EDUCATIE
Rectorul UBB Cluj, Daniel David, despre Inteligenţa artificială: Trebuie să o lăsăm să se dezvolte, dar cu condiţii
Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, psihologul Daniel David, a apreciat, la o conferinţă la Alba Iulia, că inteligenţa artificială trebuie lăsată să se dezvolte, cu condiţia să nu fie un risc pentru oameni şi, de asemenea, să nu creeze dezechilibre între oameni, scrie Agerpres.
„A apărut problema inteligenţei artificiale. (…). Inteligenţa artificială ne va depăşi în performanţă. Inevitabil. Ce înseamnă inteligenţa artificială? Înseamnă un sistem artificial care are răspunsuri nu doar similare omului, ci va avea răspunsuri mai bune decât omul.(…). Inteligenţa artificială este clar că o să ne depăşească, şi în capacitatea de memorie, de calcul. Este asta un pericol pentru noi? Depinde cum ne raportăm la inteligenţa artificială. Cineva spunea, l-aţi auzit pe Elon Musk, în mod naiv cerând stoparea cercetărilor o vreme în inteligenţa artificială până ne hotărâm şi ne dăm seama cam ce se va întâmpla. O mare greşeală”, a declarat Daniel David în conferinţa „Despre psihologia românilor în educaţie şi tehnologie”, susţinută duminică în cadrul Târgului de cArte Alba Transilvana.
David a opinat că nimeni nu poate opri cercetarea cu adevărat într-o tehnologie de interes.
„Dacă noi o oprim în universităţi şi în spaţiul public, ştiţi unde se va întâmpla? În zona neagră, ilegală şi în zona militară şi a serviciilor secrete. Şi sistemul civil va pierde controlul asupra acestui lucru. Noi trebuie să lăsăm inteligenţa artificială să se exprime aici, între noi, trebuie să o lăsăm şi să o susţinem să se dezvolte, dar, este drept, că trebuie să o constrângem cu două lucruri. Chiar săptămânile trecute, Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ a propus o platformă umanistă pentru orice dezvoltare tehnologică. Ce înseamnă o platformă umanistă în cadrul tehnologiei? Înseamnă că orice tehnologie trebuie în primul rând să fie constrânsă etic. Ce înseamnă o constrângere etică? Înseamnă mai multe lucruri. Să nu fie un risc pentru oameni şi, doi, să nu creeze dezechilibre între oameni”, a spus Daniel David.
În afară de componentă de etică, este necesară şi o componentă de acceptabilitate socială, a adăugat acesta.
„Adică, ştiinţele sociale trebuie să vină, să informeze oamenii despre ce impact poate să aibă această tehnologie. Şi omul să decidă liber dacă acceptă sau nu acceptă acea tehnologie. Când spun că acceptă, nu mă gândesc că tehnologia trebuie să se adapteze neapărat la noi. Unele tehnologii ne vor schimba total. (…). Unele tehnologii o să mă schimbe, dar această schimbare trebuie să se facă cu acordul meu, să-mi dau consimţământul pentru această schimbare”, a explicat rectorul.
El a punctat că dacă există în orice zonă de dezvoltare tehnologică cele două constrângeri, de etică şi de acceptabilitate socială, nu trebuie să ne temem de tehnologie, fiindcă aceasta o să ne facă viaţa mai uşoară.
„În legătură cu inteligenţa artificială, aţi văzut unele frici ale unor profesori. Eu am rămas mirat. Profesorii spuneau: trebuie interzisă în şcoli. Trebuie interzisă în universităţi. De ce? Fiindcă GPT ce face? Poate scrie lucrări foarte bune, de licenţă, de masterat, de doctorat. Poate scrie? Da. Şi poate scrie lucrări foarte bune. Şi ce o să facem? O să interzicem? Care e diferenţa între faptul că, de exemplu, un student trişează şi vine la mine cu o lucrare scrisă de ChatGPT sau o lucrare cumpărată de pe internet? Care-i diferenţa? Că nu-i niciuna. Problema nu este a sistemului de inteligenţă artificială, problema mea este a mea, ca profesor. Noi, ca profesori, trebuie să ne schimbăm sistemul de evaluare. Dacă eu sunt coordonatorul acelei lucrări, eu trebuie să văd creşterea lucrării în timp şi atunci îmi dau seama că acea lucrare a fost scrisă de cel pe care l-am coordonat”, a explicat Daniel David.
Rectorul a arătat că de fiecare dată când s -a întâmplat vreo revoluţie în evoluţia civilizaţiei noastre, vechile generaţii totdeauna au văzut lucrurile catastrofic.
„Ce facem cu tehnologia? Multă lume spune că tehnologia este un pericol şi trebuie să avem grijă cum tratăm tehnologia. Noi, în zona asta a ştiinţelor cognitive, a ştiinţelor psihologice, vedem lucrurile altfel şi considerăm că tehnologia în sine nu este bună sau rea. Tehnologia devine mai bună sau devine mai rea în funcţie de cum o folosim noi. Şi atunci depinde de noi să o folosim bine. Şi dacă o să o folosim bine, atunci tehnologia va aduce doar beneficii. (…). Să nu ne temem de ea, noi o transformăm într-una bună sau rea în funcţie de ce facem cu ea”, a conchis rectorul Daniel David.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
O locuitoare din comuna Florești a cerut ajutorul comunității de internauți și a postat o solicitare pe o rețea de socializare rugându-i pe cei care știu să îi recomande un avocat, specializat în divorț, cu partaj și copil minor, ”care să nu fie foarte religios”.
”Știu că sună ciudat, dar soțul meu a găsit o femeie care îl manipulează religios, el fiind deja într-o situație vulnerabilă din punct de vedere medical.
Deci am nevoie de cineva care să apere interesele copilului și ale mele, nu de cineva care să spună că îi înțelege pe cei doi și să le țină lor partea din cauza religiei”, a scris femeia.
Internauții au postat mai multe nume de avocați care ar putea să o ajute.
EDUCATIE
Daniel David: Organizarea de olimpiade pentru clasele I-IV stimulează prea devreme o industrie a meditațiilor
Ministrul Educației, Daniel David, a făcut câteva precizări cu privire la faptul că Ministerul Educației nu va organiza în 2025 olimpiade școlare pentru elevii din clasele I-IV.
În primul rând, spune ministrul clujean al Educației, acestea nu au fost organizate nici în anul 2024, doar că el și-a asumat mai ferm acest lucru.
Daniel David: În clasele I-IV se dezvoltă competențele cheie
Daniel David spune, într-un mesaj pe blogul personal, că și-a asumat această decizie, în primul rând pentru că în clasele I-IV important este să fie construite elementele de bază ale competențelor cheie.
“Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil. Dacă ratăm acest lucru, atunci celelalte dezvoltări care se bazează pe el au de suferit. Am văzut în unele testări recente că unele forme de analfabetism funcțional identificate în clasa a IX-a au cauze identificabile chiar din clasa a V-a”, spune Daniel David.
Nu trebuie să derutăm copiii
Daniel David spune, de asemenea, că participarea la olimpiade organizate de minister aduce o greutate mai mare concursurilor.
“Astfel, începe să stimuleze prea devreme o industrie a meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele (tot de bază), ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie. Este important să fim congruenți în politicile educaționale, pentru a nu deruta copiii și a nu avea politici cu efecte care se anulează reciproc.
Am înlocuit la nivelul învățământului primar evaluarea prin note cu evaluarea prin calificative tocmai în lumina lucrurilor descrise mai sus, pentru a nu produce prea devreme segregare între copii (și școli) și afectarea stimei de sine, important fiind aici să dezvoltăm nivelul elementar al tuturor competențelor cheie, în ritmul personal al fiecărui copil, nu să facem diferențieri prea fine (și adesea nerelevante) și prea devreme între copii. În același spirit, la aceste vârste se urmărește mai ales dezvoltarea cooperării și a lucrului în echipă, competiția, importantă și ea, trebuind însă gândită la acest nivel în acest context”, arată ministrul Educației.
El a mai precizat că astfel de olimpiade, organizate la nivel de minister la acest nivel educațional, nu reprezintă seturi generalizate de bune practici europene.
Focusul trebuie să fie pe dezvoltarea riguroasă a copiilor
Pentru a stimula competiția adecvată, spune Daniel David, ministerul nu interzice derularea unor concursuri locale, regionale sau naționale, asumate autonom și responsabil de școală, cu consultarea părinților și monitorizate de minister.
“Amintesc că avem deja evaluările obligatorii la clasa a II-a și a IV-a, pe care ar trebui să le folosim mult mai atent în procesul de învățare personalizată a elevului. Așadar, hai să ne focalizăm în clasele I-IV pe dezvoltarea riguroasă și în ritmul personal, la cât mai mulți copii, a tuturor aspectelor elementare necesare competențelor-cheie, fără să distorsionăm acest proces prea devreme prin focalizarea pe olimpiade organizate de minister, cu accente prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se alte (ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie), dar lăsând școlilor posibilitatea să facă comparații responsabile și voluntare prin concursuri locale, regionale, naționale ce pot intra într-un portofoliu educațional extins”, a mai punctat ministrul Educației.
EVENIMENT
Mircea Miclea: Sunt sătul de intelectualii militanți, de genul activiștilor de partid. E timpul să începem să gândim lucid
Mircea Miclea, psiholog, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, susține că este timpul ca intelectualii să înceapă să gândească lucid.
Lumea, a spus Mircea Miclea la podcastul Contraste de pe Cluj24, moderat de Florin Danciu, este tot mai incertă și mai plină de anxietate, acestea fiind momentele în care apare o susținere pentru soluții care dau sentimentul de control. De aceea e important să stăm și să judecăm lucrurile.
Mircea Miclea: Sunt sătul de intelectualii militanți
Lumea, spune Mircea Miclea, e tot mai nesigură, tot mai volatilă, și nu știe cum evoluează piețele și ce se întâmplă cu jobul peste o jumătate de an.
“Uitați-vă la ultimii cinci ani. Lucruri majore care s-au întâmplat nu au putut fi prezise, nu a putut fi prezisă pandemia. În 2019 nu știam că o să fie o mare pandemie care va schimba lumea. N-a fost prezis războiul din Ucraina, războiul din Israel, inteligența artificială, nimic din ceea ce esențial s-a întâmplat în ultimii cinci ani, nu a putut fi prezis.
Lumea, așadar, este tot mai plină de incertitudi, tot mai greu ne e să spunem cum va fi anul viitor. Iar atunci când crește incertitudinea, crește neliniștea socială, anxietatea socială, și atunci una dintre modalitățile de a reduce din neliniștea pe care o ai este aceea de a încerca să te focalizezi pe o zonă de control, pe o zonă în care poți controla mai mult. Hai să ne gândim, în timpul pandemiei, când anxietatea era maximă, ce au făcut toate statele din Europa? Nu s-au centrat pe granițele proprii? Nu au început să spună: ‘nu știm exact ce se întâmplă, dar iată regulile, iată granițele, să vedem cine intră, cine iese?’”, spune Mircea Miclea.
Astfel, a punctat acesta, când e un pericol și o incertitudine, reacția este de a te replia pe ceea ce poți controla, ca modalitate de a-ți reduce din anxietate.
E nevoie de think-tank-uri care să gândească lucid
Acesta a vorbit despre Donald Trump, care vrea să controleze măcar America, despre
ascensiunea dreptei în Franța, în Italia, Austria, Olanda, și poate chiar în România, dar spune că nu este neapărat vorba de autoritarism.
“Ce vedem? Haideți să judecăm, să nu devenim niște intelectuali militanți din stat, că sunt sătul de intelectuali militanți. Adesea văd în ei activiștii de partid de altă dată. Cred că ar fi cazul ca niște think-tank-uri europeane, de exemplu, să înceapă să gândească lucid, nu să facă pe activiștii de partid, a declarat psihologul Mircea Miclea.
Întregul interviu îl puteți urmări pe canalul de Youtube Cluj24.
Uncategorized
Accident în Feleacu. Femeie în vârstă, extrasă de pompieri dintr-o mașină. A fost dusă la spital
Un accident a avut loc, duminică, la Cluj, în Feleacu.
În accident au fost implicate două mașini, iar o femeie a fost rănită.
Accident în Feleacu. Femeie în vârstă, extrasă de pompieri dintr-o mașină. A fost dusă la spital
Potrivit reprezentanților ISU Cluj, o femeie de aproximativ 80 de ani nu a reușit să iasă afară dintr-un autoturism. Aceasta a fost extrasă de către pompieri în siguranță și predată echipajului SAJ.
Femeia a fist transportată la spital.
Foto: Arhivă