Connect with us

ACTUALITATE

Post de responsabil cu FERICIREA angajaților la locul de muncă, în premieră în Transilvania

Publicat


Echipa FSP Global Group din Cluj-Napoca va fi completată cu un Chief Happiness Officer (CHO) unul dintre motivele pentru care s-a hotărât crearea acestui nou post este că, din cauza perioadei pandemice, oamenii au devenit din ce în ce mai retrași, mai nesociabili.

”Acum, când în sfârșit se vede luminița de la capătul tunelului, trebuie să ne adaptăm unui nou program de lucru, hibrid: work from home va fi cel mai probabil alternat cu lucrul (de) la birou.

După o perioadă atât de îndelungată în care oamenii au lucrat din confortul propriei locuințe, acum este necesar să se (re)adapteze noii realități, să (re)devină parte a echipei, să (re)descopere sentimentul de apartenență la o organizație. Iar aceste modificări este nevoie să le aducă satisfacții profesionale și personale, să îi facă fericiți”, au anunțat reprezentanții grupului.

Mediu de lucru plin de satisfacții

”Fiecare acțiune pe care o întreprindem referitor la relația unei persoane cu organizația noastră trebuie redefinită pentru a asigura un mediu de lucru plin de satisfacții.

Recrutarea, integrarea în echipă, planificarea carierei, managementul performanței, implicarea și recunoașterea meritelor, toate aceste domenii pot beneficia enorm de pe urma unei abordări organizaționale orientate spre fericirea angajaților”, spune Antonio Patane, fondator FSP Global Group.

Potrivit acestuia, angajații trebuie să simtă că munca lor este apreciată, dar și că ei, ca oameni, sunt apreciați la adevărata lor valoare.

Condiții bune de lucru

”Rolul CHO este să descopere nevoile fiecăruia dintre colegii noștri pentru a înțelege ce îi face fericiți, dar și pentru a le arăta că munca pe care ei o fac contează pentru echipă și pentru companie.

Mediul de lucru poate fi o sursă de satisfacții profesionale și personale dacă oamenii se pot dezvolta – nu numai din punct de vedere profesional, ci și uman”, a subliniat Patane.

Acesta a precizat că scopul FSP Global Group nu este doar să ofere condiții bune de lucru ci vrea ca angajații săi să obțină satisfacții personale în urma muncii lor.

”Fericirea angajaților la locul de muncă ar trebui să fie o prioritate pentru orice companie, indiferent de domeniul de activitate. Un om fericit va fi un angajat mai eficient, mai productiv și mai echilibrat. Cred că o companie care dorește să aibă succes trebuie să fie mai mult decât un simplu loc de muncă. Oamenii trebuie să fie fericiți că lucrează acolo”, consideră  Antonio Patane.

Fericit și motivat

Responsabilitatea asigurării acestui mediu de lucru nu va cădea însă, de acum încolo, doar pe umerii CHO-ului. Depinde de fiecare membru al companiei, de la manager până la angajat, să participe activ la crearea unei companii fericite. Nu totul se reduce la muncă și salarii. Este la fel de important să creăm un mediu de lucru pozitiv.

”Fericit și motivat sunt doi termeni total diferiți. Atunci când un angajat este fericit, este motivat să fie mai bun din punct de vedere profesional. Fericirea este o stare de spirit care se vede în tot ceea ce facem”, concluzionează Antonio Patane, fondator FSP Global Group.

Despre FSP GLOBAL Group

FSP GLOBAL GROUP este un consorțiu de companii cu sediul central în Cluj-Napoca și cu operațiuni în țări de pe toate continentele. FSP Global, principala companie a consorțiului, și lider de piață în domeniul Business Processing Outsourcing (BPO), își desfășoară activitatea  24/7, 365 de zile pe an.

FSP Global furnizează servicii relații cu clienții și consultanță de cea mai înaltă calitate în toate call-center-ele sale.

FSP Global furnizează o gamă variată de servicii de BPO și este unică în acest domeniu de activitate datorită ariei impresionante a limbilor străine aflate în portofoliul său, printre care: engleză, germană, franceză, rusă, arabă, maghiară, italiană, română, cehă, spaniolă, olandeză, portugheză, poloneză, ucraineană, kazahă, bulgară, albaneză, birmaneză, malaeziană, afrikaans și alte zece limbi africane, hindusă, urdu etc.

Oferă servicii pentru clienții din peste 25 de țări de pe trei continente, precum: Germania, Franța, Italia, Elveția, Olanda, România, Irlanda, țările arabe, Cehia, Polonia, Australia, Malaysia, Myanmar, Kazakhstan, Kuweit, Pakistan etc.

 

 

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Concertul de deschidere a noii stagiuni la Filarmonica de Stat ”Transilvania” Cluj-Napoca. La vioară, Remus Azoiței

Publicat

Transilvania

Noua stagiune de concerte și evenimente muzicale ale Filarmonicii de Stat ”Transilvania” Cluj-Napoca începe, vineri, 27 septembrie, ora 19.00, cu un concert simfonic ce va avea loc la Colegiul Academic. Maestrul Cristian Mandeal, dirijor principal, se va afla la pupitrul Orchestrei Filarmonicii, avându-l ca solist pe violonistul Remus Azoiței. Din programul serii vor face parte Dmitri Şostakovici – Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară, op. 77 (99) și Johannes Brahms – Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68.

Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară, op. 77 (99)a fost compus în timpul campaniei împotriva formalismului în muzică, Șostakovici însuși aflându-se în rândul celor șase compozitori cenzurați în epocă. Din cauza acestui mediu ostil, Șostakovici a păstrat concertul nepublicat până la moartea lui Stalin în martie 1953.

Istoricul muzical Boris Schwarz a notat că, în anii postbelici, Șostakovici și-a împărțit muzica în două idiomuri. Primul era „simplificat și accesibil pentru a se conforma liniilor directoare ale Kremlinului”, în timp ce al doilea era „complex și abstract pentru a satisface propriile standarde artistice ale compozitorului”.

Având în vedere natura sa complexă, concertul mai sus menționat se încadrează în cea de-a doua categorie și, ca atare, a fost prezentat în premieră în octombrie 1955. Concertul conține faimosul motiv DSCH (într-o „ortografiere” germană a inițialelor compozitorului), de fapt o inversiune a unui tetracord, motiv pe care compozitorul rus îl folosește în multe lucrări ale sale pentru a se reprezenta.

Concertul, în patru părți

Concertul Filarmonii de stat ”Transilvania” are o formă simfonică, în patru părți. Prima parte este o nocturnă melancolică, elegiacă, urmată de un Scherzo (partea a II-a) cu tensiuni metrice inegale și un puls ritmic constant.Urmează partea a III-a Passacaglia, care se încheie cu o cadență prelungită ce conduce fără pauză la finalul burlesc.

Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68 este o lucrare la care Brahms a lucrat cel puțin paisprezece ani, unele schițe datând din 1854. Brahms însuși a declarat că scrierea simfonia, de la schițe la ultimele retușuri, a durat 21 de ani. Premiera acestei simfonii, dirijată de prietenul compozitorului, Felix Otto Dessoff, a avut loc pe 4 noiembrie 1876, la Karlsruhe, pe atunci în Marele Ducat de Baden.

Perioada lungă de timp în realizarea Simfoniei în do minor, care va fi, în final, prima sa lucrare de acest fel, are o dublă explicație. În primul rând, faptul că Brahms era extrem de autocritic, ceea ce l-a determinat să distrugă multe dintre primele sale schițe.

În al doilea rând, exista, în epocă, o anumită așteptare din partea prietenilor lui Brahms și a publicului, potrivit căreia el trebuia să continue „moștenirea lui Beethoven” și să producă o simfonie de o demnitate și o anvergură intelectuală pe măsură – o așteptare pe care Brahms simțea că nu o poate îndeplini cu ușurință având în vedere reputația monumentală a lui Beethoven.

Despre dirijorul Cristian Mandeal

Cristian Mandeal este dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii clujene ”Transilvania” începând cu stagiunea 2023/2024.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal s-a aflat la pupitrul majorității orchestrelor din România, dar și al unor orchestre de prestigiu de pe scenele internaționale.

Cristian Mandeal a studiat pianul, compoziția (cu Ștefan Niculescu) și dirijatul (cu Constantin Bugeanu) la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, perfecționând-se apoi cu Herbert von Karajan (Berlin) și Sergiu Celibidache (München). Parcursul său profesional a început cu activitatea de corepetitor la Opera Română din capitală (1974/1977), devenind ulterior dirijorul Filarmonicilor din Târgu-Mureș (1977/1980), Cluj (1980/1987) și București (1987/2009). De asemenea, a fost Director Artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, edițiile 2001 și 2003.

În paralel cu funcțiile deținute în România, Cristian Mandeal a fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra din Haifa (1999/2002) și al Orchestrei Naționale Basce din San Sebastián, Dirijor Permanent al Orchestrei „Haydn” din Bolzano e Trento (2000/2003), Dirijor Invitat Permanent al Orchestrei „Halle” din Manchester (2005/2010), al Filarmonicii din Belgrad (2006/2007) și al Filarmonicii din Copenhaga.

Orchestre cu care a colaborat

În ampla listă a orchestrelor internaționale cu care a colaborat, se regăsesc câteva dintre ansamblurile de frunte: Wiener OperOrchester, Deutsche OperOrchester Berlin, Staatskapelle Berlin, Staatskapelle Dresden, DresdnerPhilharmonie, MünchnerPhilharmonie, BayerischesRundfunkOrchester, HessischesRundfunkOrchester, OperundMuseumsgesellschaftOrchester din Frankfurt, SüdwestRundfunkOrchester din Baden Baden și Saarbrücken, London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, BBC London Orchestra, BBC Scottish Orchestra din Glasgow, City of Birmingham Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra Liverpool, RTE-Dublin, Orchestre Nationale de Belgique, Filarmonica Cehă, Orchestra Simfonică și Orchestra Radio din Praga, Orchestra Radio Slovenă din Ljubljana, Orchestra della Santa Cecilia din Roma, RAI Milano, Orchestra National de Catalunia din Barcelona, Israel Philharmonic Orchestra din Tel Aviv, Jerusalem Symphony Orchestra, Gulbenkian Orchestra și Orchestra Națională Portugheză din Lisabona, Orchestrele Filarmonicilor din Tokyo, São Paulo, Ciudad de Mexico, Helsinki, Monte Carlo, Copenhaga, Moscova, Varşovia, Sofia, Belgrad, Zagreb, GöteborgSymphony Orchestra.

Repertoriul extraordinar de vast al dirijorului Cristian Mandeal (atât în domeniul simfonic, cât și în cel de operă) se concentrează, în special, pe secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea.

A dirijat peste șaizeci de prime audiții absolute, lucrări ale compozitorilor români, dar și ale unor compozitori străini, în parte dedicate dirijorului însuși. Este un promotor neobosit al creației lui George Enescu, promovând-o pe toate meridianele.

Un capitol aparte îl reprezintă opera Oedipe, pe care a prezentat-o în primă audiție britanică, la Festivalul de la Edinburgh (2002), și italiană, la TeatroLirico din Cagliari (2005). În anul 2008, a devenit președintele Societății „George Enescu” din Londra.

Despre violonistul Rermus Azoiței

Numit de către revista britanică The Strad ca fiind ”un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloase”, violonistul Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din orașul său natal, Galați. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din București la clasa lui Daniel Podlovski, Remus Azoiței obține o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde are șansa să studieze cu Dorothy Delay și Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obținând titlul de Master of Music. De-a lungul timpului el a beneficiat si de îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean.

Remus Azoiței a concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall în New York, Concertgebouw Amsterdam, SalleCortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând de asemeni în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg și Santander, ș.a.

A colaborat cu artiști renumiți printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling sau Adrian Brendel, fiind, de asemenea, solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre, Orchestre Nationale de Belgique, Philharmonic Chamber Orchestra of London sau Orchestre Philarmonique de Radio France.

În 2005, el a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio si televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte și Mezzo. Cu ocazia debutului său la celebra WigmoreHall din Londra, ziarul Sunday Express scria că “a cântat un concert de neuitat în fața unei săli Wigmore arhipline și a ridicat publicul în picioare. Iată un muzician excepțional”.

Înregistrare în premieră mondială

Remus Azoiței a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară și pian de George Enescu, alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri Hanssler din Germania.

Comentând pe marginea acestei realizări, revista britanică The Strad spune că “Azoiței are toate atuurile: sensibilitate marcantă, dulceață a sunetului (dar nu dulceag) și o paletă coloristică și dinamică imensă”, pe când publicațiaGramophone descrie “Stilul rafinat și vibrant al lui Remus Azoiței… un interpret distinct care combină temperament, măiestrie șieleganță a execuției într-un mod foarte special”.

În 2009, el a susținut un turneu de 15 concerte în capitale ale Europei, Washington DC și New York alături de pianistul Eduard Stan. După debutul său în capitala americană, ziarul Washington Post a notat că “Azoiţei cântă cu sensibilitate melodică fluentă și tehnică strălucitoare.” În 2014, Remus a realizat un alt CD pentru Chandos, alături de grupul Schubert Ensemble, disc elogiat îndelungde presa internațională.

În 2001, Remus Azoiței a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind de asemeni cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei.

Bazele Societății Enescu

În 2007, el a pus bazele Societății Enescu din Londra, fiind unul din membrii fondatori precum și directorul său artistic, poziție pe care o ocupă în continuare.

În 2005, el a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofițer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele României Mihai l-a numit Ofițer al ordinului „Coroana României”. În 2016, el a fost ales câștigătorul Concursului Național “Oamenii Timpului”, care celebrează anual personalități ale viețiiromânești din țară, cât si din diaspora; el este de asemeni câștigătorul Marelui Premiu “Constantin Brâncoveanu” pe domeniul Arte în 2017.

În 2018, el a pus bazele Fundației “Azoiței” pentru susținerea muzicienilor români din țarăși de peste hotare.

Remus Azoiței cântă pe o vioară Niccolo Gagliano, creată în 1740.

Citește mai departe

EVENIMENT

Polițist la Penitenciarul Spital Dej, rănit grav într-un accident rutier, are nevoie de sânge. E operat la Chirurgie 1 Cluj

Publicat

De

polițist

Un polițist, șef de tură la Penitenciarul Spital Dej, inspector Robert Lărgean, a fost grav rănit sâmbătă seara într-un accident rutier petrecut în județul Bistrița-Năsăud și este internat la Clinica de Chirurgie nr. 1 Cluj-Napoca unde este operat. Colegii săi au făcut un apel la donarea de sânge. În accident și-a pierdut viața prietena lui, Mălina Pocol, doctoriță din Dej, Mălina, sora unui alt polițist de la Penitenciarul Spital Dej, Radu Pocol.

Din primele date, Robert împreună cu Mălina se deplasau, sâmbătă seara cu motocicleta personală, pe raza localității Caianu Mic, județul Bistriţa Năsăud, când au fost loviți frontal de un autoturism care se deplasa din sens opus, acesta efectuând un viraj la stânga și neacordând prioritate de trecere.

În urma accidentului, cei doi au fost transportați la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Bistrița, pentru acordarea de îngrijiri medicale, Robert suferind leziuni grave, iar Mălina fiind în stare de inconştienţă.

Ulterior, in jurul orei 22,45, tânăra a decedat în drum spre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj- Napoca.

Au fost sesizate organele competente pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii vinovăţiei.

Mălina Pocol

Operat la Chirurgie 1 Cluj-Napoca

Robert a fost diagnosticat cu politraumatism cu fracturi multiple, inclusiv o fractură deschisă de membru superior, fiind, duminică, operat la Clinica Chirurgie 1 Cluj-Napoca, unde se intervine cu o echipă multidisciplinară ce include chirurgie generală, ortopedie și chirurgie plastică.

”Putem să fim alături de el prin donare de sânge. Se poate dona la toate centrele de transfuzie cu specificația: Lărgean Mihai Robert – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Chirurgie Generală I”, au transmis colegii polițistului.

Sursa foto: Mesager24.ro

Citește mai departe

ECONOMIE

Primăria Cluj-Napoca poate semna contractul de supervizare a metroului. CA Cluj a respins plângerea firmelor perdante

Publicat

De

supervizare metrou

Primăria Cluj-Napoca poate semna contractul de supervizare a lucrărilor la metrou, de 211 milioane de lei, după ce Curtea de Apel Cluj a respins plângerea firmelor care au pierdut licitația depusă împotriva deciziei CNSC care a confirmat asocierea câștigătoare – Systra – Metrans Engineering SRL.

Decizia instanței este definitivă astfel că municipalitatea clujeană poate încheia, în perioada următoare, contractul de supervizare.

”Curtea de Apel Cluj respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii plângerii formulate de petenta Modern Power Systems SRL împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2022/C2/2023/2034 din data de 19.07.2023. Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Modern Power Systems SRL împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2022/C2/2023/2034 din data de 19.07.2023.

Admite plângerea formulată de petentul Municipiul Cluj-Napoca şi petenta Systra SA împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2022/C2/2023/2034 din data de 19.07.2023, pe care o modifică, în sensul că respinge contestaţia formulată de contestatoarea Tecnic Consulting Engineering SRL, admite cererea de intervenţie formulată de intervenienta Systra SA şi menţine dispoziţia de încuviinţare în principiu a cererilor de intervenţie.

Obligă petenta Modern Power Systems SRL la plata către intimata Tecnic Consulting Engineering SRL a sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în plângere. Ia act că petenta Systra SA a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Definitivă”, arată Curtea de Apel Cluj.

Firmele care au pierdut au mers în instanță

Reamintim că două asocieri de firme au depus contestații privind licitația pentru supervizarea lucrărilor la metrou, iar decizia CNSC a fost ulterior atacată în instanță.

Licitația pentru contractul de supervizare a lucrărilor la Magistrala 1 de metrou, organizată de Primăria Cluj-Napoca, a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) după ce asocierea SYSTRA – METRANS ENGINEERING SRL a fost desemnată câștigătoare de municipalitatea clujeană.

Contestația a fost depusă de alte două asocieri, SC MODERN POWER SYSTEMS SRL – Altinok Consulting Engineering Inc. și Tecnic Consulting Engineering Romania SRL – TÜMAŞ TÜRK MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK VE MÜTEAHHİTLİK A.Ş.

„Ofertantul desemnat câștigător pentru contractul de supervizare pentru lucrările la magistrala 1 de metrou este Asocierea SYSTRA (lider de asociere) – METRANS ENGINEERING SRL (asociat).

Au depus contestații Asocierea S.C. MODERN POWER SYSTEMS SRL (lider de asociere) – Altinok Consulting Engineering Inc. (asociat) si Asocierea Tecnic Consulting Engineering Romania SRL (lider de asociere) – TÜMAŞ TÜRK MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK VE MÜTEAHHİTLİK A.Ş (asociat)”, a arătat Primăria Cluj-Napoca.

Decizia CNSC, emisă pe 19 iulie 2024, confirmă desemnarea câștigătorului, așa cum a stabilit Primăria, însă aceasta a fost atacată în instanță”, precizau reprezentanții Primăriei clujene.

Au fost depuse șase oferte din partea unor asocieri de firme

Primăria Cluj-Napoca a încheiat în data de 30 mai 2024 raportul procedurii de evaluare a ofertelor la contractul pentru supervizarea lucrărilor la Magistrala de Metrou M1 Cluj-Napoca.

Au fost depuse oferte din partea a 6 asocieri de firme:

1. Asociere: VENTURO INVESTMENT (Leader),Liv Engineering & Consulting Ltd. Co.,Tecnosistem S.P.A.,

2. Asociere: HILL INTERNATIONAL (BUCHAREST) (Leader),Proiect Consulting,

3. Asociere: TPF INGINERIE SRL (Leader),TPF GETINSA EUROESTUDIOS SL.,

4. Asociere: TECNIC Consulting Engineering Romania (Leader),TUMAS Turk Muhendislik Musavirlik ve Muteahhitl

5. Asociere: SYSTRA (Leader),METRANS ENGINEERING,

6. Asociere: MODERN POWER SYSTEMS (Leader),Altinok Consulting Engineering Inc.,

Primăria Cluj-Napoca a declarat câștigătoare oferta asocierii SYSTRA (Leader) -METRANS ENGINEERING.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Emil Boc, pledoarie practică pentru mișcare. A alergat 6 km la Crosul Companiilor prin centrul Clujului

Publicat

Crosul

Primarul Emil Boc, un susținător al mișcării, a dat un exemplu personal clujenilor, și a alergat, duminică dimineață, 6 km la Crosul Companiilor, eveniment desfășurat pe străzile din centrul municipiului Cluj-Napoca. 

Crosul a avut următorul traseu: Piața Unirii – strada Napoca – strada Potaissa – strada Universității – strada Mihail Kogălniceanu – strada Baba Novac – strada I. C. Brătianu – strada Universității – Piața Unirii (latura de Sud) – Bulevardul Eroilor – strada Baba Novac – strada Iuliu Maniu – Piața Unirii.

Mesajul primarului

Emil Boc a scos un timp de puțin peste 35 de minute.

”Mișcarea este esențială nu doar pentru sănătatea fizică, dar și pentru bunăstarea mintală!

Această cursă nu este doar despre distanță, ci despre bucuria de a fi activ, de a fi prezent în aer liber și de a fi parte dintr-o comunitate care împărtășește aceleași valori.

Sănătatea este este și suma micilor eforturi de mișcare repetate zi de zi! Alege mișcarea!

Crosul companiilor nu este despre competiție, ci despre un stil de viață sănătos”, a spus Boc.

Primarul Clujului aleargă la fiecare competiție locală, fiind nelipsit, de exemplu, de la fiecare ediție a Maratonului Inernațional Cluj-Napoca.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax