ACTUALITATE
Rapid-„U” Cluj, reeditarea unui DUEL istoric
Etapa a 8-a a Superligii de fotbal este una intermediară. Aceasta prilejuiește reeditarea unui duel istoric din fotbalul românesc, vechi de 89 de ani, Rapid-„U” Cluj.
„U” este la cel de-al doilea meci cu Eugen Neagoe pe bancă, după remiza albă de la Voluntari, rezultat ce a rupt seria de patru înfrângeri consecutive.
Giuleștenii, în schimb, au avut un start de campionat în forță, cu cinci victorii și două înfrângeri, rezultate care îi poziționează pe locul al doilea în clasamentul la zi din Superligă. La ultimul meci pe teren propriu, echipa antrenată de Adrian Mutu a reușit să treacă cu 1-0 de UTA Arad prin golul marcat de Junior Morais. Antonio Sefer este cel mai bun marcator din lotul „alb-vișiniilor”, șeptarul punctând de trei ori până în prezent.
Bilanțul ultimelor 5 întâlniri
Ultimele cinci întâlniri oficiale dintre cele două echipe arată un bilanț echilibrat. În ultimul duel dintre ”U” și Rapid, disputat pe 19 noiembrie 2020, bucureștenii se impuneau cu 1-0. Pe 10 noiembrie 2019, cele două formații se întâlneau în „Regie”, meciul încheindu-se nedecis, 1-1. Pentru Rapid marca Cătălin Hlistei, actualul jucător al Universității, în timp ce pentru ”U” egala Goga.
Pe 4 aprilie 2015, cele două formații se întâlneau pe Cluj Arena în Liga 1. „Studenții” câștigau cu 1-0, prin golul marcat de Castillion.
În turul sezonului 2014/2015, echipa noastră ceda în Giulești cu 1-2. Poate cea mai plăcută amintire legate de duelul cu Rapid din istoria recentă vine de pe 20 mai 2013. ”U” câștiga atunci cu 4-1 în fața feroviarilor datorită dublei lui Janos Szekely și golurilor marcate de Bogdan Apostu și Apostol Muzac.
Primele dueluri dintre Rapid și „U”
Rapid și ”U” au în spate două istorii impresionante. Cele două formații s-au întâlnit pentru prima dată în campionatul național (Divizia A) în sezonul 1933-1934, împărțindu-și atunci victoriile. „Studenții” au câștigat acasă cu 2-1, în timp ce feroviarii au câștigat pe teren propriu cu 1-0. Meciul dintre Rapid și ”U” a devenit un duel istoric al fotbalului românesc.
Antrenorul Universității, Eugen Neagoe a prefațat partida din Giulești: „Atmosfera știm cu toții cum va fi. Rapid, la fel ca noi, are suporteri foarte mulți. Sunt convins că și noi vom avea mulți susținători mâine seară. Aș vrea ca jocul să fie în favoarea noastră, să conducem, să câștigăm acest joc, dar nu va fi deloc ușor, pentru că întâlnim echipa de pe primul loc. Va fi destul de dificil. Nicio echipă nu a câștigat în acest început de campionat în Giulești. Mi-aș dori să fim noi prima echipă care câștigă acolo.
„Vreau să avem o construcție foarte bună”
Rapid va pleca cu siguranță cu prima șansă dacă ne uităm pe clasament, dar nu știu dacă vor sta lucrurile așa în teren. Cred că va fi un echilibru, pentru că și noi avem în componența lotului jucători cu experiență și atunci cred că cei care vor fi mai inspirați vor avea câștig de cauză.
Din experiența mea de jucător și de antrenor, când am jucat pe stadioane cu suporteri foarte mulți, jucătorii fac un efort în plus, trec și peste oboseală și evoluția lor este foarte bună.
Vreau să avem o construcție foarte bună, elaborată, să pasăm și să ne creăm ocazii de poartă, așa cum am făcut și la Voluntari, dar din păcate nu am reușit să marcăm. Mâine seară mi-aș dori și sper să reușim să marcăm nu unul, chiar mai multe goluri. Doar așa putem câștiga jocul.
Nu vom juca doar faza de apărare. Vom încerca să atacăm și atunci când vom avea mingea vom merge peste cei de la Rapid.”, a declarat Eugen Neagoe.
Sursa: FC Universitatea Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Proca Cristian
august 30, 2022 la 7:02 pm
Neagoe,fi mai ponderat in declaratii ! Cu siguranta te vei apara tot meciul, nu te vei napusti asupra Rapidului ca s-ar putea sa ai efect de bumerang. Fi sincer si spune ca mergi sa scoti un egal,joci cu Rapid,nu cu voluntari sau chindia. Rapid va bate u cluj ,fara discutie.