Editorial Opinii
Președintele Statelor Unite: istoria din spatele istoriei
Alergerile prezidențiale: politică, pasiune, preziceri, pariuri
În Statele Unite ale Americii se desfășoara competiția pentru alegerea președintelui. Actualul președinte, republicanul Donald Trump și democratul John Biden, vicepreședinte în timpul lui Barack Obama, își dispută fotoliul de la Casa Albă. Nu știm confortabilitatea acestui fotoliu, dar presupunem că responsabilitatea și importanța titularului său sunt greu de explicat și comensurat.
Până la finalizarea scrutinului și instalarea sau reinstalarea președintelui, americanii, exotici și pragmatici în același timp, s-au lansat, cu pasiune în preziceri și în pariuri. Cei patru P de la Președinte, Pasiune, Preziceri și Pariuri prezidează, deocamdată, viața cotidiană americană. Dincolo de această sarabandă sunt oamenii, din America și din întreaga Lume, pentru că a fi președintele unei țări ca SUA, nu este o realitate și o formulă derizorie și insignifiantă.
Dimpotrivă, de la Declarația din 4 iulie 1776 când la Philadelphia s-a proclamat independența SUA și apoi de la Constituția din 1787, rolul și importanța instituției prezidențiale s-a organizat în spiritul marilor principii democratice, asigurând împreună cu Congresul (format din Senat și Camera Reprezentanților) și Camera Supremă de justiție funcționalitatea echilibrară a societății americane. Principiul separării puterilor în stat, formulat de John Locke și de mari gânditori iluminiști francezi, își găsea pentru prima dată în istorie aplicabilitate socio-politică, chiar dacă în Anglia, prin revoluția glorioasă (1688), se prefigurase statornicirea instituțională a supremației puterii legislative față de puterea executivă.
De atunci până astăzi istoria democrației americane își urmează cursul, iar președintele SUA face parte din această istorie. Este realitatea politică la care nu s-a renuțat și nu se poate renunța. Așa cum americanii nu pot să conceapă viața fără răsăritul și apusul soarelui, așa și președintele lor trebuie să existe ca un bun național, chiar dacă persoana sa este acceptată sau dezavuată prin discurs, reuniuni publice, convenții politice, adunări populare și acțiune electorală.
Drumul spre opțiunea prezidențială
În timpul războiului nord-american (1775-1783) George Washington, Thomas Jefferosn, Banjamin Franklin, John Adams, Thomas Paine, Roger Sherman și Robert R. Livingstone au fost preocupați și, parțial, au și reușit să-și argumenteze acțiunea, în fapt rebeliunea care s-a transformat treptat în revoluție, pentru separarea de coroana britanică. O comisie din care făceau aceștia parte, mai puțin George Washington, a elaborat Declarația de independeță care a fost aprobată de Congresul continental întrunit la 4 iulie 1776. Înainte de aceasta coloniile au încercat o reglementare pașnică cu metropola, îndeosebi în domeniul fiscal.
Jame Otis, avocat și om politic din Boston a lansat faimoasa lozincă: „impunerea de impozite fără reprezentare este tiranie”. Prin aceasta s-a contestat dreptul Parlamentului de la Londra de-a impune legi care vizau viața coloniștilor, în condițiile în care aceștia nu erau reprezentați în sistemul legislativ britanic. Inițial nu s-a dorit o separare, ci mai mult o reglementare fiscală lesnicioasă și o autonomie lărgită.
Declarații, manifeste și pamflete, cum au fost cele semnate de Thomas Paine, au pregătit opinia publică nord-americană și internațională, iar atitudinea ireconciliabilă a Londrei a dus la Partida de ceai de la Boston (16 decembrie 1773) și apoi la acțiuni militare. Știm ce s-a întâmplat în final: proclamarea independenței și formarea Statele Unite ale Americii.
Încă de la început, ideea reprezentării democratice, prin instituții și organisme legitime, a fost formulată de Benjamin Franklin și susținută de „părinții fondatori”. S-a discutat și argumentat mai multe formule de guvernare, de la monarhie constituțională la republică parlamentară sau prezidențială.
Modele nu prea erau la acea vreme. Marea Britanie era, după revoluția de la 1642-1649 și revoluția glorioasă din 1688, o monarhie constituțională, iar republicanismul era mai mult o atitudine decât o opțiune politică. Ideea republicană își avea obârșia în realitățile din Grecia și Roma antică, în sistemul orașelor state italiene din evul mediu, în demersul polonez de 1569 și în republica Provinciilor Unite (Olanda), prima republică premodernă din lume, proclamată la 1581. Și Anglia fusese pentru scurtă vreme (1649-1660) republică (singura perioadă din istoria sa), dar protectoratul lui Oliver Cromwell nu reprezenta forma democratică dorită.
Ideile iluminismului politic și experiențele istorice i-au condus pe reprezentanții coloniilor spre federalism, în care prin sistemul separării puterilor în stat executivă, legislativă și juridică acestea să se controleze și să se completeze reciproc, în consonanță cu principiile lui Montesquieu. Nu se dorea o republică parlamentară, dar nici una cromweliană (deși metodele lui Cromwell în organizarea militară au fost preluate, parțial, și de George Washington), ci una prezidențială puternică și reprezentativă pentru noua națiune care se constituia în spațiul nord-american.
Pentru echilibru se propunea o instituție prezidențială, reprezentată de un președinte ales prin vot universal pentru o perioadă de patru ani. În Constituția SUA se precizează limitarea exercitării puterii la două mandate.
La început a fost o cutumă, după ce George Washington a refuzat al treilea mandat, dar mai târziu, după cei 12 ani petrecuți de Franklin Delano Roosevelt la Casa Albă, s-a considerat că situația a fost o excepție datorită Crizei economice (1929-1933) și celui de Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
În fapt, Roosevelt a obținut și al patrulea mandat, dar a trecut la cele veșnice la 12 aprilie 1945, fiind succedat de Harry S. Truman. A fost singurul președinte american care a avut acest parcurs. A fost o opțiune pragmatică din partea americanilor, într-o situație specială din istoria lor politică. În anii postbelici nu mai voiau să o repete!!! Teama de confiscarea puterii de către un președinte și de un grup din jurul acestuia era mare și în totală contradicție cu documentele fundamentale emanate din revoluția americană. Cel puțin așa se explica atitudinea post Roosvelt.
În realitate, îndelungata prezență a democraților la Casa Albă îi îngrijora pe republicani, dar și pe unii democrați. În consecință, prin al 22-lea Amendament, adoptat în 1951, s-a interzis constituțional candidatura pentru un al treilea mandat. De la cutumă s-a trecea la lege. Președintele SUA este în același timp șef al guvernului, al administrației și comandatul suprem al armatei. Congresul și Camera Supremă de justiție completează sistemul politic american. Este sistemul care există și funcționează, cu unele corecții din 1787 (anul adoptării Constituției) până astăzi!!! Un rol important în arhitectura politică și economică americană îl are și Federal Reserve System, (FED), în fapt banca centrală, apărută mult mai târziu în 1913.
Ce înseamnă să fii președintele SUA?
La această întrebare s-a răspuns și se mai răspunde mai mult sau mai puțin subiectiv sau obiectiv, emoțional sau rațional. Literatura istorică și social-politică pe această temă este uriașă. Interesul este lesne de înțeles: președintele SUA este persoana care se află în fruntea unei mari națiuni și a unui stat puternic. Chiar dacă este concurat și nu de puține ori de contestat/contrazis de liderii politici din propria țară sau din Lume, de concetățeni săi, președintele SUA rămâne PREȘEDINTE. O poziție nu totdeauna confortabilă și nici de invidiat.
În fapt, o poziție care trebuie să asigure leadershipul prezidențial pentru concetățenii săi prin abilități și mecanisme democratice și constituționale. O poziție prin care trebuie să se răspundă la multiple provocării ale trecutului, prezentului și viitorului american și mondial. O poziție pentru care se luptă, de la constituirea SUA până astăzi liderii politici democrați sau republicani.
De-a lungul timpului s-au înscris în această luptă și reprezentații altor partide și grupări politice, inclusiv socialiști și comuniști, dar societatea americană nu a subscris spre astfel de opțiuni. Pentru majoritatea americanilor piața, proprietatea și libertatea erau principii și realități infailibile și sacrosante, chiar dacă uneori, sau nu de puține ori establishment-ul american era și este mai puțin flexbil social, economic, financiar, politic și militar și mai mult acaparator, imaginativ și convingător prin (re)acțiune și presiune în funcționarea ordinii sociale.
De ce această luptă și acest interes? Istoria alegerilor prezidențiale americane ne oferă explicații multiforme. În primul rând, o națiune, un stat, indiferent de dimensiunea geografică, puterea economică, politică și militară nu poate funcționa fără mecanismele de exercitate a puterii. Americanii au înțeles acest deziderat de la început, de la momentul când au renunțat la suveranul britanic. Ei nu au dorit, precum vecinii lor, canadienii, sau alții din Commonwealth britanic, să aibă în fruntea statului un monarh londonez (chiar și formal) la mii de kilometri de țara lor.
În al doilea rând, în America „plăcerile egalității (subl.ns.) se simt în fiece clipă și sunt la îndemâna tuturor” (Alexis de Tocqueille). Prin aceste „plăceri ale egalității”, societatea americană și-a inventat și reinventat trăinicia, iar președintele a fost garantul acestora. Cel puțin „la vedere”, iar din patru în patru ani „la termen”.
În al treilea rând, puterea președintelui, deși dorită de el și de grupurile politice, economico-financiare, militare, de informații și securitate care-l susțin, îl propulsează, îl consiliază și-l sprijină în exercitarea puterii, se află într-o permanentă atenție, analiză și critică a societății civile și a forumului legislativ nord-american. Mai precis, într-un limbaj, colocvial: „Ești tu președinte, dar nu faci numai ce vrei tu”!!!
Și au fost președinți cărora li s-a (re)amintit, ori de câte a fost necesar, acest lucru.Toți președinții au avut relații mai mult sau mai puțin tensionate cu Congresul. Primul președinte care a fost într-un conflict deschis și ireconciliabil cu forumul legislativ a fost Andrew Johnson, urmașul lui Abraham Lincoln. Într-o perioadă marcată de războiul civil și de convulsiile sociale și rasiale pro și antiaboliționiste, Andrew Johnson nu a reușit să găsească cele mai potrivite căi de colaborare și comunicare cu Congresul și societatea americană. Este știut că nici congresmenii, unii chiar din propriul partid (democrat) nu au căutat găsirea unor punți de legătură cu președintele.
În 1867, prin trei legi au fost îngrădite prerogativele prezidențiale așa de mult încât Statele Unite se îndreptau după aproape un secol de la fondarea lor spre un regim politic parlamentar. Președintele a uzat de dreptul său de veto. Reacția congresmenilor a fost punerea sub acuzare a președintelui pentru încălcarea Constituției. Era primul președinte care a trecut prin această experiență. Până la urmă votul unui singur senator, Ross din Knasas, l-a salvat, dar Andrew Johnson nu a mai candidat pentru al doilea mandat, iar viața și sănătatea i-au fost puternic afectate, pentru ca la 31 iulie 1875 să moară în urma unui atac de cord.
Importante cercuri financiare au fost implicate în acest scandal. Dacă privim din perspectiva zilelor noastre, cred că unele similitudini cu mandatul lui Donald Trump nu pot fi ocolite!!!
În alte împrejurări, atunci când nu s-a ținut seama de atenționările Congresului și mai ales a establishment-ului, procedeul constituțional al „debarcării” a funcționat, direct sau indirect. Sunt relevante în acest sens cazul președintelui Richard Nixon, care a fost nevoit să demisioneze la 8 august 1974 în urma afacerii Watergate, sau cel al președintelui Bill Clinton, care a fost la un pas de a fi demis, din cauza scandalului sexual cu stagiara de la Casa Albă Monica Samille Lewinsky.
Au fost situații când președintele SUA (cel mai puternic om de pe Planetă, cum se spune adesea) a ajuns în vârtejul unor acțiuni violente. Președinții Abraham Lincoln și John Fitzgerald Kennedy au plătit cu viața pentru opțiunile și acțiunile lor. Fratele lui John, Robert Kennedy, pentru că se îndrepta, aproape sigur, spre fotoliul prezidențial, a fost împușcat la 5 iunie 1968 și murit a doua zi. Era în dezacord total cu președintele Lyndon B. Johnson și cu susținătorii războiului din Vietnam.
Relația președintelui cu legislativul
Încă de la nașterea SUA, relațiile dintre Casa Albă și Capitoliu (clădirile emblematice unde-și desfășoară activitatea executivul și legislativul american) au fost între coabitare și confruntare, chiar și atunci când a existat aceiași culoarea politică. Este interesant că „părinții Constituției” au fost primii care au încercat să submineze principiile și normele care au fundamentat democrația americană.
La început s-a considerat că rolul președintelui presupune, în esență, apărarea stabilității și unității statale, legislative și economice. Rolul proprietății private și publice era la fel de important, iar încălcarea acestui principiu era și este un delict inacceptabil. Pentru funcționarea echilibrului dintre executiv și legislativ s-a baleat între avizul și consimțământul părților. Era o încercare de implementare a experienței cu Coroana britanică, dar nu s-a ajuns întotdeauna la consens. Unii oameni politici americani aveau chiar nostalgia Imperiului Britanic și regretau desprinderea de acesta.
Exemple despre tensiunile dintre președinte și Congres sunt multe. Primul care a încălcat legea coabitării instituționale a fost George Washington. Pentru că senatorii nu au răspuns pozitiv la solicitările prezidențiale, a părăsit sala Congresului strigând că nu va mai călca niciodată pe acolo.
Succesorul său, Thomas Jefferson (autorul Declarației de Indepedență și coautorul Constituției), deși a fost inițiatorul mesajului despre Starea Uniunii, a găsit formula prezentării acestui mesaj, în scris, pentru a nu fi nevoit să stea sub tirul necruțător al întrebărilor incomode ale congresemenilor. Așa s-a ajuns la transmiterea/citirea acestui text printr-un consilier sau înalt funcționar de la Casa Albă și apoi publicarea în presă. O diluarea a cutumei, care a afectat, timp de un secol, democrația americană. Abia după venirea lui Woodrow Wilson la Casa Albă, importanța mesajului prezidențial despre Starea Uniunii a primit conotația care o are și astăzi. Dar trebuie să precizăm că aceasta se întâmpla în 1913, în prejma Primului Război Mondial.
De-a lungul timpului, președintele a trebuit să dea dovadă de multă abilitate și diplomație în impunerea politicilor sale. Unii președinții au recurs la soluția dreptului la VETO pentru a respinge inițiativele legislativului, dar și la presiuni și acțiuni imorale, machiavelice, pentru o anumită opțiune politică, economică sau militară.
Astăzi sunt cunoscute împrejurările atacului japonez de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941) și „tăcerea” președintelui Franklin Delano Roosevelt, deși fusese bine informat de iminența acestuia de către serviciile de informații. Dar președintele avea nevoie de un casus belli pentru a forța Congresul în aprobarea intrării SUA în Al Doilea Război Mondial. Și așa a fost!!!
De consemnat și atitudinea și minciuna lui George Bush jr. despre așa-zile arme de distrugere în masă a lui Saddam Hussein, motiv pentru care a fost invadat Irakul. Chiar dacă Saddam a fost un dictator și un opresor pentru propriul popor, minciuna rămâne minciună, iar manipularea manipulare. Dar, cum spunea Machiavelli, „scopul scuză mijloacele”!!! În cazul lui George Bush jr, „petrolul scuză mijloacele”. Cel puțin așa s-a spun de „unele surse sau pe surse”.
Implicarea SUA în acțiunile militare din Orient, cu și fără consultarea legislativului este pentru americani o problemă constituțională importantă, care poate să zdruncine edificiul democratic nord-american. De aici prudența Senatului față de actualul președinte Donald Trump, când a reafirmat poziția de limitare a atribuțiilor prezidențiale privitoare la declanșarea unor operațiuni militare în Iran.
Liderul democraților, Chuck Schumer, declara: „Nici un președinte nu poate trece peste Congres când e vorba de război și pace”. În replică, verbal și faptic, președintele a venit cu o politică prin care să se păstreze pozițiile și interesele americane în Orient. Pe de-o parte, au fost trimise noi contingente americane în zonă pentru contracararea pericolului iranian în urma asasinării generalului iranian Qassem, iar pe de altă parte, în ultima vreme, au fost inițiate și s-au încheiat, sub egida SUA, acorduri de pace dintre Israel (aliatul tradițional în zonă) și unele state arabe.
Dincolo de logica alegerilor prezidențiale pentru Trump, care și-a implicat ginerele, Jared Corey Kushner, în această activitate, rămâne ideea de implementare a păcii și stabilității în Orientul Mijlociu. La acestă opțiune a subscris și primul ministru israelian, Benyamin Netanyahu, care are nevoie ca de aer pentru resetarea susținerii interne și internaționale.
Sensibilități, contestări și aprobări sunt și în lumea arabă. Se pare că diplomația trumpiană a reușit să găsească unele răspunsuri și pentru aceasta. Deocamdată, rămâne să vedem ce se va întâmpla. Pandemia coronavirusului „mușcă” din imaginea și pozițiile tuturor, iar tensiunile apărute după recentele atentate din Franța, care sunt în prelungirea altor fapte similare, nu pot duce la o conciliere de durată, pe acestă temă, în Orient și în întreaga Lume. În astfel de situații, președintele Donald Trump trebuie să găsească cele mai atractive mesaje pentru electoratul american și opinia publică internațională. Le va găsi oare?!
Putere și parteneriat la Casa Albă
În exercitarea puterii, președintele SUA este ajutat/completat de un vicepreședinte și de secretarii de stat. Vicepreședintele poate prelua atribuțiile prezidențiale în caz de incapacitate, demisie, demitere sau dispariție fizică. S-a întâmplat după moartea lui Lincoln și Kenndey, după demisia lui Nixon.
Deși candidează în tandem și se completează reciproc în exercitarea puterii, președintele este primus inter pares și-și prezervează, uneori, acest drept. A fost cazul relației dintre Franklin Delano Roosevelt și Harry S. Truman în implementarea Programului Manhattan de realizare a primei bombei nucleare în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Proiectul a fost așa de secret și important pentru SUA încât Truman a aflat despre derularea acestuia numai după moartea lui Roosevelt (12 aprilie 1945).
Guvernanţa se realizează prin cei 15 secretari de stat pentru agricultură, comerț, apărare, educație, energie, sănătate și servicii umane, securitatea patriei, locuințe și dezvoltare urbană, interne, muncă, de stat, transport, finanțe, afacerile veteranilor și justiție. De obicei, aceștia sunt din aceiași familie politică cu președintele, dar pot să fie și din opoziție sau din mediul public, privat, intelectual și universitar.
Un rol mai important îl au secretarii de stat, echivalentul ministrului de externe din alte țări. Poziția preeminentă în sistemul executiv american este ușor de sesizat prin acțiunile pe care le întreprinde, dar și prin simbolistica funcției sale reprezentată de Drapelul și Stema secretarului de stat.
De multe ori, secretarii de stat au urmat înalte studii militare și de securitate și au avut importante responsabilități private și publice în aceste domenii. Mike Pompeo, actualul titular, a fost şef de promoţie la Academia Militară West Point (1986), a lucrat în mediul privat din domeniul producției și distribuției echipamentelor petroliere, iar apoi a fost membru în Comisia de informaţii a Camerei Reprezentanților, pentru ca înainte de a fi numit secretar de stat (26 aprilie 2018), să ocupe funcţia de Director al Agenţiei Centrale de Informaţii (ianuarie 2017-aprilie 2018).
În arhitectura puterii prezidențiale se situează numeroși consilieri și experți, care lucrează nemijlocit cu președintele și uneori au influență mai mare decât secretarii (miniștri). Până la președintele Franklin Delano Roosevelt, funcțiile de secretarii au fost exercitate exclusiv de bărbați. Între 1933-1945 portofoliul muncii a fost oferit, pentru prima dată, unei femei, Frances Perkins. S-a implicat și a susținut New Deal-ul rooseveltian.
De-a lungul timpului, au mai fost femei care au ocupat înalte demnități executive în Administrația SUA: Madeleine Korbel Albright, secretar de stat în timpul administrației Bill Clinton (1997-2001), Condoleeaza Rice, secretar de stat (de culoare) în timpul lui George W. Bush jr. (2005-2009), Hillary Diane Rodham Clinton, în timpul lui Barack Obama.
Un cuvânt important în politica SUA, îndeosebi în probleme economice și financiare, revine președintelui FED. Toți președinți au înțeles că banii sunt „sângele economiei” și a întregului eșafodaj social, politic și militar. Economiști prestigioși ca Alan Greenspen (președinte FED între 1987-2006) sau Nouriel Roubini (înalt funcținar FED și consilier prezidențial) s-au aflat în anturajul de la Casa Albă.
În timpul crizei din 1929-1933, John Maynard Keynes i-a oferit numeroase sfaturi (era adesea chemat la reședința prezidențială) lui Franklin Delano Roosevelt. Milton Friedeman a influențat deciziile economice promovate de Ronald Wilson Reagan. Și exemplele ar putea continua.
Însă, ceea ce este mai important rămâne deschiderea spre și pentru cunoaștere în acțiunea și decizia politică și economică. De multe ori, cei care-l consiliază pe președinte, sau invers, nu fac parte din aceiași familie politică și nu împărtășesc aceleași ideii și opinii. Rămâne răspunderea supremă a interesului național!!!
Prof.univ.dr. Ioan Lumpedan
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CULTURA
VIDEO FOTO. Ad Libitum Voices, clujenii care au cucerit Occidentul pe patru voci din patru inimi
Au pornit împreună la drum, în Cluj, dintr-o întâmplare, în urmă cu 12 ani, iar acum se pregătesc să cucerească lumea. Au cântat pe mai toate scenele din România și din Europa, dar vor să ajungă să își încânte fanii din Brazilia la ei acasă.
Trupa Ad Libitum Voices, prescurtat ADLV, e mai mult decât muzică, e o poveste despre pasiune, muncă și succes.
Toți cei patru muzicieni sunt absolvenți ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și fac parte din generații diferite: doi tenori – Tiberius Simu și Sergiu Colțan, un bariton – Vlad Morar și un bas – Cristian Ignuța, care cântă în mai multe limbi: română, engleză, italiană.
Primii pași
”Ideea înființării trupei a venit, practic, în urma unui eveniment amuzant.
Eu cu Cristi eram colegi din Conservator, am și locuit împreună, și am fost invitați, în toamna anului 2012 la o zi de naștere la o prietenă de-a noastră.
Ne-am gândit să-i facem cadou ceea ce știm noi mai bine să facem, să-i cântăm, pentru că ne-am gândit că o să-i placă și o să fie ceva amuzant. Și am pregătit niște piese pop-opera pentru că ne plăcea foarte mult fuziunea dintre aceste două genuri.
Și așa ne-am dus la acest eveniment, i-am cântat, ne-a ieșit foarte bine, am făcut o impresie foarte faină.
Am avut și niște reacții foarte bune printre invitați. Iar acolo s-a aflat o organizatoare de bal de boboci care ne-a invitat la un astfel de bal, astfel că am acceptat. Cu noi mai era un coleg, deci am cântat în trei la acest eveniment”, a povestit Sergiu pentru Cluj24.
Prestația muzicală a avut loc pe scena Casei de Cultură a Studenților și a fost ceva inedit pentru ei, care erau studenți, astfel că s-au gândit să ducă proiectul la un alt nivel.
Lucrurile s-au legat fără ca ei să se aștepte, pentru că, la eveniment, era prezentă și Aura Crecan, care se ocupa de organizare și care, ulterior, a devenit booking agentul trupei și parte a managementului ADLV.
”Aura a văzut potențialul nostru și ne-a chemat apoi la un alt bal al bobocilor. Numele trupei, Ad Libitum Voices, a apărut mai târziu, pe atunci eram cunoscuți drept <<băieții de la Cons>>”, a adăugat Sergiu Colțan.
Cum s-a ajuns la numele Ad Libitum
Cristi a completat amintirile precizând cum s-a ajuns, câteva luni mai târziu, și la ”botezul” numelui.
”Am avut un eveniment de Dragobete în primăvara anului 2013 și ni s-a cerut pentru afiș un nume, pentru că puteam să apărem pe afiș ca <<băieții de la Cons>>.
Și atunci, împreună cu Sergiu, eram într-o sală de repetiții la Academia de Muzică, am luat dicționarul de termeni muzicali și am zis <<hai să căutăm un nume>>.
Și am ajuns la litera A, unde am descoperit Ad Libitum, adică la libera alegere. Și atunci am zis că numele acesta, practic, arată exact ce facem noi. Adică, noi luăm niște fragmente muzicale și le interpretăm după bunul nostru plac, la libera alegere”, a precizat Cristi.
Actuala formulă de patru s-a format pe rând începând cu 2016, când Sergiu a propus să fie cooptat Tiberius pe care îl cunoștea de la Opera Națională Română Cluj-Napoca spunându-i că s-ar potrivi în noua trupă, iar acesta a acceptat.
”Aveam un concert la Iulius Mall și cântam pe o scenă cu o orchestră compusă din oameni de la Conservator, de la Operă. Sergiu mi-a scris că m-aș potrivit în Ad Libitum și am spus <<hai să încercăm>>.
Țin minte că ne-am întâlnit prima dată la Operă, era către sfârșitul anului și urmau niște concerte de colinde. Și au venit cu partituri de colinde, am cântat un pic împreună, mi-a plăcut și am intrat în acest proiect”, a precizat Tiberius.
Al patrulea membru al echipei
Al patrulea membru care a completat echipa a fost Vlad, mezinul, despre care colegii săi susțin că este fantastic de talentat, charismatic, cu o voce și o prezență scenică deosebită.
”În perioada când eu am intrat, era un alt membru cu noi în trupă, al patrulea, cu care nu am prea găsit afinități artistice, și după mult de jumătate de an, ne-am despărțit, astfel că ne trebuia al patrulea membru.
Și, cunoscându-l pe Vlad, care mi-era și student la Conservator în acea perioadă, i-am propus să vină cu noi în Ad Libitum Voices.
El era pe atunci într-o altă trupă, a mers în paralel cu ambele trupe, după care s-a decis să ni se alăture definitiv, imediat după ce am participat, împreună, la X Factor, unde am ajuns până în finală”, a mai explicat Tibi.
Împreună, oficial din aprilie 2017
Vlad a fost nevoit să aleagă între cele două trupe, iar acum recunoaște că a fost cea mai inspirată decizie, fiind vorba despre un proiect în care se făcea muzică ”pe voci”.
”Eu am nevoie de armonii. Trebuie să existe armonii, să se creeze conexiunea asta dintre voci. Am eu o afinitate pentru armonii, că-s de jazz, că-s clasice. Și atunci, fiind patru voci, mi se părea foarte interesant și chiar mă gândeam că puteam face foarte multe lucruri din punct de vedere armonic”, a spus Vlad.
Cei patru au cântat prima oară oficial în actuala formulă a Ad Libitum Voices în aprilie 2017, în cadrul unui eveniment desfășurat la Primăria Zlatna.
Au cântat pe scări, iar scaunele publicului erau pe culoarul de hol, ceea ce, datorită apropierii de spectatori, a transformat concertul într-o experiență interesantă, dar și cu momente care nu se uită ușor.
”Eu am avut niște emoții fantastice și am zis că nu am voce, că până aici a fost, de-abia am început, dar deja s-a terminat. Și Tibi a zis că nu există așa ceva, nu se poate și devenise foarte stresat și el.
Pe atunci aveam un microfon foarte ciudat, care nu funcționa la fel ca microfoanele colegilor mei. Și Tibi a zis să facem schimb de microfoane”, și-a amintit Vlad, iar impasul a fost depășit.
Repertoriul, ales prin consens
Întrebați cum își aleg repertoriul, muzicienii clujeni au răspuns că, la la început, era preponderent pop-opera, piese de concert, piese de ascultat, canzonete, alese dacă le plăceau tuturor, în egală măsură.
”Dacă e unul care spune că nu îi place o piesă sau nu ar putea să o cânte, atunci o lăsăm deoparte și numai dacă considerăm că e foarte de impact și ar merita să facă sacrificiul de a o învăța, atunci o introducem în repertoriu.
E un consens mereu, trebuie să ne placă tuturor piesa pentru că așa reușești să transmiți. Dacă ție îți place ceea ce faci, ceea ce cânti, atunci poți să dai publicului acea energie de care este nevoie.
Repertoriul nostru a suferit modificări în funcție de locul unde ne aflam la concert, am început să mergem în direcția pop destul de mult și să adoptăm și piese de pe radio, din muzica ușoară românească, să le armonizăm și să le dăm nota asta de crossover”, a explicat Sergiu..
În perioada de început a trupei, 2017, Ad Libitum Voices nu avea nicio piesă proprie, iar după euforia participării în finala X Factor, cei patru muzicieni erau încrezători că se află pe drumul cel bun.
Ei au fost în concurs în echipa lui Carla s Dreams, de la care au avut multe de învățat, iar acea perioadă a dus la sudarea echipei și, astfel, și-au dat cu toții seama că au potențialul de a merge înainte.
După X Factor, însă, s-au trezit în ianuarie 2018 că nu se întâmpla nimic special.
Soluția, piesele proprii
”În afară de faptul că ne cunoaștea lumea pe stradă, nu se întâmpla nimic concret. Chiar după X Factor, am avut, dintr-o dată, o popularitate imensă, paginile noastre personale de social media și a trupei au explodat și credeam am dat lovitura.
Dar a fost așa o pauză totală după concurs și n-am mai auzit de la nimeni nimic.
Ne-am dat seama că aveam nevoie de o identitate a noastră, să nu mai fim doar o trupă de cover-uri și atunci am început să construim piese. Și Vlad a venit cu ideile pieselor”, a menționat Sergiu.
Primul concert oficial
La rândul său, Vlad a precizat că a venit cu propunerea de a susține un concert, după X Factor, pentru a testa dacă spectatorii chiar cred în ei, sau a fost doar mirajul ecranului, iar Tibi a fost cel care a anunțat concertul într-o emisiune TV, cu locul, ziua și ora, deși nimic nu era aranjat, nici sala rezervată.
”Explicația lui a fost că mai bine anunțăm și ne punem sub presiune decât să nu facem nimic niciodată. Era cât pe ce să își vândă mașina, pentru că nu aveam bani pentru a plăti instrumentiști, pentru a plăti oamenii care lucrau și așa mai departe. Și atunci ne-a salvat Aura, căreia i s-a propus să ne dea o mână de ajutor la organizare, iar eu i-am spus că poate fi managerul nostru și să se ocupe de tot.
Și până la urmă ea a reușit, s-a realizat concertul, a fost <<The first concert>>, primul concert al nostru în 21 aprilie 2018, la un an de zile de când cântam în formula completă Ad Libitum Voices. Iar de atunci a rămas alături de noi”, a subliniat Vlad.
Muzică și versuri proprii
După concert, membrii trupei și-au dat seama că trebuie să aibă în repertoriu și piese proprii, dincolo de cover-uri, astfel că după un început firav, au început să lucreze cu actualul manager, Adrian Radu, care era pe atunci producător la case de discururi recunoscute din țară.
”Eu scriam liniile melodice, iar Cristi și Tibi scriau versurile, cu ajutorul lui Adrian Radu pe partea de producție. A fost o muncă de echipă.
Până în prezent s-au adunat mai multe piese și, iată, suntem în 2024, an în care am lansat un mic album de patru piese. dincolo de piesele pe care deja le lansasem până acum.
Avem acum 12 piese proprii, iar în ultima perioadă am mai colaborat și cu alți oameni care să ne creeze piese, adică să colaborăm împreună cu ei”, a mai spus Vlad.
Înregistrări în dulap, în pandemie, să nu fie ecou
Una dintre cele mai dificile perioade traversate a fost cea a pandemiei Covid, care a dus la anularea unor concerte și apariții publice, astfel că muzicienii trupei au fost nevoiți să se descurce și să găsească soluții.
Toate filmările din acea perioadă, care se regăsesc, încă postate pe canalele de socializare, erau făcute din camera fiecăruia, cu telefonul și trimise prin internet lui Sergiu, care le edita.
”Filmările ca filmările, că mai ieșeau în curte, mai ieșeai pe balcon să filmezi, dar pe partea de audio, ca să nu fie prea mult ecou și să se poată apoi pune vocile în program, eu, personal, înregistram în dulap. Mă băgam între haine, intram cu telefonul în dulap, între cămăși, între haine, ca să să nu fie ecou și acolo cântam în genunchi, în dulap.
Avem o piesă, The Prayer, înregistrată cu Teodora Sava, care se găsește pe Spotify, înregistrată așa”, a dezvăluit Tibi, despre condițiile vitrege de atunci.
Ce are special fiecare voce
Fiecare voce a celor patru muzicieni clujeni este specială, își aduce aportul și întregește totul unitar care este trupa Ad Libitum Voices și oferă calitatea interpretării.
Vlad: ”Este extrem de rar ca un grup format din întâmplare, pentru că nu este un grup format de cineva care știe exact ce vrea, să cânte așa de bine. Sunt grupuri formate din membri de familie care au o chimie foarte bună, se știu de mici, dar la noi este o întâmplare că fiind patru caracterii diferite cu patru voci diferite cu idei diferite, să ne potrivim. În 90% din cazuri totul funcționează exact așa cum ne dorim și ajunge la un sens sens comun.
Vocea mea cred că aduce un plus ca și cireașa de pe tort. Mie îmi place foarte mult să mă joc, să fac melisme, să am idei”.
Sergiu: ”Eu consider că vocea mea este caldă, emană căldură, finețe, sensibilitate și cred că în pachetul de voci cu asta contribuie și asta încheagă vocile. Pentru că sunt voci puternice aici și pot să zic că eu sunt așa, un element liant între toate”
Element de șoc
Cristi: ”Vocea mea cred că este elementul de șoc. Pentru că lumea când mă vede așa mai micuț, mai slăbuț, și când deschid gura și ies gravele, de acolo începe mirarea. De unde iese atâta voce? Cum poți să cânți atâta de gros?”
Tibi: ” Eu, înainte să fac parte din Ad Libitum Voices, am cântat mulți ani operă. Opera a fost pasiunea mea și asta e ce-am visat să fiu, cântăreț de operă, și în toată această perioadă m-am luptat cu acutele. Asta a fost o problemă pe care m-am confruntat.
Tot timpul aveam o ușoară nesiguranță și nu reușeam să ating notele acelea de sus, la volumul și la calitatea necesară sau suficientă corespunzătoare restului vocii.
După ce am intrat în trupă, mi-am dat seama că a cânta la microfon este altceva și, în ultimul an, lucrând cu o profesoară din București, Anda Pop, am descoperit un nou stil de emisie care îmi permite să cant, în sfârșit, notele astea. În ultimul an pot să spun că sunt foarte fericit de fiecare dată când pot să răcnesc acute, e ceva ce-mi doream de mulți ani. În sfârșit îmi văd visul cu ochii”.
Planuri de viitor
Ad Libitum Voices a avut anul trecut peste 90 de concerte, iar trupa are planuri mari pentru următorii 10 ani, ținta fiind de a cânta în străinătate, dar nu doar pentru comunitățile de români din Belgia, Marea Britanie, Spania sau Italia, ca până acum, ci proiectul să devină unul internațional, astfel încât să determine cât mai mulți spectatori să cumpere un bilet la concerte.
”Obiectivul este destul de realist, iar pentru atingerea sa trebuie foarte multă muncă. Cred că avem foarte mari șanse ca proiectul nostru să fie cel mai de succes pe care l-a avut România vreodată, dincolo de artiști solo, vorbim strict despre trupe. Suntem acum una dintre cele mai cunoscute trupe pop-rock din Sud-Estul Europei.
Noi avem un public care, în ultimul an, a venit în marea majoritate din Brazilia.
Avem din cei peste 1,2 milioane de fani, undeva la 30-40% care sunt din Brazilia și noi nu cântăm în portugheză. Am înțeles că mulți brazilieni înțeleg piesele italienești pe care noi le cântăm, ceea ce este fascinant.
N-ar fi rău să avem un concert în Brazilia. Sper ca, în 10 ani, să ne vedem pe plaja Copacabana într-un concert Ad Libitum Voices”, a mai afirmat Vlad.
Datorită impactului de pe rețelele de socializare, muzica trupei ajunge în cele mai neașteptate locuri, iar pe lângă Brazilia, Ad Libitum Voices are fani din Iran sau Uzbekistan, de exemplu.
Concert de Crăciun pe patru voci, din patru inimi
Ad Libitum Voices a cântat, recent, pe scena Sălii Palatului din București cu Loredana Groza, iar pe 22 decembrie la Cinema – Teatru ”Florin Piersic” Cluj-Napoca, după cum preciza Vlad, va susține un concert de Crăciun ”pentru toți oamenii care vor să asculte muzică de suflet, din suflet, pe patru voci, din patru inimi”.
EVENIMENT
Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 3 milioane în 2024, a doua oară în istorie
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește pentru a doua oară în istoria sa pasagerul cu numărul 3 milioane, o performanță unică pentru un aeroport regional din România.
Evenimentul aniversar este programat luni, 25 noiembrie, când pasagerul este așteptat să sosească la Cluj-Napoca cu o cursă a companiei elvețiene Swiss Air de la Zurich.
”Acest succes subliniază importanța strategică a aeroportului în conectarea Clujului cu numeroase destinații din Europa și din întreaga lume și consolidează, astfel, poziția aeroportului în rețeaua internațională de transport aerian.
Anul trecut, primul pasager cu numărul 3 milioane a ajuns pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj în ziua de 24 noiembrie.
EVENIMENT
VIDEO. Grav accident la Bucea, cu un microbuz implicat. Doi bărbați transportați la spital
Pompierii din cadrul Detașamentelor Huedin și 2 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute la un grav accident rutier petrecut pe drumul DN1E60, în localitatea Bucea, comuna Negreni.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipajele operative au găsit un autocamion și un microbuz avariate, precum și un bărbat încarcerat în ultimul dintre acestea.
”Salvatorii au folosit echipamentele din dotare pentru a asigura accesul către victimă, precum și pentru extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, prezenta mai multe traumatisme, era în stare de conștiență și era cooperant. Ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, alți doi bărbați au mai fost consultați la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un tânăr, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații medicale”, arată pompierii de la ISU Cluj.
ANM anunță că urmează patru săptămâni mai reci decât normalul perioadei, cu temperaturi scăzute în toate regiunile țării, dar mai ales în sud-vest. Precipitațiile vor fi abundente în prima săptămână, în special la munte, apoi vor scădea semnificativ. La jumătatea lui decembrie, acestea vor reveni.
Săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Se STRICĂ vremea în toată țara. Frig și PLOI în următoarele săptămâni
Săptămâna 25 – 2 decembrie
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 2 – 9 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice.
Săptămâna 9 – 16 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.