Connect with us

EVENIMENT

UTCN, parte din echipa care schimbă viitorul oceanelor. Roboți inteligenți ce detectează și curăță mările lumii

Publicat


deseuri somes floresti

La Marsilia, Franța, în septembrie, compania Subsea Tech a găzduit prima demonstrație a sistemului robotic SeaClear2.0, capabil să detecteze și să colecteze autonom deșeurile marine. Proiectul, la care participă și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), promite o soluție inovatoare, sigură și sustenabilă pentru una dintre cele mai presante probleme globale: poluarea mărilor și oceanelor cu plastic.

Demonstrația transmisă în direct a prezentat modul în care roboții SeaClear2.0 și predecesorul său, SeaClear, acționează colaborativ pentru a identifica, clasifica și cartografia deșeurile marine, folosind inteligența artificială. Sistemele pot lucra simultan în aer, la suprafața apei și pe fundul mării, coordonându-se pentru a curăța zonele contaminate cu eficiență și precizie.

UTCN, implicată în inovația subacvatică

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca contribuie la dezvoltarea robotului subacvatic de căutare a deșeurilor și la proiectarea dispozitivului de prindere. Echipa UTCN se ocupă de poziționarea și controlul robotului subacvatic de căutare a deșeurilor (SubseaTech MiniTortuga), precum și de cartografierea deșeurilor cu ajutorul acestui robot – mai exact, determinarea coordonatelor GPS ale deșeurilor pe baza detecțiilor cu AI din imaginile camerei și sonarului. În plus, echipa contribuie la proiectarea și dezvoltarea dispozitivului inteligent de prindere.

O problemă globală, o soluție europeană

Oceanele lumii conțin aproximativ 25 de milioane de tone de deșeuri din plastic, dintre care circa 94% se află pe fundul mării. În fiecare an, între 150.000 și 500.000 de tone de macroplastic și 70.000–130.000 de tone de microplastic ajung în apele și mările europene. Combinând vehicule de suprafață și subacvatice fără echipaj (USV și UUV), precum și o dronă aeriană (UAV), sistemul robotic SeaClear2.0 poate detecta, clasifica și colecta deșeurile marine de pe fundul mării și de la suprafață.

Folosind algoritmi bazați pe inteligență artificială, roboții SeaClear2.0 pot identifica și îndepărta eficient deșeurile din zone greu accesibile sau riscante, cu intervenție umană minimă, oferind o soluție eficientă, sigură și cu impact redus.

Proiectat să funcționeze la adâncimi de până la 100 de metri și să ridice obiecte de până la 250 de kilograme, SeaClear2.0 reprezintă un progres semnificativ față de SeaClear, incluzând mai mulți roboți complet noi: un dispozitiv inteligent de prindere de mare capacitate, asociat cu un nou robot de suprafață, un al doilea robot de suprafață pentru depozitarea și transportul deșeurilor colectate și o echipă robotică de colectare a deșeurilor de la suprafață.

Cooperare internațională pentru oceane curate

Proiectul SeaClear2.0, cofinanțat de Uniunea Europeană, reunește parteneri din nouă țări, printre care Delft University of Technology, Fraunhofer CML, Hamburg Port Authority și UTCN. Obiectivul comun: dezvoltarea unei flote de roboți colaborativi care să contribuie la misiunea europeană “Mission Ocean”, pentru protejarea ecosistemelor acvatice.

Un pas spre viitorul ecologic al tehnologiei

„Găzduirea primei demonstrații a SeaClear2.0 în facilitățile noastre din Marsilia a fost o oportunitate excelentă de a promova soluția noastră de curățare a fundului mării. Cu până la opt roboți autonomi și controlați de la distanță, care lucrează colaborativ în aer, pe apă și sub apă, am arătat că un sistem complet fără echipaj poate răspunde provocării curățării fundului oceanelor într-un mod sigur, cu impact redus și rentabil”, a declarat Yves Chardard, CEO al Subsea Tech.

În această primă demonstrație, sistemele SeaClear2.0 și SeaClear au fost prezentate lucrând împreună în ape de adâncime mică, demonstrațiile la adâncimi mai mari urmând a fi făcute în 2026.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate