ADMINISTRAȚIE
Proprietarii Hotelului Belvedere se opun proiectului de modernizare a Cetățuii
Firma Unita Turism Holding SA, care deține hotelul Belvedere, a depus o plângere prealabilă la adresa Primăriei Cluj-Napoca, prin care contestă proiectul de modernizare a zonei istorice.
Reprezentanții companiei consideră că ar fi trebuit să existe deja o propunere de despăgubire pentru terenul care va fi utilizat de către municipalitate pentru amenajări și motivează că lucrările le vor răpi o parte din locurile de parcare, lucru care va duce la scăderea prestigiului unității de cazare și la incapacitatea desfășurării activității economice.
Juriștii Primăriei recomandă consilierilor locali să respingă această plângere pe motiv că pentru a-și mențile clasificarea de trei stele, Belvedere are nevoie de doar 16 locuri de parcare, disponibile deja în subsol. De altfel, Primăria intenționează să creeze 111 locuri de parcare pentru mașini pe străzile adiacente, plus 10 pentru autocare, de care se va folosi inclusiv hotelul.
Aici se va interveni pe o suprafață totală de 140.295 mp, din care 35.424 mp sunt în proprietate privată.
Conform devizului general întocmit de proiectant, valoarea investiției se ridică la 206 milioane de lei. Suma necesară exproprierilor a fost estimată la circa 41 milioane de lei.
Lucrările se vor întinde pe parcursul a doi ani.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






