Connect with us

EVENIMENT

Rareș Bogdan avertizează asupra dependenței UE de materiile critice: „Reparăm pagubele făcute de politicieni ignoranți”

Publicat


Rareș Bogdan, europarlamentar

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a criticat modul în care Uniunea Europeană a gestionat în ultimele decenii problema materiilor prime critice, subliniind că securitatea economică a celor peste 450 de milioane de cetățeni europeni a fost tratată superficial.

Bogdan a reamintit că încă din 2011 Parlamentul European avertiza asupra riscurilor generate de dependența de materiile critice provenite din state terțe, însă recomandările au rămas fără urmări concrete. „Povestea a început demult, dar n-a existat viziune”, a subliniat acesta.

China, de la avertisment la monopol

Europarlamentarul a evidențiat că deja în anii ’90 liderul Chinei, Deng Xiaoping, anticipa potențialul strategic al pământurilor rare. Declarația acestuia, „Orientul Mijlociu are petrolul, China are pământurile rare”, a reprezentat, în opinia lui Bogdan, începutul unei politici deliberate de transformare a unui avantaj economic într-o pârghie geopolitică.

Bogdan a amintit și rapoartele SUA din anul 2000, care avertizau asupra riscului de securitate generat de creșterea dependenței de China în această industrie, rapoarte pe care administrația americană de atunci le-ar fi ignorat.

„În 2000, rapoartele SUA arătau că dependența de China crește riscul de securitate. Avertisment ignorat de Clinton. În 2010, China a înjumătățit exportul către Japonia. Prețurile au explodat, Obama s-a speriat, dar era târziu: China controla 95% din producție”, a menționat Rareș Bogdan.

Critici la adresa politicilor europene

Rareș Bogdan a afirmat că Uniunea Europeană nu a oferit un răspuns adecvat acestei realități și a criticat în special unele măsuri din Green Deal, despre care spune că au pus presiune suplimentară pe industria europeană, deja dependentă de materiile critice provenite din China.

„Ignorăm prea des că UE-SUA luptă cu un binom pervers: China + Rusia. Democrație și libertate versus dictatură și sclavie”, a spus europarlamentarul, susținând că lipsa unei strategii coerente ne vulnerabilizează în fața actorilor geopolitici autoritari.

România și oportunitatea ratată a metalelor rare

În finalul intervenției, Bogdan a adus în discuție situația României, stat care deține resurse importante de metale rare, dar care – susține el – refuză de ani de zile să le exploateze.

„România mea are pământuri conținând metale rare dar culmea ironiei refuză de ani buni să le exploateze. De ce? De frică sau lipsă de viziune. Sau pentru că, poate, nu este lăsată”, a declarat acesta.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate