ACTUALITATE
Rectorul UBB Cluj, Daniel David, reales președinte al Asociației Psihologilor din România
Profesorul Daniel David, psiholog și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), a fost reales sâmbătă, 13 noiembrie 2021, pentru un nou mandat de patru ani ca președinte al Asociației Psihologilor din România.
Daniel David, specializat în științe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie), a fost inclus în 2019 și 2020 între cei mai citați 2% oameni de știință ai lumii în toate domeniile științei (analize SCOPUS efectuate de Stanford-Elsevier), incluzând domeniul Psihologie și Științe Cognitive (Psychology & Cognitive Sciences).
„Le mulțumesc colegilor mei psihologi pentru încredere și mă simt onorat să fiu reales ca președinte al Asociației Psihologilor din România (APR), organizația istorică a psihologilor din țară. Dacă în primul mandat ca președinte (2017-2021) am avut ca misiune restartarea APR și crearea de mecanisme funcționale pentru reconstrucție – aspecte care au dus la stabilizarea și consolidarea organizației -, noul mandat (2021-2025) va fi focalizat, alături de ceilalți colegi din structurile de conducere ale APR, pe utilizarea acestor mecanisme (și a altora deja planificate) pentru dezvoltarea organizației”, declară prof. univ. dr. Daniel David.
Asociaţia Psihologilor din România (APR) este cea mai veche şi cea mai complexă organizaţie profesională a psihologilor din România, având rolul de a stimula psihologia ca ştiinţă şi de a asigura legătura bidirecţională cu practica psihologică, în scopul evoluţiei ştiinţei psihologice şi profesiei de psiholog cu toate specializările sale”, informează UBB Cluj-Napoca.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






