Connect with us

EVENIMENT

Mii de locuitori din Cluj, lăsați fără gaz. Cine sunt cei afectați

Publicat


gaz bun

Locuitorii din comunele Feleacu și Gheorghieni, ambele situate în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca, se pregătesc pentru o întrerupere semnificativă a serviciului de distribuție a gazelor naturale.

Sistarea, programată pentru joi, 13 noiembrie, va dura nu mai puțin de cinci ore și este impusă de necesitatea efectuării unor lucrări de mentenanță și modernizare la rețeaua națională de transport.

Compania Delgaz Grid, responsabilă cu distribuția locală, a transmis un comunicat prin care a confirmat că decizia de sistare a fost luată la solicitarea Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor.

Întreruperea alimentării cu gaz este programată pentru ziua de joi, 13 noiembrie, și va acoperi intervalul orar de la 11:00 la 16:00.

„Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, a transmis Delgaz Grid.

În cazul în care se simte miros de gaz sau sunt observate defecțiuni la aparatele alimentate, locuitorii sunt rugați să sune de urgență la 0800.800.928 (apel gratuit) sau 0265.200.928 (apel taxabil).

„Regretăm disconfortul creat clienților afectați de lipsa alimentării cu gaze naturale și le mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții companiei.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate