Connect with us

CULTURA

Principele Nicolae, la Cluj: Deschideți-vă ochii! Atât, nu e greu. Nu ştiu dacă realizați cât de frumos este aici, în țara asta

Publicat


 Principele Nicolae, nepotul regelui Mihai I al României, a încântat vineri cu prezența sa zeci de elevi şi cadre didactice la Liceul Teoretic “Avram Iancu” din Cluj-Napoca cu ocazia prezentării cărții sale “Bunicul meu, Regele Mihai”.

Evenimentul a fost deschis de către clasa pregătitoare şi două cadre didactice cu un scurt moment artistic, însoțit de proiectarea unor imagini despre monarhia din perioada 1866-1947, dar și de studierea unor tablouri cu familia regală şi cărți potrivite acelei perioade.

Principele a reușit să aducă România într-o lumină bună prin discursul  rostit în fața audienței.

“Deschideți-vă ochii! Atât, nu e greu. Nu ştiu dacă voi realizați cât de frumos este aici, în țara asta. Multe lucruri frumoase există. Ok, poate cu oamenii e dificil din când în când, cu politica e dificil din când în când, sunt de acord, dar nu există o țară perfectată, ăsta e secretul de fapt. (…) Faptul că țara asta are absolut tot. Nu trebuie pașaport pentru nimica. Dacă avem un administrator bun, avem toată mâncarea pe care trebuie să o avem. Numai să deschidem ochii şi să nu uităm ce e frumos”, a declarat acesta.

Totodată, evoluția tehnologiei din ziua de azi este văzută ca un lucru toxic de către nepotul fostului suveran al României.

“Un smartphone e cel mai toxic lucru din ultimii 100 şi ceva de ani. Mai toxic decât pandemia poate dacă vorbim pe termen lung. Nu mai știm să comunicăm”, a precizat principele Nicolae.

Pledoarie pentru monarhie

Acesta a făcut referiri și la monarhie și a spus că poate ar fi adus mai mult echilibru în societatea românească.

“Nu pot să zic că forma de monarhie, dacă ar fi revenit Regele Mihai după ‘89 la tron, nu pot să zic că monarhia şi Constituția ar fi fost fix la fel cum a fost în ‘47. Şi monarhia s-a organizat, nu neapărat totul în bine cred.

Sunt mai multe feluri, dar cu siguranță ar fi fost mult mai echilibrat în viață, în societate. Politicienii sigur ar fi fost mai cuminți să zic aşa, nivelul de trai mai bun, infrastructură mult mai dezvoltată, sistem de sănătate, de educație îmbunătățită.

Pe plan extern, sigur am fi avut o poziție mai puternica, mai solidă, am fi fost o țară mai respectată poate. Un rege e deasupra a tot ce înseamnă politică, dar are aceasta colaborare cu guvernul, cu miniștrii”, a afirmat invitatul.

Regele Mihai, monitorizat de Securitate

O schimbare bruscă de la politică la amintiri din copilărie a făcut-o principele Nicolae după ce şi-a amintit faptul că Regele Mihai era monitorizat de securiști.

“Nu a avut cum să facă mai mult. Sunt situații în care a fost mai ales monitorizat de securitate. Şi aici am o mică poveste. Bunică-mea m-a învățat cum să joc golf. Am avut o grădină generoasă.

Şi la început nu pot să zic că am fost un profesionist, dar m-am străduit să fiu cât mai bun. Nu știu dacă ați încercat, dar mingea când zboară e ca o banană. Când merge drept înainte, când merge în stânga, în dreapta. Am avut noroc că niciodată n-am lovit casa bunicilor mei, dar altfel mingea mergea peste gard şi auzeam din când în când cum mingea a lovit casa acolo şi cred că de câteva ori am şi spart un geam.

De fiecare dată am aruncat crosa de golf şi am fugit să mă ascund. (…) Şi m-am simțit aşa de rău. Vinovat. Dar nu am avut curajul să merg acolo să îmi cer scuze. (…) Dar oricum după câțiva ani am început să mă simt mult mai bine că am aflat că acea casă pe care am lovit-o de fiecare dată a fost casa Securității”, a adăugat acesta.

Finalul evenimentului a fost unul interactiv, principele Nicolae intrând în dialog cu elevii și întrebându-i dacă, după absolvirea liceului, vor să plece din țară sau nu.

”Niciunde nu e mai bine ca acasă, Mi-a fost dor de România”, a conchis nepotul regelui Mihai.

Andreea Naghi




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate