Connect with us

ACTUALITATE

Prada investeşte 19 mil. euro într-o fabrică în România

Publicat


Schimbări Pilonul II de pensii

Compania Hipic Prod Impex din judeţul Sibiu, controlată de grupul de modă Prada, va investi 19 mil. euro într-o nouă fabrică în România unde vor fi angajaţi peste 330 de oameni, arată datele oficiale citate de ZF.

Acest proiect este cu atât mai important cu cât este vorba de o investiţie într-un domeniu care în ultimii 3-4 ani a suferit doar închideri de fabrici.

România a fost încă din anii ’90 una dintre cele mai importante destinaţii de producţie de textile din lume, forţa de muncă specializată şi mai ales ieftină şi poziţia geografică favorabilă atrăgând atenţia marilor nume din modă. Puţine sunt însă cele care au venit direct, majoritatea lucând cu parteneri locali.

Majorarea salariului minim a făcut însă ca multe branduri de modă să vadă România ca o destinaţie prea scumpă şi astfel şi-au mutat producţia în Asia sau în alte state cu costuri mai mici, în contextul în care angajaţii din domeniu câştigă de obicei minimul pe economie sau un nivel apropiat.

Prada era deja prezentă local cu o fabrică în Sibiu, unitate de producţie operată de firma Hipic Prod Impex, companie apare fondată în 1994 şi controlată în proporţie de 80% de Prada SPA.

(sursa: Mediafax)




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate