ACTUALITATE
Provocările părinților în timpul stării de urgență
Una dintre primele măsuri pe care Guvernul le-a luat în vederea combaterii pandemiei cu COVID-19 a fost închiderea școlilor și grădinițelor. Decizia afectează și acum viața a milioane de părinți români. Ei au fost nevoiți să se adapteze pentru a nu-i lăsa pe copii nesupravegheați prea mult timp. Un studiu al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată efectele pe care deciziile guvernamentale le au asupra părinților.
Conform studiului IRES, cea mai mare parte dintre părinții participanți la studiu (66%) consideră că măsurile dispuse de guvern sunt bune. Totuși, când vine vorba de creșe și grădinițe, părinții (în proporție de 20%) cred că acestea ar fi trebuit deschise până la vacanța de vară. Un număr de 74% dintre părinți consideră că elevii claselor a XII-a și a VIII-a ar fi trebuit să se ducă la școală.
Referitor la grija copiilor, situația s-a schimbat în urma instituirii stării de urgență. Dacă înaintea pandemiei, 37% dintre părinții din cupluri aveau mai multă grijă de copii, acum 42% se concentrează mai mult pe asta. Și bunicii sunt acum mai implicați în grija copiilor. Față de 3%, înainte, acum 4% dintre părinți declară că mai multă grijă de copii au bunicii. De asemenea, 16% dintre părinți declară că își vor lăsa copiii în grija bunicilor în perioada de dinainte de vacanța de vară.
Viața de adult implică responsabilitatea unui serviciu. Cu toate acestea, 58% dintre părinți declară că, la ei în familie, unul dintre cei doi membri adulți nu lucrează în această perioadă, pe când 19% declară că cel puțin un părinte lucrează de acasă în mod obișnuit. 6% împart responsabilitatea lucrând în schimburi. Părinții care lucrează de acasă declară, în proporție de 60%, că sunt eficienți la serviciu și că nu au dificultăți în delimitarea orelor de serviciu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






