CULTURA
Primul album al lui Bob Dylan de 8 ani încoace: „Rough And Rowdy Ways”
Vedeta rock-blues Bob Dylan a anunțat că va lansa un nou album în data de 19 iunie. Acesta se numește „Rough And Rowdy Ways” și va cuprinde melodii originale compuse în ultimii 8 ani. Anunțul a fost însoțit de piesa „False Prophet”.
Noua melodie face parte dintr-un trio de single-uri pe care artistul le-a lansat pentru promovarea albumului. Celelalte două sunt „Murder Most Foul” şi „I Contain Multitudes”.
„Rough and Rowdy Ways” va fi al 39-lea album de studio pe care compozitorul îl lansează.
Artistul a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1982, iar în anul 2016 a câștigat premiul Nobel pentru literatură. Acesta a creat ,,noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, se arată în motivația comitetului.
Ștefan Chețan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






