Revoluția Română din 1989. Clujul care a spus „Nu”. 21 decembrie, ziua în care libertatea a fost plătită cu sânge

Cu câteva zile înainte de prăbușirea regimului Ceaușescu, Cluj-Napoca devenea unul dintre primele orașe din România în care oamenii au ieșit deschis în stradă, strigând împotriva dictaturii.

A fost o revoltă spontană, curajoasă și tragică. În 21 decembrie 1989, în Piața Libertății, astăzi Piața Unirii, clujenii au auzit gloanțele și au văzut începutul libertății. Dar 26 de oameni au plătit drumul spre libertate cu prețul vieții.

Un oraș tensionat, o revoltă inevitabilă

La sfârșitul anilor ’80, Cluj-Napoca, ca întreaga Românie, trăia sub presiunea unui regim opresiv, care a adus lipsuri alimentare, frig în apartamente, întreruperi de curent și o permanentă stare de teamă. Nemulțumirea mocnea, iar veștile despre revolta de la Timișoara, începută în 16 decembrie 1989, au circulat rapid, chiar dacă autoritățile încercau să le ascundă.

La începutul după-amiezii de 21 decembrie 1989, mai mulți muncitori din marile fabrici clujene au părăsit locurile de muncă și s-au îndreptat, în grupuri, spre centrul orașului. Fără lideri declarați și fără o organizare oficială, aceștia au început să protesteze în patru puncte-cheie ale orașului: Piața Unirii, zona Hotelului Astoria, Piața Mărăști și la fabrica de bere Ursus.

Prezența militarilor pe străzile adiacente, înainte ca demonstranții să ajungă efectiv în aceste locuri, arată că autoritățile s-au organizat, anticipând o posibilă revoltă similară celei de la Timișoara. În fiecare dintre punctele de protest, armatei i s-au alăturat și membri ai Securității, care au participat activ la reprimarea manifestațiilor.

Piața Unirii, sub control militar

În Piața Unirii, în fața librăriei Universității și a Hotelului Continental, se afla deja, în jurul orei 15.00, o prezență militară masivă, formată în principal din tineri recruți. Trupele erau conduse de căpitanul Carp Dando.

Mulțimea a început să scandeze lozinci anticomuniste și anti-Ceaușescu, într-un gest de sfidare rar întâlnit până atunci. Fotografiile surprinse în acele momente arată mai multe mașini parcate în zonă, fiecare cu câte o persoană în interior, o imagine care avea să devină emblematică pentru tensiunea și confuzia acelor ore.

Gloanțe, morți și teroare

În fața soldaților, actorul Călin Nemeș, cu geaca deschisă la piept, a strigat către militari să tragă în el, un gest extrem, devenit simbol al revoltei clujene. Potrivit unor surse militare, un grup de câțiva bărbați, printre care și Nemeș, l-ar fi „atacat” pe căpitanul Carp Dando.

În timpul încăierării, pistolul ofițerului s-a descărcat, rănindu-l pe Călin Nemeș. Imediat după acest incident, soldații au deschis focul la comandă. Mai multe persoane au fost lovite de gloanțe și au căzut la pământ. Călin Nemeș s-a numărat printre răniți, supraviețuind gloanțelor, dar rămânând profund marcat de acele evenimente.

Focurile de armă trase în Piața Unirii și în celelalte puncte de protest au făcut zeci de răniți și 26 de morți la Cluj-Napoca. Printre victime s-au aflat muncitori, tineri și simpli trecători. Reprimarea a fost rapidă și violentă, iar spitalele orașului s-au umplut de răniți, în timp ce familiile își căutau disperați apropiații.

Spitalele, martorele tăcute ale represiunii

În orele care au urmat, spitalele din Cluj s-au umplut de răniți. Medicii au lucrat sub presiune, iar unii dintre ei au fost supravegheați de Securitate. Familiile își căutau disperați copiii, soții sau frații, fără informații clare, într-un oraș paralizat de frică și confuzie.

Cadavrele unor victime au fost transportate în secret, în încercarea autorităților de a ascunde amploarea represiunii, o practică întâlnită și în alte orașe ale țării.

22 decembrie: Clujul liber

Căderea regimului Ceaușescu, în 22 decembrie 1989, a schimbat radical atmosfera orașului. Clujenii au ieșit din nou în stradă, de data aceasta fără teamă. Clădirile oficiale au fost ocupate, iar simbolurile comunismului au fost îndepărtate.

Bucuria libertății a fost însă umbrită de durere. Orașul își plângea morții, iar familiile victimelor începeau un lung drum al adevărului și al dreptății.

Memoria Revoluției, o datorie colectivă

Astăzi, la Cluj-Napoca, monumentele și plăcile comemorative amintesc de cei care au murit pentru libertate. În fiecare decembrie, numele lor sunt rostite, iar lumânările aprinse readuc în memorie zilele în care curajul a învins frica.

Revoluția Română din 1989 a dus la prăbușirea dictaturii în România.
Dar abia în 2006, la aproape 17 ani de la Revoluție, au fost pronunțate sentințe definitive pentru reprimarea manifestației de la Cluj. Instanțele au decis:

• 8 ani de închisoare pentru Ioachim Moga, secretar județean de partid
• 10 ani pentru generalul Iulian Topliceanu
• 9 ani pentru colonelul Valeriu Burtea
• 9 ani pentru locotenent-colonelul Ioan Laurențiu Cocan
• 15 ani pentru căpitanul Ilie Dicu

Pentru multe dintre familiile victimelor, aceste condamnări au venit prea târziu, dar au reprezentat o recunoaștere oficială a represiunii și a responsabilității celor care au dat ordinele.

Foto: Arhivă