ADMINISTRAȚIE
Primăria Cluj-Napoca: Ultimele zile pentru plata impozitelor locale cu reducere de 10%
Primăria Cluj-Napoca anunță că locuitorii municipiu au posibilitatea de a-și achita impozitul integral până pe anul 2024 până în 1 aprilie, inclusiv, pentru a putea beneficia de bonificația de 10% din acesta. Prin urmare, Primăria Cluj-Napoca le recomandă cetățenilor să nu se înghesuie inutil la ghișeele instituției și să utilizeze variantele online puse la dispoziției.
ATENȚIE, clujeni. Ultimele zile pentru plata impozitelor locale cu bonificație
- online, cu autentificare, pe site-ul www.e-primariaclujnapoca.ro(prin e-cont)
• online, pe site-ul www.ghiseul.ro, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Spre deosebire de persoanele fizice, reprezentanții persoanelor juridice pot achita taxele și impozitele locale doar după autentificarea în contul de utilizator, atât pe ghiseul.ro, cât și pe www.primariaclujnapoca.ro.
Luni, ultima zi de plată
Luni, 1 aprilie 2024 este ultima zi în care clujenii își mai pot plăti impozitele locale pentru anul în curs și pot beneficia de bonificatia de 10% din valoarea acestora.
Clujenii au obligaţia, în conformitate cu Legea Codului Fiscal, ca până la sfârşitul lunii martie să-şi achite jumătate din impozitul pe anul în curs, iar cealaltă jumătate până la sfârşitul lunii septembrie.
Din cauză că 31 martie 2024, termenul scadent, cade în zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare a lunii următoare (potrivit art. 75 din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 181 din Codul procedură civilă).
Până în prezent, 66% dintre clujeni (persoane fizice) și 50% dintre firmele din oraș au achitat integral impozitele de la începutul anului și până la această dată.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






