Connect with us

EVENIMENT

Premieră. DJ BLISS, vedetă a serialului Dubai Bling, pe scena festivalului UNTOLD de la Cluj

Publicat


dj bliss untold
Unul dintre cei mai cunoscuți DJ din Emiratele Arabe, Bliss, va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD, sâmbătă, 5 august.
În fiecare an, organizatorii UNTOLD reușesc să ofere un mix perfect de genuri muzicale cu cei mai talentați artiști și DJ din întreaga lume. Universul UNTOLD reprezintă o experiență memorabilă pentru pasionații de muzică.
Una dintre premierele ediției de anul acesta este DJ BLISS, un artist care ajunge pentru prima dată la un festival european, un artist cu o traiectorie ascendentă, recunoscut pentru contribuția sa inovatoare la scena muzicii electronice din Dubai.

Premieră. DJ BLISS, vedetă a serialului Dubai Bling, pe scena festivalului UNTOLD de la Cluj

Născut și crescut în această metropolă dinamică, Dubai, DJ BLISS și-a început cariera în 2004 și a avut o ascensiune rapidă pe scena locală și internațională. Cu o pasiune inconfundabilă pentru muzica electronică și abilitatea sa de se conecta cu publicul, DJ BLISS a devenit unul dintre cei mai căutați DJ din regiune.
A fost primul producător și DJ arab care a avut un turneu și primul artist din Emirate care a reușit să ajungă pe primul loc în clasamentul realizat de iTunes, cu albumul „Made in Dubai”, arată organizatorii UNTOLD.
Înainte de a cuceri scena internațională, DJ BLISS a atras atenția lumii cu apariția, considerată un succes, în cadrul show-ului „That’s Entertainment”, difuzat pe canalul TV Dubai One. Acest show a reprezentat și o rampă de lansare pentru cariera sa muzicală, și i-a oferit o platformă pentru a-și demonstra abilitățile de DJ în fața unui public mai larg.
Cu mixuri captivante și producții originale, a fost primul artist din Emiratele Arabe Unite care a semnat contracte cu marile case de discuri. În calitate de producător, BLISS a avut colaborări cu artiști de top printre care rapperul american Wiz Khalifa și Shaggy, artistul jamaican nominalizat cu premiul Grammy.
Popularitatea sa a crescut și pe rețelele de socializare, unde și-a construit o comunitate devotată de ascultători și urmăritori, după ce DJ BLISS a avut rolul principal în serialul „Dubai Bling” de pe Netflix.
Cunoscut și ca „reprezentantul beat-urilor din Orientul Mijlociu”, DJ BLISS, un talent remarcabil care a crescut pe scena muzicală din Dubai, a devenit un artist apreciat în întreaga lume pentru abilitățile sale muzicale și carisma de necontestat.
Festivalul UNTOLD va fi scena perfectă pentru el să împărtășească pasiunea pentru muzică și să ofere un show, în premieră, pentru fanii unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, sâmbătă, 5 august.

Listă de așteptare pentru un abonament UNTOLD

Pentru a oferi oportunitatea cât mai multor fani de a participa la acest festival magic, UNTOLD a deschis o listă de așteptare limitată.
Fiecare persoană interesată să participe la festivalul UNTOLD, dar care nu a reușit să obțină un abonament în etapele de vânzare, se poate înscrie pe lista de asteptare pe site-ul oficial al festivalului.
Lista de așteptare va fi gestionată în ordinea primirii înregistrărilor și va fi accesibilă doar pentru un număr limitat de fani.
Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 3 – 6 august 2023.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Vasile Dîncu, președintele PSD Cluj: „Am votat pentru sfârșitul a două decenii cu președinți de dreapta”

Publicat

De

Președintele PSD Cluj, Vasile Dîncu, a votat duminică dimineață pentru „o nouă eră” în calea României europene, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Vasile Dîncu, președintele PSD Cluj, a votat duminică, la ora 10, la secția nr. 106, pe strada Septimiu Albini din Cluj- Napoca.

Liderul social-democrat a venit însoțit de candidații la alegerile parlamentare – Alexandru Cordoș, Remus Lăpușan, Ionel Oleleu, Adina Marinca, de consilieri locali și județeni ai PSD – Aurelia Cristea, Horia Chirteș, etc.

„Pentru noi, votul util este votul pentru cetățenii României”

Vasile Dîncu a susținut scurte declarații de presă, după exprimarea votului său. El a arătat că a votat pentru a sfârși două decenii de președinți de dreapta.

„Am votat pentru sfârșitul unui deceniu al președintelui absent și pentru finalul a două decenii a unor președinți de dreapta, care au nesocotit constituția, care au folosit președinția doar pentru combinații politice. Am putea spune că încercăm să punem sfârșit unei epoci în care România mai mult a stagnat decât s-a dezvoltat. Am votat pentru un președinte care să își asume politic, ideologic și din toate punctele de vedere o președinție cu un partid în spate, cu o echipă, cu un proiect, ceea ce nu se întâmplă astăzi, cu tot felul de candidaturi care propun combinații, vot util. Pentru noi, pentru Partidul Social Democrat, votul util este votul pentru cetățenii României, pentru viitorul României, nu util pentru un candidat sau altul care are nevoie să intre în turul II prin combinații și mașinațiuni politice”, a declarat liderul social-democrat.

„Astăzi se va scrie o nouă pagină de istorie”

„Am votat pentru un proiect care să deschidă o nouă eră în calea unei Românii europene, pentru o cale sigură, cum spune sloganul nostru, pentru un proiect de echipă. Marcel Ciolacu nu face o candidatură individuală, ci aduce în față o echipă, aduce în față niște proiecte începute deja, care trebuie continuate și pentru prima dată cred că stânga românească are ocazia să revină câștigătoare. Sunt foarte sigur că astăzi, în România, se va scrie o nouă pagină de istorie și că România va ieși câștigătoare din asta, nu numai un candidat sau altul”, a mai arătat Dîncu.

Citește mai departe

EVENIMENT

LIVE. VIDEO. Primarul Clujului, Emil Boc, a votat la alegerile prezidențiale

Publicat

De

Emil Boc vot alegeri prezidențiale

Emil Boc, primarul Clujului, însoțit de soția sa Oana Boc, s-a prezentat la urne, duminică, pentru aș-i exercita dreptul la vot.

Emil Boc a votat la Secția nr. 49, de la Liceul de Informatica „Tiberiu Popoviciu” din cartierul Zorilor.

Acesta a fost întâmpinat de mai mulți lideri ai PNL printre care președintele Consiliului Județean, Alin Tișe și viceprimarul Dan Tarcea, europarlamentarul Daniel Buda și deputatul Radu Moisin.

Primarul le-a cerut clujenilor să meargă la vot.

Am votat pentru un lider priceput, care întotdeauna și-a pus țara pe primul loc”, a spus Emil Boc după ce a pus buletinul de vot în urnă.

“Am votat pentru un lider în care am încredere că, în calitate de comandant suprem al forțelor armate va face ceea ce trebuie pentru a apăra interesul național și securitatea României în condițiile în care avem război la graniță”, a spus Emil Boc.

Primarul i-a invitat pe clujeni și pe toți românii să vină la vot.

“Conducătorii pricepuți se aleg doar prin participarea noastră, a tuturor, la vot… Așa că haideți la vot, pentru că avem nevoie să ne alegem cel mai bun președinte pentru următorii 5 ani”, a mai spus Emil Boc.

Citește mai departe

EVENIMENT

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Peste 20.000 de clujeni cu drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 9.30

Publicat

De

Prezenta la urne Cluj

A început procesul de vot pentru alegerea președintelui României. Urnele s-au deschis la ora 7.00, iar în județul Cluj, până la ora 9.30, s-au prezentat la vor peste 3,36% dintre alegători.

Potrivit Biroului Electoral Central, la Cluj au votat peste 17.000 de persoane înscrise pe liste. Peste 7.700 au votat la Cluj-Napoca

Prezența la urne la Cluj

De asemenea, 85 de persoane au votat în județul Cluj cu urna mobilă, iar peste 5.000 de persoane au votat pe liste suplimentare.

În județul Cluj, 615.924 de persoane cu drept de vot sunt înscrise pe listele permanente, dintre care 270.162 la Cluj-Napca.

La nivelul întregului județ au fost deschise 674 de secții de votare. Urnele se închid la ora 21.00.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Deputatul USR Viorel Băltărețu: „Am votat pentru o Românie justă, unde munca să fie răsplătită și hoția pedepsită”

Publicat

De

Viorel Băltărețu, deputat USR de Cluj, a votat, duminică dimineață, pentru „o Românie justă”, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Deputatul USR Viorel Băltărețu a votat duminică dimineață, de la ora 8.30, la secția de votare nr. 57 de pe strada Mircea Eliade din Cluj-Napoca.

„Acolo sus e nevoie să avem un om curat”

După ce și-a exprimat votul, parlamentarul a susținut scurte declarații de presă. Acesta a declarat că România are nevoie de „o curățenie fără milă acolo în vârf”.

„Am așteptat cu nerăbdare acest vot, astăzi este o zi extraordinar de importantă pentru următorii 10 ani din viața clujenilor și a Românilor în general. Acum patru ani, am votat cu speranță, dar și cu o oarecare naivitate. Atunci a fost începutul carierei mele politice. Acum, văd lucrurile mai realist și mai limpede. Știu unde trebuie să începem să facem o curățenie fără milă: acolo în vârf. Acolo sus e nevoie să avem un om curat, de bună credință”, a declarat deputatul USR.

„Să ne folosim resursele cu cap, nu pentru interese”

Viorel Băltărețu a mai afirmat că a votat pentru „o Românie justă, prosperă și eficientă”.

„Am votat pentru o Românie justă, unde munca să fie răsplătită și hoția pedepsită. Am votat pentru o Românie prosperă, eficientă, în care să ne folosim resursele cu cap, nu pentru interese. E spun cetățenilor să iasă în număr cât mai mare la vot. Momentul pe care îl trăim astăzi necesită o acțiune hotărâtă și decisivă. Haideți, oameni buni, să alegem pentru binele nostru”, a mai arătat Băltărețu.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax