Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Primăria Turda demontează informațiile despre preluarea Salinei: De la sechestru suspendat la preluarea controlului e cale lungă

Publicat


salina

Primăria Municipiului Turda reacționează ferm după apariția unor informații în presă conform cărora omul de afaceri Horea Vușcan ar fi „foarte aproape de a prelua controlul asupra Salinei Turda SA”, în urma unei executări silite pentru o datorie de peste 9 milioane de lei.

Într-un amplu drept la replică transmis ziarului Libertatea, administrația locală acuză o prezentare incompletă a situației juridice și susține că executarea silită este suspendată, titlul executoriu este contestat, iar legalitatea cesiunilor de creanță este încă în litigiu, inclusiv pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Disputa dintre Primăria Turda și Horea Vușcan

Vineri, cazul Salinei Turda a devenit subiect național, după ce Libertatea a publicat un material în care relata că Horea Vușcan, cunoscut pentru câștigurile din tranzacții cu criptomonede, ar fi pus sechestru pe acțiunile societății Salina Turda SA, unic acționar fiind municipiul.

Vușcan revendică peste 9 milioane de lei, sumă provenită dintr-o cesiune de creanță preluată de la Societatea de Transport Public Alba Iulia. Executorul judecătoresc a instituit sechestru pe acțiunile municipiului, însă Primăria Turda a obținut suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Totodată, legalitatea cesiunilor de creanță este contestată, iar la dosar există proceduri pe rol la Tribunalul Specializat Cluj și un recurs pe rolul ÎCCJ privind nulitatea acestor cesiuni.

Primăria respinge ferm scenariul preluării Salinei Turda

Administrația locală susține că articolul din Libertatea, pe care îl atribuie explicit ca sursă, nu surprinde situația juridică reală și induce ideea falsă că Salina ar putea trece în mâini private.

În dreptul la replică se subliniază că Salina Turda SA este o societate de tip închis, cu capital integral de stat, Municipiul Turda fiind unicul acționar, iar dreptul de proprietate asupra salinei aparține exclusiv orașului. Acest statut nu poate fi modificat prin executare silită și niciun creditor nu poate dobândi controlul asupra obiectivului prin simpla instituire a unui sechestru.

„În contextul unor informații apărute în presa locală și națională, privind sechestrul instituit asupra acțiunilor deținute de Municipiul Turda la societatea Salina Turda S.A., considerăm necesar să oferim publicului câteva clarificări esențiale. Articolul publicat nu surprinde integral situația juridică și poate crea impresia eronată că dreptul pretins de dl. Vușcan Horea Tudor ar fi unul absolut sau că acesta ar fi <<foarte aproape de a prelua controlul asupra societății care administrează Salina Turda>>, când în realitate situația este diferită.

Statutul juridic al Salinei nu poate fi schimbat prin executare silită

Pentru început, este important de precizat că Salina Turda S.A. administrează obiectivele prevăzute în Contractul de administrare nr. 19677/27.09.2017 – respectiv Salina Turda. Societatea este de tip închis, cu capital integral al statului, având ca unic acționar Municipiul Turda, iar dreptul de proprietate asupra salinei aparține exclusiv municipiului. Acest statut nu poate fi schimbat prin executare silită a imobilului sau a acțiunilor pe care municipiul le deține la societatea care administrează obiectivul.

Titlul executoriu nu este definitiv, iar legalitatea lui este contestată

În ceea ce privește suma pe care domnul Vușcan pretinde că o are de recuperat de la Municipiul Turda, aceasta își are originea într-o serie de cesiuni de creanță succesive încheiate între S.T.P. S.A. și persoanele fizice Horea Tudor Vușcan și Vușcan Coriolan Tiberiu. Titlul executoriu este format și din Ordonanța de plată nr. 698/2021, pronunțată în dosarul nr. 3960/117/2020. Împotriva acestei ordonanțe, Municipiul Turda a formulat acțiune în anulare în dosarul nr. 652/1285/2021. La rândul său, chiar și S.T.P. S.A., cedentul creanței, a formulat o acțiune similară în dosarul nr. 646/1285/2021. Cele două cauze au fost conexate și se află și în prezent pe rolul Tribunalului Specializat Cluj.

Prin urmare, un aspect foarte important de menționat este faptul că titlul executoriu aflat la baza executării nu este definitiv, iar legalitatea lui este contestată atât de Municipiul Turda, cât și de societatea de la care dl. Vușcan pretinde că a dobândit dreptul de creanță.

Există un dosar pe rolul ÎCCJ privind nulitatea cesiunilor de creanță

Mai mult decât atât, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție este înregistrat dosarul nr. 674/111/2022 (recurs), care vizează chiar nulitatea cesiunilor de creanță prin care dl. Vușcan și-ar fi dobândit calitatea de creditor. Prima instanță, Tribunalul Oradea, a admis în parte cererea Municipiului Turda și a constatat nulitatea mai multor acte de cesiune. Apelul formulat ulterior a fost admis de Curtea de Apel Oradea, însă Înalta Curte a desființat această soluție și a dispus rejudecarea cauzei.

Până la acest moment, hotărârea ICCJ nu a fost redactată, însă este clar că legalitatea cesiunilor este încă în discuție – nulitatea acestora fiind constatată de prima instanță.

Executarea silită este suspendată. Sechestrul nu produce niciun efect

Cu toate acestea, dl. Vușcan a obținut încuviințarea executării silite în baza Ordonanței de plată nr. 698/2021, iar Municipiul Turda a formulat contestație la executare în dosarul nr. 761/328/2022, aflat acum în apel la Curtea de Apel Cluj. Instanța a suspendat judecata acestei căi de atac tocmai pentru că soluționarea motivelor depinde de rezultatele dosarelor conexate care privesc anularea titlului executoriu.

În aceste condiții, executarea silită declanșată de dl. Vușcan se sprijină pe un titlu nedefinitiv, contestat prin acțiuni în anulare și având la bază cesiuni de creanță a căror valabilitate este, de asemenea, contestată în fața instanțelor, realitate juridică ignorată în articolele de presă care au justificat formularea unor clarificări din partea Municipiului Turda.

Afirmarea că ar fi aproape să preia controlul este nefundamentată

Cu privire la sechestrul instituit asupra celor 10.750 de acțiuni deținute de Municipiul Turda la Salina Turda S.A., precizăm că împotriva acestei măsuri a fost formulată contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite. A sugera că dl. Vușcan ar fi „foarte aproape de a prelua controlul” asupra Salina Turda S.A. nu are legătură cu realitatea juridică.

În prezent, executarea silită este suspendată prin hotărârea Tribunalului Cluj, ceea ce înseamnă că procedura este suspendată, iar sechestrul nu produce niciun efect, sens în care acțiunile nu pot fi scoase la licitație, nu pot fi transferate, ci acestea rămân integral în patrimoniul Municipiului Turda.

Mai mult decât atât, un sechestru pe acțiuni nu transformă pe nimeni în acționar și nu oferă niciun drept de vot sau de control asupra societății.

Salina nu poate trece în proprietate privată prin executare silită

Este necesar, de asemenea, să subliniem un aspect esențial: sechestrul instituit vizează acțiunile deținute de Municipiul Turda la Salina Turda S.A., nu societatea în sine și nici bunurile publice administrate de aceasta. Chiar și în ipoteza pur teoretică în care contestația la executare ar fi respinsă, acțiunile nu trec automat în proprietatea creditorului, ci pot fi valorificate exclusiv prin licitație publică, cu respectarea strictă a dispozițiilor legale.

Dreptul de proprietate asupra Salinei Turda – obiectivul rămâne în orice situație la Municipiul Turda, iar dreptul de administrare rămâne al societății Salina Turda S.A., nu poate fi transferat acționarului acesteia.

Acțiunile Primăriei sunt legale, nu abuzive

În ceea ce privește acuzațiile de abuz de drept procesual, acestea s-au dovedit a fi neîntemeiate. Demersurile Municipiului Turda au fost efectuate strict în limitele legii, bazându-se pe căi procedurale prevăzute de legislație și justificate de necesitatea protejării patrimoniului public și a interesului comunității.

A accesa instanțele și a folosi mijloacele legale la dispoziție pentru a contesta actele de executare silită pe care subscrisa le consideră nelegale nu reprezintă un abuz, ci exercitarea unui drept garantat de lege.

Salina Turda aparține comunității

Municipiul Turda nu refuză să-și îndeplinească obligațiile, din contră, urmărește stabilirea adevărului juridic, clarificarea existenței sau inexistenței creanței pretinse și apărarea unui bun strategic al municipiului, care are o importanță economică, culturală și identitară majoră.

Salina Turda aparține comunității, iar transferul ei – direct sau indirect – către o entitate privată nu poate avea loc decât în condițiile legii și în urma unor proceduri judiciare definitive, care nu au fost îndeplinite în cauză.

Mesaj pentru comunitate

În final, dorim să transmitem comunității că Municipiul Turda va continua să utilizeze toate mijloacele legale pentru a proteja Salina Turda și patrimoniul public al orașului. Nu vom accepta presiuni din partea niciunei persoane și nu vom permite ca informații incomplete sau interpretări eronate să inducă teamă sau confuzie în rândul cetățenilor, motiv pentru care am apreciat necesar să vă oferim aceste clarificări cu privire la informațiile apărute în spațiul public”, transmit reprezentanții primăriei.

Salina Turda, una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din România

Salina Turda rămâne unul dintre cele mai valoroase și spectaculoase obiective turistice ale României, cu o istorie ce coboară până în epoca romană și cu o modernizare amplă realizată între 2008 și 2010 prin fonduri europene.

Complexul subteran, considerat printre cele mai impresionante saline din lume, oferă atracții precum roata panoramică, lacul subteran cu bărci, zone de agrement, minigolf, bowling și acces în marile camere Rudolf, Terezia și Ghizela.

În 2024, municipalitatea a anunțat și un ambițios proiect de extindere prin deschiderea minei Iosif, o investiție de 25 de milioane de euro care ar putea chiar dubla numărul anual de vizitatori.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate