Connect with us

EVENIMENT

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea 5G

Publicat


Președintele Klaus Iohannis, a promulgat, vineri, Legea 5G. Prin semnarea decretului, compania Huawei ar putea ieși de pe piața românească de telecomunicații.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G.

Este vorba de cunoscuta lege 5G.

După ce decretul a fost semnat, compania Huawei ar putea ieși de pe piața românească de telecomunicații.

Proiectul de lege fusese, luni, adoptat de Senat, cu 117 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și o abținere.

Vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, a spus că măsurile din actul normativ reduc riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale, iar transparenţa furnizorilor 5G este prima condiţie impusă prin memorandumul 5G semnat între România şi Statele Unite.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


EVENIMENT

VIDEO/ COD ROȘU de VIJELIE și ploi torențiale la Cluj

Publicat

De

ANM a emis vineri un Cod roșu de vreme severă imediată în județul Cluj care manifestă prin vijelie puternică, grindină de mari dimensiuni, averse torențiale ce vor depăși 40….50 l/mp.

Fenomene meteorologice asteptate sunt vijelie puternică, grindină de mari dimensiuni, averse torențiale ce vor depăși 40….50 l/mp în Cojocna, Feleacu, Petreștii de Jos, Ciurila, Tureni, Aiton între orele 22:05 –  22:45.

Un cod roșu a fost valabil în aceeași zonă și în jurul orelor 19.

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE/ Adrian Marian: Apendice la SMARTPHONE. Drumul spre imbecilizare este lung și greu. Dar sigur.

Publicat

Vom obține generații de oameni care reprezintă doar un apendice organic la smartphone.  (APÉNDICE pentru victimele școlii noi: mică prelungire a tubului intestinal, multă vreme considerat inutil, recomandat de extirpat / Parte secundară a unui organ, o prelungire a acestuia).

Digitalizare sau imbecilizare ? S-a întâmplat în Cluj, iunie 2021.

Zona Someșeni spre Apahida, la marginea orașului în clădirea Vămii Cluj. În aceeași clădire se dau și examenele teoretice ( ”sala” ) pentru obținerea permisului de conducere auto.

Un adolescent iese din examen stă câteva clipe, butonează telefonul și începe să plângă. La un moment dat, mi-e milă de el și-i spun că nu-i nici o problemă că a picat examenul că doar se mai poate da, iar el este încă un copil, alții iau examenul pentru permis la bătrânețe (deși nu-i recomandat- reflexele nu mai sunt aceleași).

-Am luat Sala, îmi răspunde tânărul cu ochii în lacrimi și foarte speriat !

– Atunci ar trebui să te duci acasă fericit, ce mare necaz ai ?

-Nu pot să merg acasă! Nu știu cum să merg acasă! Mama mi-a luat de ziua examenului auto un telefon nou, a trebuit să îl închid la examen și nu am apucat să îi memorez PIN-ul.

-Îți împrumut telefonul meu să o suni pe mama ta, ori pe cineva din familie !

-Aveam toate datele în memoria telefonului, nu știu numerele.

-Ai bani de bilet să mergi până acasă cu autobuzul sau taxi, de unde ești?

-De lângă Huedin, dar eu călătoresc doar cu aplicația, care-i pe telefon…

”Parcă prinsese aripi”

În fine, copilul era distrus pentru că nu știa unde sunt stațiile de autobuz sau taxi, nu știa cu ce mașină se merge în oraș, din ce loc, cu ce se merge la gară sau unde este gara în Cluj. Nu știa în ce direcție să meargă și în ce parte este Huedinul!

Nu știa pe nimeni pe care să îl întrebe să îi explice cum se merge din Cluj spre casă. Fără telefon parcă era căzut de pe Planeta Marte. Rog respectuos să fiu crezut, deși dacă nu aș fi trăit direct această experiență, mi-era greu să cred.

Mă gândesc imediat că am permis copiilor mei când merg pe jos în Cluj să se orienteze uneori și după Waze. Adică nu îmi dau seama cât de aproape, sau de departe suntem de aceeași situație.

Întâmplător, aveam timp și am reușit să dau de familia adolescentului prin ”mess-ul” de pe Facebook si au reușit să îi trimită poza cu PIN-ul.

Incredibil cum s-a schimbat la față când a reușit să își deschidă telefonul, parcă crescuse 10 cm și prinsese aripi! Mi-au mulțumit și părinții și el, dar am rămas speriat și trist eu. Ce-i drept, pe mine nu m-a întrebat nimeni ce am, de ce sunt supărat. Nici nu se uita nimeni la mine, toți cei din jur se uitau în telefoanele lor.

Cu zeflemea la vremuri noi!

Amintiri din Epoca de Aur

Avalanșa tehnologică ne copleșește și avem tendința, gravă, noi românii de a face glumițe, în stilul filmului ”Amintiri din Epoca de Aur ” sau de a desființa caustic fenomenul ”FB este o mizerie”. E mai serios decât o mizerie, este realitatea !

Situația-i mult mai alarmantă decât o glumiță dâmbovițean/ napoceană, actualele generații de tineri se modifică, noi nu știm cum, nici măcar nu suntem informați, preveniți, bănuim poate, și nu ne punem problema să elaborăm mecanisme să ne apărăm, să ne adaptăm.

Este pozitiv că mai există (puțini) intelectuali români, precum istoricul Mircea Platon de la Iași de pildă, care avertizează.

Deja există lucrări care abordează subiectul – eu știu doar ”Copiii și ecranele luminoase” sau ”Demența digitală!”. Sigur mai sunt, dar avalanșa schimbării-i mai rapidă decât studiile care se fac. Acolo unde se fac, la noi dimpotrivă! Unii își avertizează însă populația.

Imbecilizare decât digitalizare

De exemplu, în SUA s-a publicat în 1953 Raportul ”Creșterea infracționalității datorită televiziunii!” . TVR la București a început să emită doar în 1956. Occidentalii nu au rezolvat problema, dar și-au avertizat populația.

Pentru că din populație trebuie mai ales câțiva lideri informali să reacționeze! Alții se laudă cu Digitalizarea țării? Spun unii, mai degrabă imbecilizare decât digitalizare.

Credem/știm că în România există oameni minunați și demni care vor face digitalizarea școlii pentru emanciparea națiunii, nu bulversarea ei. Atenție însă, forța financiară și corupătoare a I.T.-ului mondial (își amintește cineva de SIVECO?) este mult mai mare decât cea din sucuri (vezi cazul Ronaldo și Coca Cola).

Bănel și Rădoi

Chiar și firmele IT trebuie să vândă și, în toate domeniile, cîștigă cel mai mult cei care vând scump, produse ”ieftine” de calitate, rudimentare, slabe valoric.

Cel mai eficient vinzi scump mărfuri proaste la proști. Nu a reacționat nimeni când la PRO-TV (gândește liber?) cu ceva ani în urmă, fotbaliștii Rădoi sau Bănel Nicoliță în urma unui sondaj de opinie ”Care este cel mai important român?” au ocupat poziții mai înalte decât Iorga sau Hașdeu!

Avem motive să credem că acum situația este mai gravă. În multe domenii chiar și acela al nebacalureatului Rădoi.

Nu avem nimic cu Rădoi, este însă managerul NAȚIONALEI ROMÂNIEI. În această țară, necalificată de 24 de ani la Mondiale (și care nu se va mai califica nici la următoarele în era Burleanu-Rădoi), Hagi, Popescu și Dorinel Munteanu au fost ținuți la Tribuna a II-a? Chiar dacă îi urăști ca rivali, măcar de fațadă nu ar trebui să arătăm că suntem atât de proști.

Taifunului zdrobitor psiho-tehnologic, la noi i se adaugă zeflemeaua mucilaginoasă de genul filmului ”Amintiri din Epoca de Aur!”.

De la creatorii de glume la obscenitatea din rețelele de socializare

Se știe că erau grupuri de securiști (sau glumeți plătiți de aceștia precum turnătorul Ionescu Quintus) care fabricau sau modelau glume în Epoca de Aur în care Ceaușescu sau arhetipul comunistului /securistului, aparent era criticat sau luat în derâdere, dar imaginea finală era de simpatie față de personaj. Așa ne apare filmul Amintiri… care ar face trimiteri la secvențe istorico-anecdotice, spre deosebire de suratele ”La vita e bella” sau ”Trenul vieții ” al excelenților Roberto Begnini și Radu Mihăileanu unde spiritul recreează o altă lume din context tragic, nu comicăresc mistificator niște vremuri îngrozitoare.

În antiteza glumeților cu sarcină, Păstorel inventa glume și cânta epigrame, cu efect de asanare sufletească, nu pentru a scuza dictatura și a umaniza torționarii. Ce-i drept a făcut și temniță pentru o epigramă, iar Ionescu Quintus a fost pus (real, dar ca o zeflemea) ministrul Justiției.

Manipularea tinerei generații

Râsul este foarte important, dar despre acea epocă mai sugestive ni se par secvențele copiilor lihniți de foame în orfelinate și internate, sau figurile umile ale bărbaților care stăteau la imense cozi la farmacii când se aducea vată pentru soțiile și fiicele lor.

Secvențe care nu apar deloc în acele inepte Amintiri… cinematografice. Dar care au audiență, audiența acelui public asfixiat din ce în ce mai mult de Zuckenberg.

În schimb, în alte părți nu se râde de loc de necunoscutele manipulării care amenință tinerele generații și dacă ar fi să redăm doar un fragment dintr-unul din cele mai prestigioase publicații occidentale.

„Avem o generație de tineri pe rețelele de socializare atât de îngroziți să aibă opinii greșite încât s-au jefuit de oportunitatea de a gândi și de a învăța și de a crește” a scris Adichie.

′′Am vorbit cu tinerii care îmi spun că sunt îngroziți să scrie pe tweet orice, că citesc și recitesc tweeturile pentru că se tem că vor fi atacați de ai lor.

Presupunerea bunei credințe este moartă. Ceea ce contează nu este bunătatea, ci aspectul binelui. Nu mai suntem ființe umane. Acum suntem ”îngeri” care se joacă să se întreacă unii pe alții. Doamne ajută ! Este obscen.” ( https://www.theguardian.com/…/chimamanda-ngozi-adichie via Mircea Platon ) .

În această notă noi am avea aici opinii greșite?

Drept răspuns, am aminti doar că genii recunoscute ale IT-ului mondial, Bill Gates, Steve Jobs s.a. au permis accesul propriilor copii la gadgeturile informatice numai de la 18 ani. Dar în schimb au vândut bine!  Și cele mai bune afaceri în vânzări se fac cu ce fel de cumpărători?

 

 

 

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

NUMELE a trei instituţii MEDICALE clujene. Trei PERSONALITĂŢI. O pagină. 45 de ani de la moartea lui Octavian Fodor

Publicat

Să ne amintim de unde vin numele spitalelor clujene. La 45 de ani de la moartea lui Octavian Fodor, trei personalităţi medicale reunite pe o pagină şi care dau numele pentru trei unităţi: Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie “Octavian Fodor”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”.

În imagine este o lucrare a lui Octavian Fodor din anul 1946, când era asistent, cu dedicaţie pentru Leon Daniello, ambii activând atunci la Clinica Medicală I, condusă de Iuliu Haţieganu (arhiva Cluj24).

Octavian Fodor

(17 octombrie 1913, 8 iunie 1976) medic, membru titular al Academiei Române, profesor universitar emerit (1969) „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățământului și culturii din patria noastră”, decorat cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră” (1970).

Leon Daniello

(2 octombrie 1898, 27 martie 1970), medic, membru corespondent al Academiei Române, descendent al unei vechi familii grănicerești, cu numele strămoșesc Dănilă. A lucrat la Spitalul „Wilhelmin” din Viena, la clinicile conduse de Ernst von Romberg și E. Sauerbruch din München, la Spitalul „Charité” și la Institutul „Pasteur” din Paris. S-a ocupat de organizarea, la Cluj, a profilaxiei antituberculoase la studenți, împreună cu dr. Iuliu Hațieganu, înființând, în 1926, primul dispensar studențesc din România și unul dintre primele din Europa. În 1928 a înființat primul dispensar TBC pentru populație, din Cluj.

Iuliu Hațieganu

(14 aprilie 1885, 4 septembrie 1959), medic internist recunoscut în mod special pentru cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă școală de medicină internă. A pus bazele sportului clujean prin înființarea Clubului Sportiv Universitatea Cluj în toamna lui 1919.

(MaAv)

Citește mai departe

EDUCATIE

Absolvenții de Medicină Veterinară de la USAMV Cluj-Napoca, primii care s-au bucurat de FESTIVITATE în 2021

Publicat

Prima festivitate de absolvire din 2021, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, a avut loc, vineri, în campusul instituției de învățământ. Peste 200 de studenți la Medicină Veterinară, 205 mai precis, s-au bucurat de ceremonia organizată în aer liber, alături de familii și prieteni, respectând toate măsurile sanitare impuse de legislația în vigoare.

„Absolvenții din această promoție la Medicină Veterinară sunt 141 la linia de studiu în limba română, 42 la linia de studiu în limba franceză, respectiv 22 la linia de studiu în limba engleză.

”Festivitatea noastră este prima din calendarul de absolvire la USAMV Cluj-Napoca, iar alături de studenți suntem și noi foarte emoționați. Ei sunt primii după doi ani de întrerupere, care au cântat serenadele în campus, primii care au parte de o ceremonie ca într-o mare familie și tot primii care se vor bucura de banchetul de final de an.

Sunt o generație foarte bună, care își ia zborul pe drumul ales, dar care ne mândrim că pleacă de la una din cele mai bune școli de Medicină Veterinară din sud-estul Europei. Ne încearcă și o umbră de tristețe, ca la fiecare generație de absolvenți, dar ne și bucurăm că vor purta în lume, oriunde vor merge, mesajul nostru și amintirile adunate în anii de studenție la USAMV Cluj-Napoca.

„Punctul culminant al ceremoniei a fost depunerea Jurământului medicului veterinar”

Ei sunt, de fapt, ambasadorii facultății noastre, așa cum sunt și cei dinaintea lor și așa cum vor fi și viitorii studenți, pe care îi așteptăm cu drag la admitere. Mult succes medicilor veterinari, absolvenți în 2021 la USAMV Cluj-Napoca!”, este mesajul decanului Facultății de Medicină Veterinară, Prof. dr. Nicodim Fiț.

Absolvenții, familiile și prietenii lor, dar și profesorii, alături de conducerea Facultății de Medicină Veterinară și a USAMV Cluj-Napoca, au împărtășit în câteva ore emoții, bucurie, dar și mesaje de mulțumire și recunoștință, într-o sărbătoare comună.

Punctul culminant al ceremoniei a fost depunerea Jurământului medicului veterinar, iar emoțiile s-au transferat și spre reprezentanții studenților din anul al V-lea de studiu, care au preluat cheia facultății de la absolvenții de astăzi.

Calendarul festivităților de absolvire la facultățile din cadrul USAMV Cluj-Napoca programează reuniuni, tot în aer liber și, de asemenea, cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare, încă două săptămâni”, se arată în comunicatul USAMV.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate