Primul institut de speologie din lume a fost la Cluj. Emil Racoviţă, creatorul biospeologiei, 155 de ani

Acum 155 de ani se năştea un personaj, Emil Racoviţă, de care clujenii pot fi foarte mândri, fiindcă aici, la Cluj, în aprilie 1920, el a înfiinţat, la Cluj, împreună cu zoologul francez Rene Jeannel, primul institut de speologie din lume. În plus, este considerat fondatorul biospeologiei. Şi a făcut să se audă de România în toată lumea. De asemenea, ca o curiozitate, Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică păstrată până astăzi. Fotografia a fost realizată de francezul Louis Marie Auguste Boutan.

Primul explorator român în Antarctica şi printre primii biologi ai lumii

Emil Racoviţă a fost primul explorator român în Antarctica şi unul dintre primii biologi din lume care s-a ocupat de etiologia animală. La Cluj, în aprilie 1920, a înfiinţat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume.

Semnătura lui Emil Racoviţă pe o carte care i-a aparţinut (arhiva Cluj24)

Celebrul biolog s-a născut la 15 noiembrie 1868, la Iaşi. Părinţii săi erau oameni înstăriţi şi cărturari de seamă din Iaşi. Mama, Eufrosina, născută Stamatopol (1845-1907), avea legături directe cu „Junimea”. Tatăl, Gheorghe („Gheorghieş”) Racoviţă (1839-1913), avea o moşie cu conac şi parc, la Şorăneşti (Vaslui). Studiase dreptul şi lucrase un timp în magistratură, apoi a practicat avocatura în Iaşi, fiind ales în trei rânduri deputat.

Se pare că Gheorghieş Racoviţă l-a cunoscut pe marele povestitor Ion Creangă la şedinţele „Junimii” şi, astfel, Emil Racoviţă a fost încredinţat pentru studiile primare institutorului Ion Creangă. De la şcoala lui Creangă, a trecut la Liceul Naţional, iar din clasa a doua, la Institutele Unite – liceu din al cărui corp didactic făceau parte nume respectabile în istoria culturii noastre: Poni, Cobălcescu, Climescu, Ţoni, Lambrior, Caraiani, Vizanti etc., potrivit lucrării „Emil Racoviţă. Opere alese” (Editura Academiei, 1964). Emil Racoviţă a luat examenul de Bacalaureat în 1880.

Având o solidă pregătire teoretică, fiind adept al doctrinei evoluţioniste, cu convingeri progresiste, Racoviţă a plecat la Paris. Contrar dorinţelor sale, a ascultat sfatul tatălui său şi a urmat cursurile Facultăţii de Drept, luându-şi licenţa după trei ani. În 1889, şi-a început studiile la Facultatea de Ştiinţe Naturale, unde şi-a găsit, în sfârşit, plăcerea de a învăţa, impresionându-şi profesorii şi colegii. Dar factorul hotărâtor în specializarea şi formarea sa ştiinţifică a fost integrarea sa, încă din primul an de student naturalist, în Şcoala zoologică de la Sorbona, creată de profesorul H. F. Lacaze-Duthiers (1821-1901), pe care o conducea în colaborare cu conferenţiarul său, G. Pruvot (1852-1924). Racoviţă s-a bucurat de la început de prietenia conferenţiarului G. Pruvot, care a pus la dispoziţia elevului, apoi a colegului său, întreaga sa erudiţie şi metodă de lucru.

În 1891, Racoviţă şi-a luat licenţa în ştiinţe naturale şi în acea perioadă au început să-i fie publicate lucrările. Tot din acelaşi an a început să lucreze la Staţiunea de cercetări Banyuls-sur-Mer. Din 1893, a început, împreună cu Pruvot, campania de explorări oceanografice, an în care a devenit şi membru al Societăţii de Zoologie din Franţa. În 1896, a susţinut doctoratul cu o teză de histologie şi anatomie comparată („Lobul cefalic şi encefalul anelidelor polichete”), care i-a adus popularitate şi apreciere în întreaga lume.

O cercetare ştiinţifică a regiunilor polare sudice a fost plănuită şi organizată de belgieni. În primăvara anului 1897, pregătirile erau terminate. Comandantul şi-a ales cu grijă personalul de bord, dar şi echipa ştiinţifică. Recrutarea naturalistului necesar, mărturisea medicul expediţiei, doctorul Cook în cartea sa „Belgica”,  „… s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari greutăţi. În Belgia şi Franţa s-a căutat în zadar şi-n cele din urmă dl. Racoviţă a fost găsit în România.”

La 16 august 1897, vasul „Belgica” pleca la drum din Anvers. Expediţia a fost cea mai eroică şi mai primejdioasă dintre campaniile de explorări la care a participat Racoviţă, ocazie cu care a avut posibilitatea să studieze viaţa focilor, a balenelor şi a pinguinilor. A inclus aceste informaţii în lucrarea „La vie des animaux et des plantes dans l’Antarctique” (1900).

În 1901, a fost numit director al Staţiunii Banylus-sur-Mer şi conducător al revistei „Archives de zoologie expérimentale et générale”. Şi-a continuat expediţiile, în cadrul cărora a studiat o serie de animale, descoperind noi specii. Astfel, între 1901 şi 1904, a cercetat coasta catalană a Mării Mediterane şi malurile insulelor Baleare, iar până în 1914, a explorat numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia, făcând însemnate cercetări asupra izopodelor terestre şi cavernicorne.

Invitat la Cluj de Consiliul Dirigent al Transilvaniei

Consiliul Dirigent al Transilvaniei l-a invitat, în 1919, să ocupe Catedra de Biologie a Universităţii „Daciei Superioare” din Cluj, unde, în aprilie 1920, a înfiinţat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume, potrivit ”Dicţionarului Membrilor Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003). După anul 1920, a făcut cercetări în peşteri din străinătate şi din ţară (peste 1.400 de peşteri), reuşind să extragă circa 150.000 de exemplare micologice, ceea ce a stat la baza unei noi ştiinţe – biospeologia („Problemele biospeologiei” – 1905; „Essai sur les problemes biospéologiques” – 1907; „Speologia. Evoluţia şi problemele ei” – 1929).

A fost membru corespondent (din 11 apr. 1905), apoi titular (din 2 iun. 1920) şi preşedinte (12 iun. 1926-1 iun. 1929) al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei de medicină din Paris (1944), membru în Comitetul de perfecţionare al Institutului de oceanografie din Paris (1946), iar la 7 iunie 1947 a fost ales membru asociat al Academiei belgiene, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la expediţia antarctică „Belgica”.

În prima fotografie subacvatică din lume

Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peștera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascinează și renunță la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane; la intrarea în oraș există o statuie a lui Emil Racoviță. În timpul expediției din Antarctica, Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor, şi a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc. Ca fapt divers, Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică ce s-a păstrat până astăzi, realizată de fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan.

Savantul român a revenit la Cluj în iunie 1945. Deşi foarte activ, declinul său fizic se instalase şi semnele oboselii se înmulţeau, dar a continuat să lucreze la Institutul de Speologie, zilnic. A murit la 19 noiembrie 1947. Emil Racoviţă a fost înmormântat, la 21 noiembrie 1947, în cimitirul Clujului, în cadrul unor funeralii naţionale, potrivit sursei citate.

Emil Racoviţă a fost şi rămâne pentru posteritate un neobosit cercetător, creatorul biospeologiei, pe care a definit-o „ştiinţa formelor de viaţă din mediul subteran”.