Connect with us

ACTUALITATE

RĂZBOI în Ucraina. Au murit până acum între 2000 și 4000 de militari ruși

Publicat


razboi 2

Un oficial de rang înalt din Departamentul Apărării SUA a declarat marţi că în războiul din Ucraina şi-au pierdut viaţa până acum între 2.000 şi 4.000 de militari ruşi, informează AFP.

Audiat într-o comisie a Congresului Statelor Unite, general-locotenentul Scott Berrier, şeful Agenţiei de Informaţii pentru Apărare, a precizat că estimarea trebuie privită cu prudenţă, deoarece a fost făcută pe baza mai multor surse.

În 2 martie, Ministerul Apărării rus a comunicat un bilanţ de 498 de soldaţi ruşi ucişi în „operaţiunea specială” din Ucraina.

Directorul CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA), William Burns, a explicat în cadrul aceleiaşi audieri în Congres că invazia Rusiei în Ucraina este rezultatul unei „convingeri personale profunde” a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a nutrit mulţi ani „un amestec exploziv de nemulţumiri şi ambiţie”.

Burns a apreciat că este „probabil” ca liderul de la Kremlin să intensifice eforturile de război şi să încerce să zdrobească armata ucraineană, fără a ţine cont de pierderile civile.

Şeful CIA şi-a exprimat însă convingerea că ucrainenii vor continua să reziste „înverşunat şi eficient”.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate