcu”, pe Mihai Popovici, Ionel Pop, Mociorniţa, camarila regală carlistă.

După 1990, unii dintre aceştia au fost idealizaţi, în media, ca „părinţi ai capitalismului românesc interbelic”, dar nu s-a spus, sau s-a spus mai puțin de corupția și economia subterană care au promovat-o. E  bine ca atunci când prezentăm o epocă  să mergem sau spre izvoare (anuare,  enciclopedii, presă, memorii și chiar spre romane precum Moromeții lui Marin Preda. Izvoarele vizuale ca cele rămase de la fotografi celebri ca Wilhelm Alexander Pragher, Nicolae Ionescu, Iosif Berman ne pot întregi imaginea României economice și sociale interbelice.

A lipsit coeziunea

Cu toate aceste plusuri şi minusuri, economia României era angajată pe calea dezvoltării economice capitaliste. Dacă nu ar fi intervenit fracturile teritoriale din vara anului 1940, iar mai apoi politice şi economice din anii postbelici, sunt convins că ne-am situa astăzi pe alte coordonate de civilizaţie.

Ceea ce nu s-a reuşit, după opinia mea, în perioada interbelică a fost exploatarea pozitivă a amprentelor provincial-locale şi integrarea firească şi benefică în structurile civilizaţiei româneşti.

Elementele negative au fost mai insistente şi mai triumfale decât cele pozitive. Ceea ce a venit dinspre Europa Occidentală, prin provinciile care au aparţinut Imperiului Habsburgic, a fost atenuat sau restricţionat de ceea ce a venit dinspre realitatea orientală.

A lipsit coeziunea și sincronizarea, iar elitele politice și culturale de atunci au fost într-o competiție ilogică, care a fost contraproductivă marilor  provocări integratoare. Mărturie: cele 33 de guverne în 22 de ani interbelici, adică o medie de opt luni. Poate ar fi bine să ne gândim și astăzi atunci când vorbim și „vindem” iluzii oamenilor spre binele care a fost sau este așteptat!!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

VIDEO/ Ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros: Îndemn toţi cetăţenii să se vaccineze

Publicat

Ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros, a declarat, miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, că imunizarea, împreună cu alte măsuri împotriva răspândirii noului coronavirus, reprezintă singura soluţie “realistă”. El i-a îndemnat pe toţi cetăţenii să se vaccineze.

Declarația lui Adrian Oros

“Consider că este singura soluţie realistă pentru a ne proteja, alături de toate restricţiile privind circulaţia şi diseminarea virusului.

Îndemn toţi cetăţenii ca atunci când sunt programaţi să vină să îşi facă această vaccinare cu speranţa că foarte curând o să scăpăm şi de consecinţele nefaste ale acestei pandemii, atât consecinţe sanitare, cât şi economice”, a spus Oros.

Ministrul Agriculturii s-a vaccinat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, alături de ceilalţi membri ai Guvernului.

AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

Replica zilei

Publicat

„Progresul este imposibil fără schimbare, iar cei care nu își pot schimba mentalitatea, nu pot schimba nimic.”

George Bernard Shaw

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dusko Vujosevic: Dacă aduci un jucător talentat și-l forțezi să plece, asta nu e în interesul baschetului românesc

Publicat

Antrenorul lui U-BT, Dusko Vujosevic, a tras un semnal de alarmă, afirmând că baschetbaliștii români de viitor trebuie să rămână în țară, nu să plece în alte țări. Acest fenomen dăunează dezvoltării baschetului în România, întrucât tinerii pot cetățenie străină. 

Declarația lui Dusko Vujosevic

„Vreau să spun ceva care nu este legat de turneu, este un lucru care nu e bun pentru baschetul românesc.

Unul dintre cei mai talentați baschetbaliști români, Tudor Șomăcescu, a plecat în Statele Unite ale Americii, la liceu. Eu îi țin pumnii să ajungă cât mai sus. Astăzi, banii sunt importanți. Deci, din această cauză se întâmplă ca puterile mari să-i ia pe copiii talentați.

Asta se întâmplă deoarece agenții au interese materiale. Nu e o profesie pe care o respect. Sunt convins că așa sunt vremurile.

Când cineva mixează lucrurile, îndeplinind posturile de agent, secretar general, antrenor și de jucător, nu mai pot să înțeleg situația.

Dacă cineva aduce un jucător talentat și îl forțează să plece de aici, să nu spună că face asta în interesul baschetului românesc.

Jucătorul poate primi cetățenia spaniolă și pașaport străin, de exemplu, deci să nu joace în viitor pentru naționala (României). E clar că oamenii fac asta în interes propriu, deci să nu facă reclamă ca ajută baschetul românesc.

Dacă în continuare, cei mai talentați pleacă din România și dacă vor primesc cetățenii altundeva, și dacă vor rămâne baschetbaliștii medii și mediocrii, România va rămâne în liga a doua a baschetului european”, a afirmat tehnicianul lui U-BT.

Citește și

VIDEO/ Mesajul de adio al baschetbalistului de la U-BT, Tudor Șomăcescu: „Îmi va fi foarte greu să plec și să părăsesc echipa”

Performanțele lui Dusko Vujosevic de-a lungul carierei de antrenor

5x Campion Liga Adriatică (2007-2010, 2013);

3x Câștigător Serbian National Cup (2008-2010);

6x Campion Basketball League of Serbia (2007-2010, 2013, 2014);

5x Campion FR Yugoslavia / Serbia-Montenegro League (2002-2006);

2x Câștigător Yugoslav Cup (1989,2002);

Câștigător FIBA Korać Cup (1989);

Campion Yugoslav League (1987);

TITLURI INDIVIDUALE

Euroleague Coach of the Year (2009)

Foto: https://u-bt.basketball/

Citește mai departe

ACTUALITATE

Permis pentru viitor! Tinerii din medii defavorizate pot obține permis de conducere GRATUIT

Publicat

Programul „Permis pentru toți” a ajuns la cea de-a șasea ediție. Este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

„Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 și 25 de ani care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 23 ianuarie 2021.

Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente obligatorii:

– scrisoare de motivare personală

– anchetă socială

– în cazul minorilor o declarație din partea părintelui / reprezentantului legal

– în cazul celor peste 18 ani o declarație de susținere din partea unui mentor

– ofertă de preț de la școala de șoferi

– document despre nivelul studiilor absolvite

și pot fi trimise două documente opționale:

– adeverință din partea unui angajator
– recomandare din partea unui ONG sau a unei instituții de stat

Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/permis

În decursul celor cinci ani de la începutul acestui program, 83 de tineri au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar alți 68 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

La edițiile precedente ale programului, din Cluj au obținut finanțare 18 tineri, dintre care cinci au luat permis de categoria B”, se arată în comunicat.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate