Connect with us

ADMINISTRAȚIE

RESTRICȚII de tonaj pe două drumuri județene din Cluj. Au fost impuse până în 2026 pentru protejarea stării șoselelor

Publicat


Atenție, șoferi. Consiliul Județean Cluj a impus restricții de tonaj pe două sectoare de drum. Este vorba de DJ 103G și DJ 109A, iar decizia a fost luată la cererea primăriilor din Recea Cristur și Feleacu.

Aceste restricții sunt valabile un an, până la 31 decembrie 2025.

RESTRICȚII de tonaj pe două drumuri județene din Cluj. Au fost impuse un an pentru protejarea stării șoselelor

Consiliul Județean (CJ) Cluj a hotărât introducerea restricțiile de circulație pentru protejarea stării drumurilor și asigurarea unui plus de siguranță.

Aceste restricții se aplică până la data de 31 decembrie 2025, după cum urmează:

  • DJ 103G (DN1) – Ceanu Mic – Aiton – Gheorgheni – între km 42+230 și km 59+900
  • DJ 109A (DJ 108B) – Ciubăncuța – Ciubanca – limita cu județul Sălaj – între km 48+500 și km 57+300.

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, hotărârea a avut la bază semnalarea unor încălcări repetate ale normelor de transport pe drumurile județene, respectiv circulația autovehiculelor de mare capacitate, supraîncărcate.

”Considerăm a fi mai mult decât necesar să protejăm starea acestor drumuri pe care clujenii trebuie să le poată folosi în bune condiții cât mai mult timp. Totodată, toți participanții la trafic de pe cele două drumuri județene și locuitorii din aceste zone vor beneficia de un plus de siguranță”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Care sunt restricțiile și rutele ocolitoate

Pe sectorul drumului județean DJ 103G a fost impusă o resticție de tonaj pentru autovehicule masa totală maxim autorizată (MTMA) mai mare de 20 de tone, în timp ce pe sectorul DJ 109A, restricția vizează autovehiculele cu MTMA de peste 7,5 tone.

Măsurile restrictive nu vor fi aplicate transporturilor de persoane, animalelor vii și produselor perisabile, vehiculelor de intervenție și prim-ajutor, precum și celorlalte categorii de transporturi speciale, exceptate prin lege.

Pe perioada instituirii restricțiilor de circulație se recomandă folosirea următoarelor rute ocolitoare:

  • pentru DJ 103G: DN 1N (Varianta Cluj Est), porțiunea cuprinsă între km 7+600 până la intersecția cu DN 1 și, „n continuare, DN 1, porțiunea cuprinsă între intersecția cu DN 1N (Varianta Cluj Est) până la interecția cu DJ 103G
  • pentru DJ 109A: DJ 108B – DJ 109E (parțial pe teritoriul județului Sălaj) – DJ 108S (pe teritoriul județului Sălaj).

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate