ACTUALITATE
Rareș Bogdan a anunțat nume grele care îl susțin pe Cîțu la șefia PNL. Boc a fost și el prezent
Europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, vineri, că Florin Cîțu este susținut de șefia PNL de mai mulți liberali, și că nu e vorba de criterii de vârstă.
„Acest clivaj pe care unii vor să-l creeze între tineri şi în vârstă nu poate fi considerat aşa. Am văzut atacurile. Domnul Lungu nu este un om la prima…, primarul din Suceava, domnul Flutur, la rândul său; domnul Ciucă, amiralul Chiţac. Deci, domnul Ciucă, ministrul Apărării, amiralul Chiţac, Victor Paul Dobre şi mulţi alţii nu sunt oameni foarte tineri sau la prima tinereţe. Sunt oameni maturi. (…) Important e cum se simt şi ce gândesc.
Această echipă din saptele lui Florin Cîţu este o echipă care îl are şi pe Ionel Bogdan, tânărul preşedinte al Consiliului Judeţean, şi pe Dinu Iancu Sălăjanu, vecinul dvoastră, preşedintele Consiliului Judeţean şi pe Lucian Bode, unul dintre cei mai buni miniştri. De asemenea, are şi oameni din Sibiu, pe Daniela Câmpean sau pe Raluca Turcanu. Dar are şi oameni din Constanţa, din Dobrogea, are oameni din sud, preşedintele organizaţiei, deputat de la Dolj, Fane Stoica, de la Gorj, Dan Vâlceanu, primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, excelentul nostru ministru al Energiei, Virgil Popescu, de la Mehedinţi, un alt oltean destoinic.
Avem oameni din Moldova, foarte, foarte buni, avem oameni din Dobrogea. Desigur, sunt mulţi şi din Ardeal. Avem din Bucureşti, trei organizaţii de sectoare din Bucureşti, în frunte cu Pavel Popescu, tânărul şi destoinicul nostru deputat, de la Sectorul 4, de la Sectorul 5, Cristian Băcanu, de la Sectorul 2, doamna Anisie…”, a spus Rareş Bogdan.
La conferința în care a făcut aceste declarații a fost prezent și Emil Boc, care a i-a spus lui Rareş Bogdan, în glumă, să nu dezvăluie toate numele susţinătorilor lui Florin Cîţu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






