Connect with us

EVENIMENT

Premieră în urologia românească, la Cluj-Napoca: Operație de adenom prostatic fără spitalizare

Publicat


O clinică din Cluj-Napoca a marcat o importantă premieră în urologia românească: Ablația laser percutana ecoghidată transperineală a adenomului de prostată în regim ambulator (EL-TAP).

Echipa de medici de la clinica urologică ENDOPLUS din Cluj-Napoca, aflată sub coordonarea Prof. Emerit Dr. Ioan Coman – Dr. Bogdan Nicu, Dr. Cristian Neciu, Dr. Roxana Coman, Dr. Catalin Muresan, Dr. Adrian Grivrei, Dr. Georgiana Zamfir, a dat startul introducerii în România a unei terapii ambulatorii ultra-miniinvazive a adenomului de prostată, scrie Dr Cristian Neciu pe Cotidianul.

Durata intervenției, sub o oră

Intervențiile (patru pacienți cu adenom prostatic) au decurs sub anestezie locală, durata intervenției sub o oră, toți au părăsit clinica la scurt timp după finalizarea procedurii, fără sondă urinară, cu tratament de scurtă durată cu antialgice minore pentru cuparea durerilor minime perineale sau a simptomelor micționale, fără sângerare și fără a fi nevoie de repaus alimentar sau profesional.

Intervenția poate fi recomandată ca o alternativă la medicația cronică clasică recomandată pacienților cu simptome urinare secundare creșterii în volum a prostatei, medicație uneori greu tolerată și care administrată timp îndelungat nu este lipsită de efecte secundare (scăderea libidoului, tulburări de erecție, ejaculare retrogradă, reducerea în dimensiuni a penisului, ginecomastie, etc…).

De asemenea, poate fi o alternativă la terapiile miniminvazive endoscopice, robotice sau laparoscopice care au potențial de sângerare, necesită purtarea unei sonde urinare după intervenție, presupun o perioadă de convalescentă de câteva săptămâni și sunt urmate de ejaculare retrogradă. Prin tehnica EL-TAP se menține ejaculatea fizioilogică. Mai mult, aceasta nouă tehnică poate fi practicată și la pacientii vârstnici, aflați adesea sub tratament cardiologic profilactic cu anticoagulante/antiagregante, fără a necesita întreruperea sau modificarea medicației.

Operație cu laser

Utilizând aparatură de ultimă generație, partea bolnavă a prostatei este topită cu ajutorul energiei laser, urmând a fi resorbită natural de organismul pacientului în decurs de câteva săptămâni. Întreaga procedură se realizează sub control ecografic, iar softul aparatului permite vizualizarea exactă a zonei de ablație, la distanță față de structuri anatomice importante, astfel încât riscul lezării acestora e practic inexistent.

Realizatorii acestei performanțe din echipa  EndoPlus aduc cele mai calde  multumiri d-lui dr Petr Holy din Praga pentru suportul acordat în implementarea acestei tehnici urologice moderne, ambulatorii (!), ultra-miniinvazive în premieră în țara noastră.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate