Connect with us

EVENIMENT

RCA pentru trotinete și biciclete electrice de anul viitor. Noi reguli de folosire a acestor vehicule. Zeci de accidente la Cluj

Publicat


electrică

Proiectul privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prin care se va introduce şi obligativitatea încheierii de poliţe RCA şi pentru trotinetele şi bicicletele electrice a fost adoptat vineri de Guvern.

Astfel, noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024 și vizează acoperirea despăgubirilor victimeor accidentelor de circulație.

RCA pentru trotinete și biciclete electrice de anul viitor. Noi reguli de folosire a acestor vehicule. Zeci de accidente la Cluj

Anual, la Cluj, au loc zeci de accidente doar cu trotinete electrice. În multe dintre ele sunt implicați copii.

Astfel, pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.

În cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va introduce şi se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii, referitoare la legislaţia rutieră.

Bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Mai mult, casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepţia trotinetelor închiriate.

Asigurare de răspundere civilă obligatorie

Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice vor trebui să aibă și asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor.

„Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulaţiei publicului.

Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piaţa din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligaţiei de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale, dar şi vătămări corporale. Unele dintre acestea sunt acţionate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare, iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noţiunii de <<vehicul>>, pentru care este impusă obligaţia de asigurare RCA în Uniunea Europeană şi România”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Ca urmare, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care până în prezent nu au fost supuse înmatriculării/înregistrării – trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate