Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Restricţii de călătorie în Ungaria şi Bulgaria. Vezi ce poţi să faci

Publicat


Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că pentru perioada 6-10 aprilie, cu ocazia sărbătorilor pascale, autorităţile locale au anunţat restricţii de circulaţie pentru 24 şi, respectiv, 48 de ore, pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t).

Potrivit unui comunicat transmis joi de MAE, restricţiile vor fi aplicate astfel: din 6 aprilie, ora 22, până în 7 aprilie, ora 22; din 8 aprilie, ora 22, până în 10 aprilie, ora 22, transmite Agerpres.

Aceste restricţii se vor aplica în fiecare sfârşit de săptămână din luna aprilie, fără excepţii.

Mai multe informaţii referitoare la restricţia circulaţiei camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 şi Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numerele de telefon de permanenţă ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (http://mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că vineri Asociaţia Producătorilor de Cereale a anunţat acţiuni de protest în zona punctelor de trecere a frontierei Ruse (corespondent PTF Giurgiu) şi Kardam (corespondent PTF Negru Vodă), inclusiv prin blocarea cu tehnică agricolă a accesului auto, precum şi a circulaţiei rutiere pe drumurile naţionale sau europene adiacente/aferente.

Potrivit unui comunicat transmis joi de MAE, cetăţenilor români li se recomandă să urmărească situaţia din zonele respective iar conducătorilor auto să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada desfăşurării acţiunilor de protest este posibil ca, pentru perioade de timp limitate, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere, precum şi circulaţia prin punctele de frontieră menţionate şi în zonele adiacente acestora.

În această perioadă, este posibil să se formeze coloane de autovehicule, în special de automarfare. Astfel, li se recomandă turiştilor români să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri li se recomandă să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare, inclusiv prin luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei bulgare şi prin asigurarea resurselor necesare de apă şi alimente persoanelor transportate.

MAE subliniază importanţa informării corecte a cetăţenilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi a achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina web a Agenţiei ‘Infrastructura Rutieră’ – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre R. Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei ‘Vămi’ din R. Bulgaria: www.customs.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă, de asemenea, consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

VIDEO. Parc în locul unei centrale termice în Mănăștur. Emil Boc: Zona a fost transformată în spațiu pentru relaxare și mișcare

Publicat

Parc în locul unei centrale termice în Mănăștur

Un parc a luat locul unei centrale termice în cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca. Zona este acum un loc unde mănășturenii, mici și mari, se bucură de relaxare și mișcare.

Proiectul realizat în cartierul Mănăștur de Primăria Cluj-Napoca a inclus demolarea centralei termice, care se afla între blocuri.

Parc în locul unei centrale termice în Mănăștur. Emil Boc: Zona a fost transformată în spațiu pentru relaxare și mișcare

„Clujul cartierelor: zona unei foste centrale termice de cartier din Mănăștur, transformată în spațiu verde, pentru relaxare și mișcare”, a transmis primarul Emil Boc pe pagina de Facebook, unde a postat și un clip video.

Pentru a realiza spațiul verde, Primăria Cluj-Napoca a demolat centrala termică, care se afla între blocuri, în zona strada Primăverii nr.4 – strada G. Alexandrescu nr. 2.

Parc de aproape 1.000 de metri pătrați

Pe lângă aparate de joacă pentru copii, aparate de fitness și alte dotări, au fost plantați acolo și 25 de noi arbori cu balot și a fost instalat un sistem de irigație.

Emil Boc a precizat că a fost instaalat covor cauciucat, astfel încât spațiul de 950 de metri pătrați să fie cât mai bine utilizat.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

2.500 de transplanturi renale realizate la Cluj, în 30 de ani. Bornă istorică pentru Institutul de Urologie și Transplant Renal

Publicat

De

2.500 de transplanturi renale realizate la ICUTR Cluj

Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca marchează o bornă extraordinară și, în același timp, foarte importantă. 2.500 de transplanturi renale au fost realizate cu succes de medicii clujeni.

Asta înseamnă tot atâtea vieți salvate de echipele ICUTR în 30 de ani, de când se fac operații de transplant de rinichi la Cluj-Napoca.

2.500 de transplanturi renale realizate la Cluj, în 30 de ani. Bornă istorică pentru Institutul de Urologie și Transplant Renal

E o zi de sărbătoare, cu multă bucurie, dar și emoție la ICUTR Cluj. Vineri, echipa institutului marchează un moment deosebit și anume realizarea cu succes a 2.500 de transplanturi renale.

„Este o bornă extraordinară ce marchează peste 30 de ani de devotament, inovație și îngrijire profundă.

În aceste decenii de activitate, Institutul nostru a devenit un etalon al excelenței medicale și umane. Fiecare dintre cele 2.500 de intervenții reprezintă o poveste de luptă, de curaj și de speranță.

Fiecare transplant înseamnă o nouă șansă la viață, o șansă pe care noi, ca echipă, ne-am asumat-o cu responsabilitate și dăruire”, a declarat conf. dr. Florin Elec, coordonatorul echipei de transplant ICUTR.

2.500 de vieți salvate

Acesta și-a exprimat și profunda recunoștință pentru familiile donatorilor care au făcut acest lucru posibil și a mulțumit și pacienților pentru că au avut încredere în echipa medicală de la Cluj.

O echipă care a reușit să finalizeze cu succes aceste transplanturi renale.

„2.500 de vieți salvate sunt rezultatul muncii noastre comune și al colaborării strânse dintre toți cei implicați”, a spus conf. dr. Florin Elec, care a mulțumit și echipei medicale.

Coordonatorul echipei de transplant a ICUTR spune că există și promisiunea unui viitor mai bun, făcând referire la construirea unui nou centru de transplant, multiorgan, la Cluj-Napoca.

„Astăzi sărbătorim nu doar realizările noastre, ci și speranța și promisiunea unui viitor în care fiecare persoană care are nevoie de un transplant renal să primească îngrijirea de cea mai înaltă calitate, să primească o șansă la o viață mai bună”, a mai spus conf. dr. Florin Elec.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mașină ARSĂ în totalitate la Cluj. A luat FOC pe centura Vâlcele Apahida

Publicat

De

Mașină arsă pe centura Vîlcele Apahida

O mașină a ars ca o torță pe centura Vâlcele Apahida. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă au fost deteriorate și două panouri fonice de pe marginea drumului.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

Mașină ARSĂ în totalitate la Cluj. A luat FOC pe centura Vâlcele Apahida

Apelul de urgență a venit în jurul orei 07:30, iar la fața locului s-a trimis o autospecială incendiilor, unde au găsit autoturismul arzând generalizat.

Ocupanții erau ieșiți din acesta.

Pompierii au lichidat imediat flăcările acționând cu două linii de furtun din direcții diferite. În urma incendiului s-au deteriorat și două panouri fonice amplasate pe marginea drumului.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar cercetările preliminare arată că incendiul a pornit cel mai probabil de la o defecțiune a instalației electrice a autoturismului.

Sursa foso și video: Info trafic Cluj Napoca, CERT Transilvania, ISU Cluj

 

Citește mai departe

EDUCATIE

FOTO. Val de premii ale elevilor clujeni la Olimpiada Națională de Coregrafie de la Cluj-Napoca

Publicat

coregrafie

Cei mai buni elevi care studiază discipline coregrafice în învățământul preuniversitar din România, au participat la Cluj-Napoca, în perioada 22 -25 aprilie, la Olimpiada Națională de Coregrafie.

La această olimpiadă, au participat 108 elevi, din opt orașe din România: București, Constanța, Iași, Timișoara, Bacău, Galați, Brăilași Cluj-Napoca.

Premii și mențiuni

coregrafie

Județul Cluj a fost reprezentat la disciplinele Dans Clasic și Dans Contemporan de 32 de elevi din clasele VII-XII, care au obținut 2 premii I, 5 premii II, 2 premii III și 7 mențiuni.

„Mă bucur că cei mai buni elevi de la clasele de coregrafie din țară au avut posibilitatea de a-și pune în valoare competențele și motivația de a face performanță, la această olimpiadă națională, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca.

Consider că desemnarea municipiului nostrum pentru desfășurarea acestei competiții a fost cea mai potrivită alegere, competitorii venind într-un oraș, în care se investește foarte mult în educație, care are universități de prestigiu și alte instituții de cultură unde pasiunea pentru artă ar putea să se concretizeze într-un parcurs academic și o carieră de success pe scenele instituțiilor de cultură clujene, de asemenea recunoscute pe plan intern și european.

Muncă și transpirație

Dansatorii știu de la vârste fragede că pentru atingerea performanței este nevoie de muncă multă și de transpirație, iar etica și disciplina din sala de dans își pun amprenta și asupra altor activități școlare, dansul oferind copiilor de toate vârstele oportunitatea de a-și dezvolta abilități utile, care să conducă la transformarea pasiunii în profesie.

De la stimularea dezvoltării creierului la îmbunătățirea abilităților cognitive, motorii și academice, precum și la promovarea dezvoltării emoționale și sociale, arta coregrafică reprezintă un stimul puternic în ceea ce privește formarea și dezvoltarea copiilor, implicând coordonarea mișcărilor, interpretarea muzicii, empatizarea si conectarea emoțională cu alți copii, dezvoltatarea expresivității și a creativității.

Juriu profesionist

De aceea, îi felicit pe toți elevii care au participat la această etapă națională, care le-a oferit ocazia de a evolua pe scenă, în fața unui juriu format din profesioniști, competiție din care cei care și-au gestionat mai bine emoțiile și interpretarea au câștigat premiile atribuite, conform regulamentului elaborat de Ministerul Educației”,a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Olimpiada Națională de Coregrafie a fost organizată de Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ,,Octavian Stroia” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie Gemina.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax